Cine este vinovat pentru criza politică din România? De unde a început totul și spre ce ne îndreptăm

Cine este vinovat pentru criza politică din România? De unde a început totul și spre ce ne îndreptăm

În doar câteva zile de la izbucnirea crizei politice, lucrurile s-au complicat și nu mai este clar de unde a pornit totul și mai ales, spre ce ne îndreptăm, cine și ce interese politice are. Iată de ce e bine să facem o scurtă recapitulare a predicatelor cheie, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă pe G4Media.ro .

  • De ce avem o criză politică azi în România? Liberalii vor să cheltuiască milioane din bugetul național și miliardele de la UE fără frică de procurori iar președintele Iohannis le face jocul.
  • De aici, de la bani, a început totul. Miza financiară este uriașă: 30 de miliarde de euro din PNRR și alte 50 din bugetul multianual al UE, în total vreo 80 de miliarde de euro bani europeni. Mai adăugați și cele câteva miliarde din Anghel Saligny pentru a avea o imagine mai clară.
  • De ce a fost schimbat ministrul Justiției? Stelian Ion era pe punctul de a numi un nou procuror șef DIICOT fără consultări prealabile cu liberalii și cu președintele Iohannis. Or, primarii și baronii de la PNL, PSD și UDMR au coșmaruri cu procurori cu adevărat independenți.
  • De unde știm că bătălia pentru bani a provocat criza? Dovadă că așa stau lucrurile este viteza cu care liberalii au făcut schimbările la Justiție și au transformat avizul negativ dat pentru OUG-ul ”Anghel Saligny” (bani pentru baroni) într-un aviz pozitiv, iar ordonanța a fost adoptată în mare viteză. Premierul Florin Cîțu le-a promis primarilor liberali bani și a trebuit să livreze înainte de congresul din 25 septembrie.
  • Unde a greșit tactic USR PLUS? Colaborarea cu AUR pe tema moțiunii de cenzură este o eroare, deoarece legitimează un partid xenofob, antisemit și profund anti-european, riscul de compromitere este major, iar finalitatea discutabilă. Pe termen lung, pierderile sunt mult mai mari decât un câștig iluzoriu pe termen scurt.
  • Ce uită președintele Klaus Iohannis și PNL? Liberalii și șeful statului au profitat din plin de eroare pentru a ieși din defensivă și pentru a trece la contraatac. Frumoasă tentativă de a schimba narativul, dar tot ce spun azi li se poate reproșa cu vârf și îndesat chiar și lor. Cine l-a susținut pe Marian Munteanu, acuzat de simpatii legionare, pentru poziția de candidat la Primăria Capitalei? Munteanu s-a retras el din cursă, dar n-am auzit vreun liberal care să se dezică de el sau să-și ceară scuze publicului lor pentru cele mai proaste decizii politice care au și dus în 2016 la pierderea Capitalei în fața Gabrielei Firea (PSD). Cine l-a decorat pe Octav Bjoza, acuzat chiar de premierul Cîțu de antisemitism atunci când l-a demis din funcția de la Guvern?
  • Spre ce ne îndreptăm? Așa cum arată lucrurile acum, Marcel Ciolacu pare gata de coabitare, din opoziție, cu un guvern liberal minoritar sprijinit tacit din Parlament. Foarte probabil, PSD va boicota depunerea moțiunii de cenzură de către USR PLUS și AUR, încă un mic serviciu făcut premierului Cîțu și președintelui Iohannis. Zilele miniștrilor USR PLUS în guvern sunt de acum numărate. Președintele Iohannis a aruncat toate podurile în aer prin ieșirea de sâmbătă. Fostul ”premier de la Grivco” pare să se înțeleagă infinit mai bine cu liderii PSD decât cei de la USR PLUS, în fond USL-ul este în ADN-ul celor două mari partide.
  • Cine este autorul crizei? Responsabil direct pentru criza politică din România este președintele Klaus Iohannis. Schimbarea ministrului Justiției a fost decizia lui, la fel cum tot el pare decis să meargă până în pânzele albe tot cu premierul Florin Cîțu. Tot ce le-a reproșat celor de la USR PLUS în ieșirea de sâmbătă, când i-a acuzat că s-au compromis definitiv, că și-au trădat electoratul și valorile europene, li se aplică în primul rând lui și celor din PNL.
  • Cine pe cine a trădat mai tare? Ei, liberalii și șeful statului, au venit la putere pe un discurs pro-justiție și au fost primii care au abandonat reformele. Ei și-au trădat electoratul, și-au încălcat promisiunile electorală, păstrând intacte modificările făcute de PSD la legile Justiției, Secția Specială și cozile de topor din sistem cu care au continuat să hărțuiască magistrații incomozi. Ei, liberalii și șeful statului, au arătat că nu dau doi bani pe recomandările MCV, pe Comisia de la Veneția și pe așteptările Comisiei Europene de a face reformele promise în Justiție.
  • Înapoi la esența crizei politice. Vă reamintesc, pentru cine a uitat de ce România se află azi în criză politică. Miza financiară este uriașă: vreo 80 de miliarde de euro bani europeni și alte câteva miliarde din Anghel Saligny, bani pentru clientelă. Încheiem fix așa cum am început: Liberalii vor să cheltuiască milioane din bugetul național și miliardele de la UE fără frică de procurori iar președintele Iohannis le face jocul în bună colaborare cu PSD.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!