Cine este Adrian Marţian, tatăl copiilor dispăruți

Cine este Adrian Marţian, tatăl copiilor dispăruți

Cei trei copii de 7, 9 şi 11 ani, din localitatea Sântandrei, judeţul Hunedoara, care au fost pierduți luni de bonă, sunt ai unui milionar cunoscut. Acesta, Adrian Marţian, a anunţat luni după-amiază la poliție dispariția lor, după ce bona cu care stăteau l-a anunţat că aceştia nu mai erau acasă. Copiii sunt căutați de poliție, fiind dați în urmărire națională.

Tatăl copiilor este un milionar din zonă. El a anunțat poliția, în jurul orei 17.00, după ce bona i-a spus că nu îi găsește pe cei mici.

La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, MARȚIAN RANIA ADRIANA, în vârstă de 11 ani, MARȚIAN ANTONIO ADRIAN, în vârstă de 9 ani și MARȚIAN RAISA ANTONIA, în vârstă de 7 ani, l-a anunțat că aceștia nu se mai află la domiciliu”, a anunțat Poliția într-un comunicat.

Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au desfăşurat mai multe activităţi investigative şi de căutare, în vederea depistării minorilor, care au fost daţi în urmărire naţională.

Poliţiştii continuă activităţile şi le solicită celor care deţin informaţii utile, să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Cine este milionarul Adrian Marţian

Adrian Marţian este un afacerist din Cluj, fost asociat cu ex-fotbalistul Adrian Mutu, aflat ulterior în litigiu cu acesta. Marţian a fot inclusiv implicat în fotbal, unde a fost o perioadă patron la UTA Arad.

Părinții celor trei copii, Adrian și Roxana Marțian sunt în conflict pentru custodia micuților. În urma unor procese din instanță, ambii părinți au pierdut custodia copiilor, tatăl lor având interdicție să se apropie de ei la o distanță mai mică de 150 de metri, conform stiridecluj.ro

În urmă cu două luni între cei doi foști soţi a avut loc un incident, urmat de plângeri penale la Poliție. Roxana Marțian și concubinul ei au venit la Sântandrei, unde au lansat o dronă, cu care captau imagini din locul în care Adrian Marțian și-a pus o rulotă pentru a fi aproape de casa în care locuiesc copiii săi, din Sântandrei.

Omul de afaceri clujean, Adrian Marțian, fost patron la UTA Arad, în intervalul 2013-2015, se mutase de o perioadă într-o rulotă, lângă Deva. Tribunalul Mureș îi interzisese afaceristului să se apropie la mai puțin de 100 de metri de cei trei copii ai săi.

Adrian Marţian a fost asociat cu Adrian Mutu într-o fabrică biodiesel, însă afacerea nu a avut parte de succes și în scurt timp a dat faliment. „Trei milioane de euro aruncați pe geam!”, a precizat Adrian Mutu în 2019.

Cei doi au intrat ulterior în conflict, Adrian Marţian acuzându-l pe Adrian Mutu că a vrut să-l asasineze.

„Dacă Marțian vrea ceva de la mine, să vină cu o foaie de hârtie și o să-i dau un autograf”, a fost replica lui Adrian Mutu la acuzațiile fostului patron de la UTA.

Spionat cu drona de fosta concubină

Foștii concubini Adrian și Roxana Marțian au avut o nouă confruntare în luna septembrie. De data aceasta, femeia a încercat să-l spioneze de la distanță, cu o dronă. A venit în localitatea Sîntandrei, unde milionarul și-a instalat o rulotă, pentru a fi aproape de casa în care locuiesc copiii săi, și a lansat aparatul care capta din aer imagini video. Milionarul a observat drona și, împreună cu un prieten de-al său cu autoturismul au pornit în urmărirea ei, reușind să o doboare. Dorna era manevrată de fosta consoartă, Roxana Marțian și concubinul ei, Raul Martian, care-i și fiul milionarului, Ambii se aflau într-un autoturism.

„Un bărbat de 54 de ani, din Simeria, a sesizat Poliția Orașului Simeria despre faptul că ar fi fost urmărit de o dronă. Acesta a relatat că se afla cu o rulotă în zona Sîntandrei, când a observat că este urmărit de o dronă. Bărbatul a pornit cu un prieten în vârstă de 53 de ani, cu un autoturism, în urmărirea dronei, spre orașul Simeria și a reușit să lovească cu mașina drona, care a căzut în apropierea DN7. Bărbatul din Simeria a descoperit că drona era dirijată de un bărbat în vârstă de 34 de ani, aflat într-un autoturism împreună cu fosta sa soție”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Bărbatul de 54 de ani a descoperit că drona era dirijată de un bărbat în vârstă de 34 de ani, aflat într-un autoturism împreună cu fosta soție a bărbatului de 54 de ani, cu care acesta este implicat într-un proces civil pentru custodia copiilor minori.

După căderea dronei, bărbatul de 34 de ani l-ar fi lovit cu autoturismul pe care îl conducea pe bărbatul în vârstă de 53 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violențe și violarea vieții private. În plus, față de Roxana Marțian și concubinul ei, au fost emise ordine de protecție provizorii, la solicitarea bărbatului de 54 de ani.

Milionarul Adrian Marțian și fosta sa concubină Roxana Marțian au împreună trei copii. Aceștia se luptă în instanță pentru custodia lor de mai mult timp. Instanța a dispus ca micuții să rămână în grija mamei, iar tatălui i-a dat interdicție de a se apropia de ei la o distanță mai mică de 120 de metri. Problema cea mai gravă este că toți cei trei copii refuză să locuiască cu mama lor, din cauză că femeia i-ar fi maltratat. În acest context, copiii au fost puși sub custodia statului, iar în prezent locuiesc într-un imobil din Sântandrei. Într-un gest de revoltă, Adrian Marțian și-a pus o rulotă, în câmp, în apropierea casei în care locuiesc copiii, unde vine periodic.




Citește și:

populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...