Cine sunt membrii Comisiei de Etică a ASE care au decis că Mircea Geoană a plagiat doar 43 de rânduri în teza sa de doctorat

Cine sunt membrii Comisiei de Etică a ASE care au decis că Mircea Geoană a plagiat doar 43 de rânduri în teza sa de doctorat

Comisia de Etică a Academiei de Studii Economice (ASE) este formată din 17 persoane – 12 profesori și 5 studenți. Ei au decis , cu unanimitate de voturi, că secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, aflat în cărți și pentru Președinția României, a plagiat doar 43 de rânduri în teza sa de doctorat, în contextul în care jurnalista Emilia Șercan a arătat într-un text publicat în PressOne că cel puțin 78 de pagini din 279 din lucrarea lui Geoană au conținut plagiat.

Actualul secretar adjunct al NATO și-a obținut doctoratul în iulie 2005 la Academia de Studii Economice (ASE) din București cu o teză intitulată „Evoluții în zona Atlanticului de Nord. Concluzii pentru integrarea României în structurile euro-atlantice”.

Decizia Comisiei de Etică a fost publicată pe site-ul ASE marți, 20 august. Concluzia acesteia: Mircea Geoană a plagiat 43 de rânduri și 2 tabele în teza sa de doctorat, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele. Adică sub 1%, și nu 20% cum a scris jurnalista Emilia Șercan, cea care a dezvăluit plagiatul lui Geoană.

Lista membrilor Comisiei de Etică, publicată pe site-ul universității :

  1. Conf. univ. dr. Sorin Burlacu, membru, de la Facultatea de Administrație și Management Public

Sorin Burlacu a început să lucreze la ASE din anul 2004, ca preparator universitar, iar doi ani mai târziu a devenit asistent universitar. Are o diplomă de „studii aprofundate”, obținută în 2004.

În 2008, a primit diploma de doctor în economie, tot la ASE, iar în perioada 2011-2013 a făcut un master, la aceeași instituție de învățământ superior, conform CV-ului său.

Burlacu predă Birotică, e-Administrație, Sisteme Digitale pentru Resurse Umane și Sisteme Informatice aplicate în Managementul Resurselor Umane.

  1. Conf. univ. dr. Simona Irina Goia, membru, de la Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine

Este doctor în economie din 2011, specializarea Administrarea Afacerilor, diplomă obținută la ASE. În 2006 s-a licențiat în economie, la Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limbi Străine.

  1. Prof. univ. dr. Teodor Mihai Negrea, membru, de la Facultatea de Business și Turism

Și-a început cariera didactică în anul 1995, ca preparator suplinitor la ASE, iar din 2017 este profesor titular. La capitolul „Educație și formare” din CV-ul său sunt precizate o serie de cursuri pe care le-a urmat, fără să fie precizate și alte tipuri de diplome obținute.

Teodor Mihai Negrea precizează în CV-ul său că în calitatea sa de membru „în comisiile de susţinere a referatelor de doctorat, am elaborat rapoarte pentru referate de doctorat şi am formulat aprecieri asupra tezelor de doctorat susținute în cadrul departamentului din care fac parte”.

Este profesor în cadrul departamentului de „Business, Managementul Calității și Științele Consumatorului”.

  1. Prof. univ. dr. Nora Monica Chiriță, membru, de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică

Este profesor universitar doctor din 1995. În 1991 și-a obținut diploma de licență, iar din anul 1996 are doctoratul în cibernetică, ambele obținute la ASE.

Înainte de a-și începe cariera didactică la ASE, în perioada 1991-1994 a fost „referent de specialitate” la Consiliului de Strategie şi Reformă Economică al Guvernului, se arată în CV-ul său.

Ea predă la ASE Bazele Ciberneticii Economice, Cibernetica sistemelor economice, Dinamică economică, Teoria deciziei și logică decizională, Analiza sistemelor economice, Analiza și diagnoza sistemelor economice, Managementul integrat al firmei, Managementul politicilor macroeconomice, Macroeconomie cantitativă, Macroeconomie, Cibernetica Intreprinderii, Cibernetica Economiei Naționale.

  1. Conf. univ. dr. Adrian Doru Bîgioi, membru, de la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune

Are două diplome de licență – una la ASE, obținută în 1998 (Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune) și cealaltă la Universitatea din București (UB) obținută în 2004 (Facultatea de Drept).

În 2012 a obținut titlul de doctor în contabilitate la ASE, iar în 2014 a devenit doctor în drept, la UB, conform CV-ului său.

El predă în cadrul Departamentului de contabilitate și audit.

  1. Asist. univ. dr. Marius Ezer, membru, de la Facultatea de Drept

Marius Ezer este doctor în dreptul muncii din 2012 și este asistent universitar la ASE, conform site-ului universității .

El predă disciplinele Drept civil. Teoria generală, Drept administrativ și Drept procesual civil.

  1. Lector univ. dr. Alina Zaharia, membru, de la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului

Nici pe site-ul ASE și nici pe site-ul Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului nu se regăsește CV-ul Alinei Zaharia.

Ea predă Economia organizațiilor agroalimentare și de mediu și Economie și politică agrară.

  1. Conf. univ. dr. Alexandra Frățilă, președinte, de la Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

A început să lucreze la ASE în 2007, ca asistent de cercetare. În perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017, a fost consiliera ministrului Finanțelor de la acea vreme Anca Dragu.

Din 2022, ocupă o funcție, nemenționată concret în CV , și la Primăria Capitalei, la Direcția Cultură, Învățământ, Turism.

Și-a obținut diploma de doctor în economie în 2011, la ASE, iar în 2015 a obținut „diploma de cercetător postdoctoral”, la aceeași instituție de învățământ superior.

Ea predă Microeconomie, Macroeconomie și Macroeconomie aplicată.

  1. Conf. univ. dr. Nicoleta Vintilă, membru, de la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

Este conferențiar universitar doctor la ASE din 1998, conform profilului său de LinkedIn . Pe site-ul ASE sau pe cel al Facultatății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori nu se regăsește CV-ul acesteia.

Ea predă în cadrul departamentului de finanțe.

  1. Lector univ. dr. Mihail Valentin Cernea, membru, de la Facultatea de Management

Și-a obținut doctoratul în filosofie în anul 2015, la Universitatea din București (UB).

A fost în trecut cadru didactic asociat atât la ASE, cât și la UB, iar din 2019 a devenit asistent universitar la ASE, conform CV-ului său.

El predă e Filosofie, Etică în afaceri, Etică și integritate academică, Psihologie socială, Sociologie (în engleză și română).

  1. Conf. univ. dr. Mihaela Constantinescu, membru, de la Facultatea de Marketing

Este doctor în științe economice – marketing din anul 2008, titlu obținut la ASE. A început să lucreze la ASE ca preparator universitar, în anul 2004, se arată pe site-ul facultății .

Ea predă Marketing sportiv și Cercetări de marketing.

  1. Conf. univ. dr. Maria Floriana Popescu, membru, de la Facultatea de Relații Economice Internaționale

A predat pentru prima dată la ASE în 2012. Aici a primit și titlul de doctor în economie și afaceri internaționale, în anul 2015.

Are trei diplome de master, două obținute la ASE și una la Universitatea Româno-Americană, conform CV-ului său.

Ea predă Introducere în guvernarea economică a UE.

  1. Studentă – masterandă Ana Ruxandra Cornelia Neacșu, secretar, de la Facultatea de Marketing
  1. Studentă – licență Daria Ana Ursea, membru, de la Facultatea de Management
  1. Studentă – doctorandă Brândușa Iliana Caragea, membru, de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică
  1. Studentă – licență Antonia – Teodora BRESCAN, membru, de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică
  1. Studentă – masterandă Maria Mielcioiu, membru, de la Facultatea de Business și Turism

Decizia Comisiei de Etică a ASE după acuzațiile de plagiat aduse lui Mircea Geoană

Comisia de Etică a ASE a decis, pe 14 august, cu unanimitate de voturi, că Mircea Geoană a plagiat în lucrarea sa de doctorat 43 de rânduri . Înainte cu două zile de pronunțarea deciziei, Mircea Geoană a fost audiat de Comisia de Etică, „în format online, pe platforma Zoom”, unde acesta și-a prezentat „apărările și contraargumentele”.

„Se constată plagiatul în cadrul tezei de doctorat a ………………., prin însușirea de către acesta și prezentarea drept creație personală, a unui număr de aproximativ 43 de rânduri (325 cuvinte, ceea ce reprezintă 0,36% din teză, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), fără ca autorul tezei de doctorat să fi citat această sursă în textul tezei sau la bibliografia finală, precum și a 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), acestea neavând nicio sursă menționată, nici în textul tezei, nici la bibliografia finală”, se arată în hotărârea Comisiei.

Cei 17 membri ai Comisiei de Etică de la ASE au stabilit că pentru „restul textelor/tabelelor menționate în sesizări, suspiciunea de plagiat nu se confirmă și prin urmare se resping sesizările formulate de petenți, neexistând certitudinea că autorul ar fi avut intenția de a-și însuși textele și de a le prezenta drept creație personală”, se adaugă în document.

Dovezile prezentate de Emilia Șercan în cazul lui Geoană

Într-un text publicat la începutul lunii iulie în PressOne , jurnalista Emilia Șercan a scris că Mircea Geoană are în teza sa de doctorat 78 de pagini cu conținut plagiat, din cele 279 cât are lucrarea în total. Ea a oferit și dovezi ale plagiatului. O parte dintre ele, mai jos:

Dovezi ale plagiatului lui Mircea Geoană, publicate de Emilia Șercan. Foto: PressOne Dovezi ale plagiatului lui Mircea Geoană, publicate de Emilia Șercan. Foto: PressOne Dovezi ale plagiatului lui Mircea Geoană, publicate de Emilia Șercan. Foto: PressOne

După decizia Comisiei de Etică a ASE, Emilia Șercan a spus că „ Geoană este și rămâne un plagiator ”.

„Din Economic Report of the President din 1999 a plagiat 614 rânduri și 10 grafice (figuri și tabele). Din Economic Report of the President din 2002 a plagiat 532 rânduri și 10 grafice (figuri și tabele). Din Economic Report of the President din 2003 a plagiat 36 de rânduri și două tabele”, a spus jurnalista cu privire la plagiatul lui Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, declara că teza sa de doctorat, scrisă în urmă cu 20 de ani, este ”făcută pe bune” şi că doar 0,84 la sută din aceasta este în zona de plagiat. Acest lucru, spune Geoană, a fost verificat pe patru softuri diferite.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!