Cine l-a mințit pe ministrul Bode în „înscenarea Gavriș”?/Dezvăluiri incredibile despre șobolănimea de la vârful Poliției Române

Cine l-a mințit pe ministrul Bode în „înscenarea Gavriș”?/Dezvăluiri incredibile despre șobolănimea de la vârful Poliției Române

Povestea „petrecerii” ilegale la care ar fi participat comisarul șef Gavriș și 4 procurori de la PTB este o mostră de înscenare grosieră de la un capăt la celălalt, în care ministrul Bode pare să fi fost mințit sistematic, scrie jurnalista Ioana Ene Dogioiu pe  SpotMedia.ro .

Să derulăm filmul

Vineri după-amiază, un polițist și 4 procurori s-au dus să bea o bere, după program, într-un local apropiat de sediile lor, de la Piața Universității, respectiv Izvor.

Ce căutau ei împreună? Radu Gavriș a fost șeful Serviciului Omoruri și ca prim-adjunct al Poliției Capitalei coordonează încă acest domeniu. Procurorii în cauză sunt criminaliști, deci cei care lucrează direct cu Omorurile. Practic e vorba de 5 colegi de serviciu.

Unde? Pe terasa Hanului lui Manuc, deschisă în forma aceasta de când a venit toamna. Este vorba despre un balcon interior al localului, pe care din loc în loc au fost puse niște geamuri și folii de plastic, iar pentru încălzire sunt aparate cu flacără.

Formulă corecta sau nu, ea este acceptată de DSP peste tot, inclusiv în București, unde sunt foarte multe astfel de terase mai ales în Centrul Vechi. De altfel, terasa a continuat să funcționeze și sâmbătă și duminică în aceeași formă.

Cei patru s-au așezat la o masă, pe terasa amenajată, unde mai erau încă vreo 20 de persoane la alte mese. Nu a fost vorba despre nicio petrecere.

Interesant este ce relatează pe Facebook o persoană care susține că fost martor al evenimentelor:

„Am fost în acel local, de la aprox 15.00 până după ora 19.00. Ce e interesant este faptul că, cu aprox două ore înainte, mai venise un alt grup format din 3 polițiști și un jandarm, care s-au oprit la ușă, au vorbit cu chelnerii și au fost duși într-o altă cameră a localului, pe o altă intrare.

Concluzia mea este că îl așteptau pe acest Gavriș, pentru a-i înscena asta. Menționez că mă număr și eu printre cei legitimați și că nu cunosc pe nimeni de acolo, în afară de persoana cu care am stat la masă. Menționez de asemenea că am stat la masa de lângă ușă, așa că am putut vedea cine intră și cine iese”

Cum de erau așteptați?

Imaginile apărute ulterior în presă, pe o filiera care înțeleg că este acum anchetată, arată foarte clar că Radu Gavriș și procurorii au fost filați pe drumul către Hanul lui Manuc, la intrare, în interior, la ieșire.

Presupun că ministrul nu le-a văzut când a exclus ipoteza filajului.

Dl Bode spune și că în aceeași zi au mai fost multe asemenea controale. De la niciunul nu au mai fost trimise imagini aproape în timp real televiziunilor și de la niciunul presa nu a primit imediat un mesaj cu aspect de comunicat oficial și cu date GDPR incluse.

Cine și ce trebuia să controleze terasa de la Hanul lui Manuc?

Dacă amenajarea terasei resepecta normele Covid, competenți să stabilească erau inspectorii de muncă conform art. 67 alin. (2) lit. a) din  Legea 55/2020 , nu poliția sau jandarmeria.

Poliția verifică doar situațiile când activitatea operatorilor economici este suspendată, conform prevederilor art. 67 alin. (2) lit. c) din Legea 55/2020, respectarea izolării/carantinei sau când este vorba despre „întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise”, adică inclusiv petreceri, conform art. 65 lit. k) din Legea 55/2020.

Deci la Hanul lui Manuc, Poliția era competentă dacă activitatea acolo ar fi fost suspendată legal, și nu era, pentru persoana care nu respectă carantina și pentru o eventuală petrecere. Și este exact ceea ce s-a acreditat în presă pe toate sursele cu putință, inclusiv cu părți din filajul video.

Festivalul anti-Gavriș a fost stricat de  comunicatul Parchetului Tribunalului București,  care explică faptul că terasa era deschisă pentru public în mod legal și că acolo nu a fost nicio petrecere. Este ceea ce a spus și dl Bode.

Cum în privința lui Radu Gavriș și a celor 4 procurori nu era nimic de sancționat, ei au fost legitimați și lăsați să plece, după cum arată comunicatul PTB.

Surse din MAI spun că ulterior a existat o ședință la nivel de IGPR în care a fost practic dispusă aplicarea cu orice preț a unei amenzi contravenționale care să susțină cât de cât cazul impotriva lui Radu Gavriș.

Așa se face că procesul verbal contravențional a fost întocmit post factum și din câte înțeleg nu a ajus la niciunul dintre cei în cauză până acum. Surse din Poliție care au văzut PV spun că amenda este dată pentru participare la o petrecere, adică în baza art. 65 lit. k) din Legea 55/2020, ceea ce este contrazis chiar de mențiunile din procesul verbal.

Așa ceva nu are cum să țină în instanță, dar nu pentru a ține a fost aplicată amenda. Ci pentru a crea scandal în jurul comisarului Gavriș.

Deci, pe scurt, 5 amici merg la o bere pe o terasă amenajată în condiții care nu au deranjat pe nimeni din octombrie și a fost deschisă non stop de atunci, sunt filați, așteptați, lăsați să plece pentru că nu exista fapta, apoi fapta este inventată, iar imaginile și acuzațiile false sunt împinse în presă.

Imediat a sărit la atac împotriva lui Radu Gavriș și fostul polițist Dumitru Coarnă, omul lui Bogdan Despescu și acum deputat PSD, apărat de imunitate pentru orice declarație emite, inclusiv pentru încălcarea Ordonanței președențiale care îi interzice să mai vorbească despre Radu Gavriș din cauza unor calomnii anterioare.

Ministrul Bode a fost mințit

Încă de la prima reacție, dl ministru Bode a făcut trimitere la calitatea dlui Gavriș de coordonator al activităților privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, de la nivelul Poliției București.  Luni dimineața a anunțat că l-a demis din aceasta funcție.

Doar că dl Gavriș nu mai ocupa această funcție din 26 octombrie, când a fost destituit de Bogdan Berechet. Vineri seară, în jur de ora 18, când dl Gavriș era la Hanul lui Manuc și cu jumătate de oră înainte de descinderea Poliției Sector 3, dl Berechet a dispus, spun surse din Poliție, ca dl Gavriș să întocmească de luni un plan anti-Covid.

Deci nu a existat o dispoziție de numire în funcție, ci doar o improvizație însăilată special pentru a-i fi servită eronat dlui Bode, care să îl demită pe Radu Gavriș dintr-o funcție în care nu mai era din octombrie.

Surse din ministerul de Interne spun că grupul Despescu ar fi vrut că prin acest scandal înscenat să se asigure ca scapă de Radu Gavriș și îl împiedică pe ministrul Bode să îl promoveze cumva pe incomodul comisar.

Anul trecut, Radu Gavriș a fost detașat forțat la Harghita prin dispoziția fostului șef IGPR, Liviu Vasilescu, și a revenit la București după ce  a câștigat în instanță suspendarea detașării.

Scandalul „Hanul lui Manuc” a creat o mare tensiune în Poliție și Parchete, din cauza acuzațiilor false scurse în presă despre cei 4 procurori PTB și mai ales din cauza filării acestora.

Există o mare nemulțumire și pentru că procurorul general Scutea și ministrul Justiției Ion nu au avut nicio reacție în privința situației în care au fost puși 4 procurori și a suspiciunii că aceștia au fost filați fără mandat.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…