Cine este reprezentanta României la Miss Universe

Cine este reprezentanta României la Miss Universe

Bianca Tirsin, în vârstă de 21 de ani, este cea care va reprezenta România la începtul lui 2021 la concursul Miss Universe.

Bianca Tirsin a câştigat trofeul de Miss Universe România pe 1 decembrie, o victorie care o face reprezentanta oficială a României la concursul Miss Universe, care va avea loc în Statele Unite, în primele luni ale lui 2021.

"Vreau să le mulţumesc familiei mele, prietenilor mei, organizaţiei Miss Universe România pentru onoarea de a deveni deţinătoarea titlului. Îi mulţumesc dragii mele echipe, care mă ajută să mă dezvolt ca persoană în fiecare zi. Către toţi cei care mă susţin: vă mulţumesc că sunteţi atât de amabili şi aproape de mine încă din 2017. Vă iubesc!", a fost mesajul postat de Bianca pe Instagram, după victoria sa.

Bianca Tirsin are în palmares 13 concursuri de frumuseţe câştigate şi are propria afacere, fiind în acelaşi timp şi studentă.

„Sunt studentă la Facultatea de Management. De mică am fost o fire independentă, creativă, îndrăzneaţă, dar nu m-am gândit că la 16 ani o să îmi administrez propriul meu business. Şi iată-mă astăzi îmi administrez propriul magazin online de produse de îngrijire orală.”

Cum a reuşit Bianca să scrie istorie pentru România şi cine este iubitul său, aflaţi din materialul dedicat de pe  OK Magazine .



populare
astăzi

1 Previziunea lui Andrei Caramitru despre C.G.

2 Citiți și voi, Trump cam are dreptate la faza cu Canalul Panama...

3 Vocea revoltei din Senat față de concedierile anunțate de Bolojan, o fostă pesedistă cu Lexus și două apartamente în București

4 Bulgărele uriaș de aur scos din corpul unui miner ascunde un secret tulburător despre marile bogății ale României

5 Presa din Rusia spune că armata a „înecat” un „convoi cu mercenari români” în regiunea Odessa