Cine este tânărul care a provocat accidentul în care au murit 6 oameni: Avea 28 de ani şi lucrase pe nave de croazieră

Cine este tânărul care a provocat accidentul în care au murit 6 oameni: Avea 28 de ani şi lucrase pe nave de croazieră

Tânărul care a postat pe internet un mesaj în care îşi lua adio de la cunoscuţi, spunând că pleacă "într-o lume mai bună", după care a intrat cu maşina pe contrasens, pe DN 1, provocând un accident în care el şi alte cinci persoane au murit, lucrase pe vase de croazieră în ultimii ani. 

George Dumitru, în vârstă de 28 de ani, din Bucureşti, lucrase în ultimii ani pe vase de croazieră şi văzuse aproape întreaga lume, spun membrii familiei şi apropiaţi ai acestuia, citaţi de Mediafax.

De altfel, pe contul său de Facebook, tânărul a postat în ultimii trei ani sute de fotografii din destinaţii precum Brazilia, Polul Nord, Italia, Grecia, Turcia.

În aceste zile, tânărul era în concediu acasă, iar vecinii săi din Bucureşti spun că săptămâna trecută l-au văzut cu prietena lui şi că cei doi nu păreau să aibă probleme.

Cu o zi înainte de producerea accidentului, George Dumitru postase pe contul de Facebook o invitaţie către prieteni într-un club din Bucureşti.

Sâmbătă după-amiază, tânărul a postat pe contul său de pe reţeaua de socializare mesajul prin care lăsa să se înţeleagă că va face un gest extrem, mesajul fiind postat din judeţul Prahova, dintr-o localitate apropiată locului accidentului. Familia sa care a văzut mesajul a intrat în alertă şi a încercat să îl contacteze pe bărbat, însă acesta îşi închisese telefonul, spun membrii familiei.

Potrivit acestora, se pare că, după ce a postat acest mesaj, George Dumitru a plecat către munte, iar când a provocat accidentul se întorcea dinspre Braşov.

Conform datelor furnizate de Poliţia Prahova, în autoturismul BMW care circula regulamentar şi care a fost izbit violent de maşina bărbatului se aflau un bărbat din Câmpina, în vârstă de 44 de ani, împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani, care locuiau în comuna Băneşti, lângă Câmpina. Cu cei doi se mai aflau în maşină un prieten al şoferului, în vârstă de 40 de ani şi două femei, în vârstă de 38 şi 19 ani. Cunoscuţi ai acestora spun că cei cinci se întorceau de la pescuit şi mai aveau câţiva kilometri până acasă.

Gestul lui George Dumitru a provocat numeroase reacţii pe internet, zeci de persoane postând comentarii la mesajul prin care cel care a provocat accidentul anunţa că pleacă "într-o lume mai bună" şi îşi cerea iertare în faţa lui Dumnezeu pentru "ceea ce face".

Mulţi dintre cei care au comentat gestul acestuia se declară revoltaţi. "Doar Dumnezeu ne poate judeca. Dar ceea ce a făcut acest inconştient este revoltător. A curmat cinci vieţi nevinovate. Ce vină aveau ei? Dumnezeu să-i ierte!" este unul dintre comentarii.

Accidentul a avut loc sâmbătă seară, pe Drumul Naţional 1, la kilometrul 81, la ieşirea din Ploieşti spre Braşov.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, vina pentru producerea accidentului aparţine tânărului de 28 de ani, care conducea un autoturism Proton şi care a intrat pe contrasens, unde a lovit autoturismul BMW X3 în care se aflau cele cinci persoane.

Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Prahova care au intervenit la locul accidentului în urma unui apel la 112 au afirmat că niciunul dintre cei şase nu a avut nicio şansă de supravieţuire.

"În momentul în care au ajuns ambulanţele acolo era un adevărat carnagiu", a declarat unul dintre medicii de la Ambulanţa Prahova, precizând că a fost nevoie de câteva zeci de minute pentru ca cele şase victime să fie scoase dintre fiarele maşinilor strivite.

Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este că tânărul ar fi încercat să se sinucidă, intrând cu maşina pe contrasens, însă cercetările în acest caz continuă. Ipoteza a fost conturată după ce George Dumitru a lăsat pe contul său de Facebook mesajul prin care îşi adio de la cunoscuţi.

"Aveţi grijă de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc", este mesajul postat de bărbat pe contul său de Facebook, mesaj care însoţeşte trei fotografii ce reprezintă un colaj de imagini în care apare alături de o tânără. Una dintre fotografiile postate pe reţeaua de socializare se găsea în maşina bărbatului în momentul în care a avut loc accidentul.



Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet