Pe 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, doi dintre capii răscoalei țărănești din Transilvania, sfârșeau în mod groaznic lângă Cetatea Alba Iuliei, în locul numit „La Furci”. Cei doi au fost sfârtecați într-un spectacol horror greu de imaginat.

Uciderea lui Horea și Cloșca FOTO stampă de Adrian Dumitrache

Pe 2 noiembrie 1784, în satul Curechiu, astăzi județul Hunedoara, izbucnea una dintre cele mai puternice răscoale țărănești din Europa. În aceea perioadă Transilvania se afla sub stăpânirea Imperiului Habsburgic , una dintre super puterile europene de la finele secolului al XVIII-lea. Răscoala a izbucnit ca urmare a condițiilor de trai a majorității populației transilvănene, formată din țărani iobagi, adică oameni fără drepturi, unelte vorbitoare ale stăpânilor feudali.

Deși Europa deja intrase în prima epocă industrială, marcată de libertăți sociale, progres tehnologic și științitific dar și de noi curente de gândire, în Transilvania 230 de familii de grofi( n.r. feudali unguri) țineau în obscurantism și un fel de semi-sclavie o populație întreagă de iobagi. Cei mai mulți erau de etnie română, o națiune fără drepturi sociale și religioase, deși era cea mai numeroasă. În timp ce lumea pășea pe calea modernismului, iobagul transilvănean trăia încă în plin Ev Mediu, bătut, umilit, exploatat, mai ieftin ca o vacă sau un cal.

„Ţăranii erau supuşi la arbitrul şi justiţia implacabilă a domnului pământean, prinşi în jug ca animalele, pedepsiţi cu câte 50 până la 100 bastoane, scoşi de pe moşii, aruncaţi în lanţuri, trimişi şi uitaţi în închisorile comitatelor, mutilaţi şi ucişi chiar de domnii lor, dintre cari unii aveau şi dreptul de viaţă şi moarte asupra ţăranilor (...) ţăranul nu era decât un sclav, fără drepturi politice şi civile, condamnat chiar prin lege ca el niciodată să nu mai poată scutura jugul, declarat incapabil de a putea câştiga avere, lipsit de libertate personală şi lipsit chiar de dreptul da a se putea apăra în contra domnului său, pe care nu putea să-l cheme în judecată”, scria Ion Rusu Abrudeanu în lucrarea sa „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit”. În ciuda încercărilor de reformare a Mariei Tereza, împărăteasa habsburgică, opoziția nobilimii maghiare, deținătoare de mari feude cu sate de iobagi, a fost mai puternică, iar soarta țăranilor devenea tot mai grea.

Capii răscoalei vânduți de consăteni

În anul 1784, Iosif al II lea, împăratul Imperiului Hasburgic, a dat un decret de înrolare voluntară a țăranilor de la granița de est și sud a Transilvaniei. Măsura era menită sporirii trupelor de graniță în luptele cu otomanii. Iobagii care se înrolau primeau libertatea față de senior, scutiri de taxe dar și pământul pe care-l lucrau. Era singura scăpare pentru țăranii transilvăneni. La presiunea nobilimii maghiare Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei a anulat conscripţiile şi i-a trimis pe iobagi acasă. Atunci a izbucnit revolta. Desfășurarea acesteia este binecunoscută. Conduși de Nicola Ursu, zis Horia, de Ioan Oargă, zis Cloșca, dar și de Gheorghe Giurgiu, zis Crișan, răsculații au luat cu asalt castelele nobililor și au trecut Transilvania prin foc și sabie.

Au fost comise atrocități grave de ambele părți, adică atât din partea răsculaților, dar și a nobilimii care încerca să înăbușe răscoala. Pojarul asupra Transilvaniei a durat aproape un an. Țăranii, atât români cât și unguri sau secui, au reușit să învingă trupele imperiale în trei rânduri. Pe 7 decembrie 1784, țăranii au suferit o înfrângere zdrobitoare la Mihăileni, fiind obligați să se împrăștie pe la casele lor pentru iernat. Horea, Cloșca și Crișan s-au ascuns la rândul lor. Trupele imperiale au început să scotocească orașele și satele în căutarea capilor răscoalei. Țăranii dovediți sau bănuiți că au participat la răscoală erau prinși și omorăți de trupele imperiale. Horea și Cloșca s-au ascuns împreună, prin pădurile dese ale Munților Apuseni. Mai precis, în zona Albacului, în pădurea Scorucetului între satele Râul Mare și Arada. Autoritățile au trimis grupe de soldați chiar în Arada, satul natal al lui Horea, bănuind că se ascunde în pădurile din zonă. Și aveau dreptate. Pentru a fi siguri că pun mâna pe căpitanii răsculaților, imperialii au plătit și pe câțiva săteni dispuși să trădeze. Adevărul este că Horia și Cloșca au fost trădați de consătenii lor, de oameni care le erau prieteni, alături de care au crescut.

Cei care au ales să-l trădeze pe Horea , printre care și Dumitru Neagu, Ștefan Trif sau frații Matieș și Nuțu, au plecat în munte căutând ascunzătoarea. Cunoșteau bine locurile și au dibuit coliba în care stăteau Horea și Cloșca. S-au dat drept prieteni, în căutare de vânat, după care au tăbărât pe consăteanul lor. L-au legat fedeleș și mai apoi l-au predat autorităților. „Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să sadă lângă foc. Doi se aşezară lungă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor încât poporul trebuie să fugă. Ştefan Trif şi Nutu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi îi legară“, precizează istoricul Gheorghe Anghel. Pe Crișan, care rătăcea prin zona Ponorului, l-au prins pe 30 ianuarie 1785, tot cu ajutorul unui român, preotul din Cărpiniș.

Purtați în lanțuri prin Transilvania

Mai ales după prinderea capilor răscoalei, nobilimea maghiară a făcut ravagii în rândurile țăranilor bănuiți de participare la revolte. Pentru a opri măcelurile, Iosif al II lea a interzis execuțiile și a oferit clemență țăranilor. În ciuda faptului că era un împărat iluminist, adept al reformelor, Iosif al II lea a cerut o pedeapsă medievală pentru capii răscoalei. Țăranii să fie lăsați în pace, dar Horea, Cloșca și Crișan să fie dați exemplu. „Să se dea un exemplu răsunător. Să fie purtaţi prin locurile unde au comis cele mai mari ticăloşii, pentru a fi arătaţi ca o înspăimântătoare pildă poporului de rând. Apoi să fie executaţi într-un chip spectaculos, într-o localitate importantă, unde să se poată strânge cât mai mulţi supuşi şi unde să se găsească cele mai înfirbântate capete”, preciza Iosif al II lea. Horea și Cloșca au fost purtați legați în lanțuri, înconjurați de soldați imperiali, au fost duși pe toată valea Mureșului până la Deva. Au fost bătuți și arătați poporului, ca să știe ce pățesc cei care se ridică împotriva stăpânirii. Apoi au fost aduși înapoi la Alba Iulia, acolo unde li se pregătea o execuție îngrozitoare. De anchetă și de punerea în aplicarea a sentinței a fost însărcinat contele Anton Jankovich.

O execuție medievală în zorii lumii moderne

Crișan (53 de ani) a scăpat de supliciu și execuție. Pe 13 februarie 1785, acesta s-a sinucis, spânzurându-se cu nojițele de la opinci în celula sa dintr-un turn al cetății Alba Iulia. La ordinele autorităților, i-a fost tăiat capul iar trupul său a fost despicat de călău în patru. Bucățile au fost împrăștiate astfel: în satul Cărpiniș ( n.r. locul natal) a fost expus capul, iar restul bucăților de trup în satele Abrud, Bucium, Brad și Mihăileni. Pe 28 februarie 1785, după ce au fost plimbați prin sate, bătuți, torturați și umiliți, Horea (54 de ani) și Cloșca(38 de ani) au fost dați pe mâna călăului. Deși lumea pășea pe drumul modernității, celor doi căpitani ai răsculaților li se pregătea o execuție cum numai în Evul Mediu a mai avut loc.

Urmau să fie trași pe roată. Adică era țintuiți de eșafod, cu picioarele desfăcute, iar o roată grea, cu ghinturi ascuțite de metal, "era trecută peste trupurile lor", după care erau decapitați. Execuția a avut loc pe un platou din afara cetății Alba Iulia, numit „La Furci”.

Pentru supliciu a fost montat un eșafod. Cel care executase pedeapsa era un călău de etnie romă, Grancea Rakoczy. Pentru uciderea condamnaților primise 51 de florini, o sumă destul de frumoasă. „Horea numit şi Ursu Nicola şi Ion Crişan, fiind dovediţi prin aceste crime nu numai că sunt nişte sceleraţi crânceni, care au comis omoruri şi prădăciuni, ci şi tulburători îndrăzneţi ai liniştei şi siguranţei publice, în conformitate cu codul criminal terezian articolul 62 despre tulburări şi tumulturi şi articolul 90 despre tâlhării, au să fie duşi pentru crimele acestea la îndătinatul loc de supliciu şi acolo să li se frângă cu roata toate membrele corpului, începând de jos în sus. Iar după moarte corpurile lor să fie despicate şi tăiate în patru bucăţi, capul şi părţile corpului să fie aşezate pe roate pe marginea diferitelor drumuri şi anume în comunele unde au săvârşit cruzimile cele mai scelerate, iar inimile şi intestinele să fie îngropate aici la locul supliciului”, anunța sentința contele Anton Jankovich. La supliciul celor doi capi ai răscoalei, care a durat mai bine de o oră, au fost aduși cu forța peste 6000 de iobagi români.