Cine este Qin Gang, „luptătorul lup” trimis de China ambasador în SUA

Cine este Qin Gang, „luptătorul lup” trimis de China ambasador în SUA

În ciuda așteptărilor inițiale conform cărora Cui Tiankai, un diplomat veteran și cel mai îndelungat ambasador al Chinei la Washington, ar putea rămâne în funcția sa actuală pe fondul agravării tensiunilor diplomatice, Ambasada Chinei a anunțat recent că ambasadorul Cui va pleca în curând. Retragerea lui Cui nu este surprinzătoare. La 68 de ani (cinci ani peste vârsta obligatorie de pensionare din China), Cui și-a semnalat intenția anul trecut intenția de a se retrage, într-o discuție cu un oficial al guvernului SUA.
Susan Thornton, fost diplomat american și acum Senior Fellow la Facultatea de Drept din cadrul Yale, a declarat pentru USCNPM că „[Cui] ​​a adus cu el o sensibilitate de care era extrem de necesară și cu siguranță a făcut tot ce a putut pentru a stabiliza lucrurile în vremuri instabile. Este o calitate de care cu toții avem nevoie”.
În așteptarea anunțului oficial și aprobării celor două guverne, următorul ambasador chinez în SUA va fi Qin Gang.
Qin Gang s-a născut la Tianjin în martie 1966. A absolvit în 1988 Universitatea de Relații Internaționale din Beijing, după care și-a început cariera ca membru al personalului din cadrul Biroului pentru Misiuni Diplomatice.
Între 1992 și 2002, Qin s-a specializat în afaceri europene, ocupând posturi de secretar și apoi de director în cadrul Departamentului Afacerilor Europei de Vest din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Între 2002 și 2005, a fost consilier și mai târziu ambasador (2010-2011) la Ambasada Republicii Populare Chineze din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Între 2005 și 2010, Qin a ocupat funcția de director general adjunct al departamentului de informații al Ministerul Afacerilor Externe, înainte de a deveni director general al acestuia în 2011 (postul ocupat în prezent de Hua Chunying). În 2014, a devenit director general al Departamentului Protocol și a fost promovat în funcția de ministru adjunct al afacerilor externe. La doar 49 de ani, Qin a devenit viceministrul afacerilor externe al Republicii Populare Chineze.
Stilul său diplomatic pare mai temperat decât al altor oficiali chinezi, dar e cu siguranță un ton mai strident decât cel al fostului ambasador Cui Tiankai.
Qin Gang şi-a creat o reputaţie de "luptător lup", această nouă rasă de diplomaţi chinezi cunoscuţi pentru tonul lor agresiv faţă de ţările occidentale.
De exemplu, Qin a vorbit despre țările care „au mânjit” imaginea Chinei din cauza abuzurilor privind drepturile omului drept „evil wolves” în timpul unui briefing de presă la Summitul China-CEEC. Mai târziu, în martie, Qin l-a convocat pe ambasadorul britanic în China pentru a protesta împotriva sancțiunilor impuse de Regatul Unit împotriva Chinei din cauza încălcării drepturilor omului în Xinjiang.
După cum spune Thornton, „[Qin] a avut cele mai grele două slujbe în minister: purtător de cuvânt și șef al Protocolului. Persoana care ocupă aceste funcții este una de încredere și care e apropiată nu doar de ministru, ci și de lideri ai guvernului chinez. A fi la Washington diferă însă, evident, de a sta în Beijing”, a continuat ea, „dar cred că este un semn bun faptul că China continuă să-și trimită oamenii de top aici. Îi doresc succes ambasadorului Qin”.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”