Cine sunt cei 14 candidaţi
BEC și-a închis, aseară, ușile. Cei care mai doreau să se înscrie în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni o mai pot face peste cinci ani. La start pentru scrutinul din 2 noiembrie s-au aliniat 14 candidați.
Până aseară, BEC validase doar trei candidați - Victor Ponta, Klaus Iohannis și Monica Macovei, urmând ca în ședința de astăzi să fie analizate dosarele de candidatură depuse luni și marți. Evz.ro vă prezintă lista candidaților care vor să intre, pe 2 noiembrie, în cursa pentru Palatul Cotroceni.
Iohannis a vrut să strângă mai multe semnături decât Ponta
Prezidențiabilul Alianței Creștin Liberale, Klaus Iohannis, și-a depus candidatura sâmbăta trecută, el străduindu-se să strângă la fel de multe semnături de susținere ca și principalul său contracandidat, Victor Ponta. A fost însă depășit de liderul PSD cu 300.000 de semnături.
„Acum am intrat pe drumul drept spre președinția României. Mulțumesc celor 2, 2 milioane de alegători care au semnat pentru candidatura mea, întrun timp record și acum a venit vremea faptelor. Sunt mai puțin un om al vorbelor, sunt un om al faptelor. Mai puțină gălăgie, mai puțin spectacol. Nu am trusturi în spate, nici grupuri de interese. Am în spate echipa ACL și cei peste 2, 2 milioane de alegători care au semnat pentru mine”, a declarat Iohannis, care vrea să facă o altfel de politică.
Președintele a semnat pentru Elena Udrea
Liderul PMP, Elena Udrea, şi-a depus luni candidatura pentru alegerile prezidenţiale, precizând că "după 25 de ani în care ne-am luptat cu trecutul comunist", România are şansa de a merge pe un drum al democraţiei. Elena Udrea a strâns peste 400.000 de semnături, printre care şi cea a şefului statului, Traian Băsescu, şi a fostului premier Emil Boc.
"Pe mine mă aşteaptă acasă acelaşi lucru pe care îl fac în timpul zilei, proiectul de ţară. Eu nu am de ce să mă grăbesc să ajung acasă, îmi dedic timpul acestei ţări şi acestui proiect care înseamnă România frumoasă şi promit că timp de zece ani voi fi doar în slujba ţării. România frumoasă înseamnă România în care oamenii au motiv să zâmbească pe stradă. Aş vrea să văd români liniştiţi, români care nu sunt încrâncenaţi, apăsaţi de gânduri că poate ziua de mâine le aduce mai rău", a afirmat Udrea la BEC.
Tăriceanu nu și-a putut folosi toate semnăturile
Tot luni, și-a depus candidatura și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. "Din păcate, o parte dintre semnături nu le-am putut folosi, pentru că ele au fost strânse de Partidul Liberal Reformator. Încă în justiţie trenează înregistrarea oficială a partidului şi de aceea o parte dintre semnături nu am putut să le folosim. Am depus peste 279.000 de semnături astăzi", a declarat Tăriceanu la BEC, adăugând că, în opinia sa, Victor Ponta va fi cel mai puternic contracandidat.
Popcorn și cola, cadouri pentru contracandidații
Monica Macovei şi-a depus, duminică, semnăturile la Biroul Electoral Central, ea candidând din postura de independent la alegerile prezidențiale. Macovei a venit la BEC cu "daruri" pentru contracandiaţii ei, lui Victor Ponta, "micul Ceauşescu de la Palatul Victoria" oferindu-i o pungă de popcorn, "pentru ca să aibă ce să mănânce şi să mă asculte", iar lui Klaus Iohannis o oglindă, pentru a se uita mai bine la trecutul lui.
"Candidez pentru că trebuie să ne luăm banii furaţi înapoi. Toate privatizările trebuie verificate. Trebuie să avem un Parlament care să-şi reducă cheltuielile cu 50%. Un stat sărac nu poate ţine un Parlament bogat. Candidez şi pentru că vreau să introduc votul electronic şi prin corespondenţă pentru toţi românii. Candidez pentru că nu mai merge aşa. Mii de români pleacă din ţară. Trăim în mizerie, demnitatea ne este încălcată", a mai precizat Macovei, la ieşirea de la BEC.
De la SIE la Cotroceni
Fostul director al SIE, Teodor Meleşcanu, şi-a depus marţi, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la Preşedinţie în calitate de independent sprijinit de Partidul Dreptăţii Sociale, Consiliul Naţional al Societăţii Civile şi Fundaţia Democraţie prin Drept.
"Fac acest pas cu multă încredere, este un pas de maturitate după o viaţă pe care am dedicat-o ţării mele. Am decis, în mod responsabil, să îmi prezint candidatura pentru cea mai înaltă funcţie în stat, cea de preşedinte. Sunt hotărât să o fac cu înţelepciune şi profesionalism", a declarat Meleşcanu, la BEC.
Vadim Tudor, a cincea oară candidat
Pentru a cincea oară, Corneliu Vadim Tudor încearcă să prindă trenul spre Cotroceni. După ce, sâmbătă, s-a lansat la Palatul Copiilor, Corneliu Vadim Tudor şi-a depus, ieri, candidatura la Preşedinţie din partea Partidului România Mare.
"Ţara nu se îndreaptă către o catastrofă, ţara este o catastrofă. Nu mai funcţionează nimic. Justiţia nu funcţionează, serviciile secrete uneori funcţionează împotriva interesului naţional. Până la 2 noiembrie ăștia își vor sparge capetele, vedeți bine ce se întâmplă (…) Are cumva cineva curaj să intre cu mine într-o dezbatere televizată cu mine? Mătur podeaua cu ei. Numai eu am dreptul moral să deschid gura. Toţi care candidează sunt nişte impostori", a precizat Corneliu Vadim Tudor.
Tot luni și-a depus candidatura și fostul deputat William Brînză, din partea Partidului Ecologist Român. "Încă putem face ca România să nu mai fie o ţară îngenuncheată cum este acum. (...) Noi trebuie să avem încredere că putem respira după data alegerilor un aer curat alături de Brînză, de Partidul Ecologist", a spus Brînză.
Dan Diaconescu, un hopa-mitică din curtea lui Ghiţă
Preşedintele fondator al PP-DD, Dan Diaconescu, şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale luni la Biroul Electoral Central (BEC), declarând că a strâns un milion de semnături.
"Din informaţiile noastre, sunt singurul candidat înscris în această cursă prezidenţială care nu are legătură cu serviciile secrete, nici cu acelea româneşti, nici cu acelea din străinătate. Este pentru prima oară când oamenii de rând din ţară au un candidat la Preşedinţie. Pe 2 noiembrie, după ora 21.00, când sperăm ca revoluţia votului să învingă, în cazul în care nu vom avea un număr de voturi măcar egal cu numărul de semnături, pornim de la premisa că mulţi alţi telespectatori ne vor vota faţă de cei care au apucat să semneze în aceste tabele. În acel moment vom avea şi dovada unei eventuale fraude. Nu credem, sperăm să nu se întâmple aşa ceva, dar de data aceasta ştim cu nume, prenume, adresă şi număr de telefon pe toţi românii care declară astăzi că vor să ne voteze şi după aceea vom realiza interviuri prin sondare şi îi vom aduce pe toţi aceşti oameni alături de noi într-un eventual proces internaţional privind prima alegere din România fraudată, dar şi dovedită", a afirmat Dan Diaconescu.
Ungurii au doi candidați
Maghiarii vor avea de ales între doi candidați: Kelemen Hunor și Szilagyi Zsolt.„Cuvântul-cheie în această campanie prezidenţială pentru mine va fi respectul. Vreau o Românie respectată, o Românie puternică, o ţară respectată în Uniunea Europeană şi în această regiune, iar eu cred că în acest moment avem toate pârghiile şi atuurile de a deveni un stat puternic în regiune”, a declarat Kelemen Hunor, care a depus 270.000 de semnături.
Szilagyi Zsolt şi-a depus candidatura la Preşedinţie din partea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). El a depus la BEC peste 200.000 de semnături. „România este un stat supracentralizat şi corupt, din păcate. Credem că o reformă structurală se impune, modelul de urmat pentru noi este cel german, austriac sau elveţian”, a spus candidatul PPMT.
Pe ultima sută de metri
Cu doar câteva ore înainte de termenul limită, și-a depus listele cu 239.000 de semnături și Gheorghe Funar, care candidează ca independent. La sediul BEC, Funar a declarat că singura șansă pe care o are poporul român pentru a pune capăt "dictaturii partidelor politice" împotriva neamului românesc, pentru a salva țara, a asigura un viitor fericit românilor și a reunifica statul este să îl voteze.
Tot ieri, au apărut la BEC și doi candidați necunoscuți: Constantin Rotaru, candidatul Partidului Alternativa Socialistă, precum și liderul Partidului Prodemo, Mirel Mircea Amăriței. Ambii susțin că au strâns 200.000 de semnături.