Cine este Darius Vâlcov. Judecat în două dosare pentru corupție, tablouri ascunse la rude și în pereți falși, întâlniri în cimitir
Darius Valcov, acuzat de premierul Sorin Grindeanu ca este cel care a realizat de unul singur raportul privind nerealizarile Guvernului, este trimis in judecata in doua dosare, in care este acuzat de coruptie, si cercetat de DNA intr-un al treilea dosar, in care este acuzat ca ar fi cerut mita 2,5 milioane de lei, cand era primar in Slatina. A tinut prima pagina a ziarelor in martie 2015, cand procurorii au sechestrat de la acesta si de la apropiati ai lui 125 de tablouri semnate, printre altii, de Pablo Picasso, Andy Warhol, Tonitza sau Luchian.
S-a nascut in martie 1977 la Slatina, oras in care a ajuns primar din partea PDL. A demisionat din partid in 2012 cand s-a inscris in PSD, castigand din nou primaria Slatina. In vara lui 2014 a fost numit ministru delegat pentru buget iar in decembrie 2014 ministru de Finante, in guvernul Ponta, functie din care a demisionat in urma acuzatiilor de coruptie formulate de procurorii DNA.
A fost casatorit cu Lavinia Sandru, si ea fosta membra PD, de care a divortat in mai 2016.
A fost arestat la domiciliu in perioada 26 martie 2015 - 2 aprilie 2015, cand a fost arestat preventiv. In 23 iunie 2015, a fost eliberat din arest.
Care sunt dosarele lui Darius Valcov
In mai 2015, Darius Valcov a fost trimis in judecata de procurorii DNA, care il acuza de trafic de influenta, spalare de bani si operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile ocupata de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator si ministru de Finante.
In acelasi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, este judecat pentru complicitate la trafic de influenta si complicitate la spalare de bani, omul de afaceri Lucian Petrut Susala, pentru complicitate la trafic de influenta, complicitate la spalare de bani si complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata, Bogdan Timofte si Cristian Tomescu, pentru complicitate la trafic de influenta, spalare de bani si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, in 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Valcov, atunci primar al municipiului Slatina, judetul Olt, caruia i-a propus sa intervina la SC Compania de Apa Olt SA pentru ca firma sa sa castige licitatii de lucrari pentru obiective din Slatina, Scornicesti, Piatra Olt si Draganesti, iar in schimb sa ii dea 20% din valoarea sumelor incasate conform contractelor de executie a acelor lucrari.
In urma interventiilor lui Darius Valcov, firma lui Berna a castigat licitatiile organizate in cadrul proiectului "Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata in judetul Olt", fiind semnate contracte cu Compania de Apa Olt pentru mai multe lucrari, in valoare de de peste 78 de milioane de lei, sustin procurorii.
Dupa castigarea acestor contracte de catre firma lui Berna, in perioada ianuarie-martie 2011, Valcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totala de 1,2 milioane de lei, in trei transe a cate 400.000 de lei fiecare. Banii erau dati cand Compania De Apa Olt efectua plati in contul societatii, au mai aratat procurorii in actul de sesizare a instantei.
Ulterior, in perioada aprilie-decembrie 2011, Valcov ar mai fi primit de la omul de afaceri, prin intermediul lui Minel Prina, 2,5 milioane de lei, in cinci transe a cate 500.000 de lei fiecare.
Anchetatorii au mai stabilit ca Darius Valcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, in perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.
Darius Valcov mai este acuzat ca, din 2011 pana in 2015 a efectuat operatiuni financiare sau acte de comert incompatibile cu functiile de primar, senator si ministru, folosind informatii detinute in virtutea acestora, in legatura cu sapte firme pe care le detinea atunci si pe care le administra prin interpusi, obtinand astfel 2.272.200 de lei.
Procurorii au pus sechestru asigurator pe trei lingouri din aur, in valoare de 465.355 lei, 172 opere de arta, in valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro si 73.077 dolari, care au ajuns in posesia lui Darius Valcov. De asemenea, anchetatorii au pus poprire pe sumele de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei si 600.000 de lei.
Procurorii DNA au facut, in 26 martie 2015, sase perchezitii in localitati din judetul Olt, in municipiul Slatina si in Bucuresti, fiind cautate tablourile care ar fi fost achizitionate de Darius Valcov, prin interpusi, de la case celebre de licitatii, cu bani presupus obtinuti din fapte de coruptie. In urma perchezitiilor, anchetatorii au gasit 101 tablouri, pe care figureaza semnatura unor pictori celebri, printre care Pablo Picasso (doua gravuri si un desen in carbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Stefan Luchian, Gheorghe Petrascu, Constantin Piliuta, Corneliu Baba, Horia Bernea si Octav Bancila, potrivit DNA.
Tablourile aprtinand fostului ministru ar fi fost ascunse la rude si la prieteni, mai arata sursele. Martori au declarat anchetatorilor ca unele dintre tablouri au fost ascunse si in pereti falsi, anchetatorii fiind nevoiti sa sparga sau sa decupeze peretii locuintelor perchezitionate.
In total, procurorii au confiscat 125 de tablouri in dosarul lui Darius Valcov, care se afla in prezent in custodia Muzeului National de Arta a Romaniei din Bucuresti.
In al doilea dosar, aflat la Tribunalul Olt, Darius Valcov este trimis in judecata pentru fapte de coruptie.
Fostul ministru este acuzat ca in perioada noiembrie-decembrie 2012, in calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri - denuntator in cauza - aproximativ 10% din sumele incasate de o societate de la Primaria Slatina, in baza unui contract semnat anterior, iar in perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, in mai multe transe, de la respectiva firma, printr-o alta intermediara, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinsi pentru ca denuntatorul sa nu intampine probleme in derularea contractului si sa primeasca banii la timp pentru lucrarile efectuate. Este vorba de contracte pentru reabilitarea centrului istoric al municipiului Slatina si pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice si lucrari la izolarea termica a unor blocuri.
Al treilea dosar al lui Darius Valcov este inca la DNA, potrivit news.ro. In iunie 2015, DNA anunta ca procurorii au inceput urmarirea penala in cazul lui Valcov dupa ce, in perioada noiembrie-decembrie 2012, fostul primar de Slatina i-a cerut administratorului unei societati comerciale (denuntator), suma de 2.500.000 lei, reprezentand aproximativ 10-15% din sumele incasate de firma de la Primaria Slatina, in baza unui contract semnat anterior. Conform DNA, in perioada 21 ianuarie 2013-13 iunie 2013, Valcov a primit in mai multe transe, de la respectiva societate, printr-o firma intermediara, suma de 2.146.270 de lei, in schimbul interventiei pe langa factori de decizie din cadrul Primariei Slatina, astfel incat denuntatorul sa nu aiba probleme in derularea contractului si sa primeasca banii la timp pentru lucrarile efectuate.
Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice si executia lucrarilor pentru izolarea termica a fatadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind in valoare de 24.833.258 de lei fara TVA.