Cine este Bobbi Kristina Brown. Povestea vieţii fiicei lui Whitney Houston

Cine este Bobbi Kristina Brown. Povestea vieţii fiicei lui Whitney Houston

Bobbi Kristina Brown, fiica celebrei Whitney Houston, a avut o viaţă tumultoasă după moartea mamei sale, luptând cu o presupusă dependenţă de droguri şi cu stresul. Tânăra în vârstă de 21 de ani a fost găsită inconştientă sâmbătă, în cadă, iar în prezent se află în comă indusă.

Sâmbătă, Bobbi Kristina a fost găsită inconştientă în cadă , iar în prezent se află în comă indusă. Acesta nu este însă singurul incident în care viaţa fiicei lui Whitney Houston a fost pusă în pericol.

Devastată de moartea mamei sale, Bobbi Kristina a trecut prin aceleaşi încercări ca părinţii săi, care au recunoscut public că s-au luptat cu dependenţa de droguri, scrie people.com .

În 2011, National Enquirer a publicat fotografii în care fiica lui Whitney Houston şi Bobby Brown părea să inhaleze o pudră albă. Bobbi Kristina a negat acuzaţiile, spunând că a fost vorba de o înscenare din partea unui fost iubit.

Tânăra este conştientă de asemănările dintre ea şi mama sa, a declarat un prieten al familiei: ”Am vorbit ultima dată cu ea înainte de Halloween. I-am spus că îmi fac griji pentru ea şi sper că nu consumă droguri. Mi-a răspuns că ştie cum a murit mama ei şi că a învăţat din greşelile acesteia”.

Bobbi Kristina Brown a crescut printre celebrităţi, mergând cu mama sa în turnee şi apărând în reality show-ul familiei, ”Being Bobby Brown”.

Bobbi Kristina avea doar 18 ani când Whitney Houston a murit şi se afla în holul hotelului din Beverly Hills când aceasta a fost declarată decedată. Tânăra a suferit o ”cădere completă” şi a fost dusă de mai multe ori la spital pentru a fi tratată împotriva stresului şi anxietăţii.

La scurt timp după moartea mamei sale, Bobbi Kristina s-a logodit cu Nick Gordon, considerat ”fratele neadoptat” al tinerei. Nick Gordon a locuit alături de familia Houston-Brown de la vâsta de 12 ani, iar unii dintre membrii familiei nu au fost de acord cu relaţia ”nepotrivită” dintre acesta şi Bobbi Kristina.

În ianuarie 2014, Bobbi Kristina a publicat pe contul ei de Twitter o fotografie cu două verighete, alături de un mesaj - "Tineri căsătoriţi. Sunt atât de îndrăgostită" -, confirmând astfel căsătoria ei cu Nick Gordon.

Tânăra a fost surprinsă de mai multe ori bând alcool în timpul filmărilor reality show-ului ”The Houstons: On Our Own”, realizat după moartea lui Whitney Houston. Bunica tinerei, Cissy, a declarat că moartea fiicei sale continuă să o afecteze profund pe Bobbi Kristina.

”Sigur că îmi fac griji pentru ea. Nu înseamnă că va merge pe urmele mamei ei. Încerc să mă asigur că nu va face asta”, a declarat Cissy Houston.

În timp ce locuia cu Nick Gordon în Atlanta, Bobbi Kristina a provocat de mai multe ori controverse. În 2013, cei doi au fost evacuaţi dintr-un apartament din cauza mai multor plângeri privitoare la zgomot. În 2014, tânăra a lansat un atac pe Twitter împotriva regizoarei Angela Bassett, care nu a inclus-o în filmul biografic al mamei sale, ”Whitney”. Basset a explicat că unul dintre motivele pentru care a ales acest lucru este că Bobbi Kristina nu este actriţă. Ulterior, tânăra şi-a cerut scuze.

În martie 2014, fiica artistei a revenit în atenţie din cauza siluetei foarte slabe. ”Este incredibil cum lumea te judecă pentru orice”, a scris Bobbi Pe Twitter.

În iulie 2014, pe contul său de Instagram a fost postată o fotografie în care pare să fumeze marijuana. Bobbi Kristina a negat că fotografia îi aparţine.

Pe 26 ianuarie, Bobbi Kristina a postat un mesaj adresat mamei sale decedate: ”Mi-e dor de tine, mamă. Te iubesc în fiecare secundă”.

Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cântăreţe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorţat în 2007.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, "în apă extrem de fierbinte", care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o "moarte accidentală prin înecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiacă şi consumul de cocaină".

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”