Cine este Mohammed al-Bashir, noul premier interimar al Siriei
Mohammed al-Bashir a fost numit premierul interimar al guvernului de tranziție sirian până la 1 martie 2025. Anunțul a fost făcut în cadrul unei declarații televizate, potrivit The Times of Israel.
Mohammed al-Bashir Foto: Wikipedia
Anterior, Mohammed al-Bashir a condus Guvernul de Salvare, controlat de rebeli, și a fost un susținător activ al opoziției siriene împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad.
Acesta este un lider regional din cadrul principalei facţiuni islamiste care a preluat puterea în Siria – Hayat Tahrir al-Sham (HTS)
S-a născut în regiunea Jabal Zawiya din Idlib, în 1983, potrivit unui CV publicat de Guvernul de Salvare. El deține mai multe calificări, cuprinzând inginerie, drept și planificare administrativă.
A obținut o diplomă în inginerie electrică și electronică, cu specializarea în comunicații, de la Universitatea din Alep în 2007. În 2021, a absolvit dreptul la Universitatea din Idlib. În același an, a primit un certificat în planificare administrativă și o certificare în management de proiect de la Academia Internațională Siriană. Apoi a lucrat ca inginer, având în supraveghere înființarea unei fabrici de gaze afiliată la Syrian Gas Company, potrivit publicației The New Arab.
În 2021, în urma revoltei siriene împotriva lui Bashar al-Assad, acesta și-a părăsit slujba și s-a alăturat „în rândurile revoluționarilor din domeniul militar”, potrivit CV-ului său.
Între 2022 și 2023, al-Bashir a fost ministru al dezvoltării și al afacerilor umanitare sub predecesorul său, Ali Keda.
În ianuarie 2024, Consiliul Shura al Guvernului de Salvare l-a ales prim-ministru. Platforma sa electorală a prioritizat e-guvernarea și automatizarea serviciilor guvernamentale.
În timpul administrației sale, taxele imobiliare au fost reduse, reglementările de planificare au fost relaxate. La sfârșitul lunii noiembrie, când HTS și alte grupuri rebele siriene și-au lansat ofensiva din nord-vestul Siriei, cucerind Alep, al-Bashir a anunțat într-o conferință de presă că ofensiva este un răspuns la atacurile regimului sirian asupra civililor.
La 4 decembrie, el a călătorit la Alep pentru a supraveghea deschiderea birourilor guvernamentale, lăudând angajații din administrațiile anterioare care s-au întors la sarcinile lor.
Luni, după căderea regimului Assad, Mohammed al-Bashir a fost însărcinat cu formarea unui guvern de tranziție.
Rebelii se confruntă cu sarcina imensă de a reconstrui o țară devastată de război, cu sute de mii de morți, orașe distruse și o economie paralizată. Siria va avea nevoie de miliarde de dolari în ajutor internațional.
Sursa: adevarul.ro