Un mister total învăluie cele aproape 30 de schituri, mănăstiri şi sihăstrii din Munţii Buzăului, nefiind datări ori studii complete cu privire la aceste aşezări.

Ansamblul de aşezări rupestre din triunghiul Aluniş - Nucu – Bozioru este zona cea mai bogată din ţară în însemnări, unele încă nedescifrate. Sunt scrijelite laolaltă simboluri precreştine şi creştine, dovadă că grotele au fost locuite continuu, din vechi timpuri.

Un număr de 29 de aşezări rupestre au fost identificate în arealul Bozioru (Nucu) - Brăeşti (Ruginoasa) - Colţi (Aluniş), toate localizate în jurul culmii Ivăneţu, pinten paleogen de circa 1.000 metri înălţime, format din gresie.

Cercetători din Germania, Austria şi Elveţia au venit de multe ori în România pentru a studia cele aproape 30 de schituri, mănăstiri şi sihăstrii din Munţii Buzăului. Nu există încă datări clare şi niciun studiu complet cu privire la aceste aşezări.

S-au țesut însă multe teorii legate de istoria locului, iar unele vorbesc despre folosirea ansamblului rupestru ca refugiu de către un grup de creștini prigoniți de Constantinopol, în urmă cu peste un mileniu și jumătate.

Indiciul care i-a trimis în această direcție pe susținătorii teoriei este o firidă săpată în peretele vestic al grotei Fundul Peșterii care seamănă cu un altar închinat lui Audius, episcop exilat de Împăratul Constantin al II-lea.

De prezența audienilor în Munții Buzăului sunt convinși și membrii Asociației Creștine Apostoliconul, coordonată de Nicușor Ilie, absolvent de Teologie. Conform acestora, Bisericuța lui Iosif este una dintre cele mai vechi biserici creștine, întemeiată de creștinii „audianismului” între anii 259 - 340.

După câțiva ani de cercetări documentare și dese vizite în Poiana Cozanei, perimetrul care include majoritatea așezărilor rupestre, Nicușor Ilie a ajuns la concluzia că pe aceste meleaguri s-a reunit cea mai mare comunitate de creştini audieni din secolele III şi IV după Hristos, inclusiv prima jumătate a secolului al V-lea, până la decretul ostil din anul 428.

„Istoria acestor Bisericuţe începe în cele mai îndepărtate timpuri ale creştinismului, în preajma Sinodului de la Niceea din anul 325. Cu toate acestea, cel puţin una dintre aceste peşteri este de origine pre-creştină, anume «Fundul Peşterii», grotă fascinantă pentru întreaga creştinătate care pentru creştinii audieni a avut o importanţă deosebit de importantă”, scrie Nicușor Ilie (foto jos) pe blogul asociației Apostoliconul .

Potrivit descrierii, peştera antică, datată la peste 13.500 de ani vechime, este îndreptată spre Nord, având aspectul Peşterii Întrupării Domnului din iconografia creştină, inclusiv ortodoxă.

„Pe aceste meleaguri se reuneşte cea mai mare comunitate de creştini audieni din secolele III şi IV, inclusiv prima jumătate a secolului al V-lea, până la decretul ostil din anul 428. Aici, poposesc la anul 257 un număr de 100.000 de creştini goţi dislocaţi din părţile Orientului mijlociu şi nu numai, în urma persecuţiilor Împăratului Alexandru Sever împotriva creştinilor”, susține asociația creștină.

În susținerea teoriilor sale, Nicușor Ilie preia pasaje din lucrarea „Polyhronion”, publicație dedicată Arhiepiscopului Dunării de Jos, Casian Crăciun, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă. De altfel, înaltul prelat a și vizitat zona așezărilor rupestre, fascinat de istoria acestora.

„Drumul spre aşezările rupestre de la Bozioru este destul de anevoios. La un moment dat devine inaccesibil automobilelor cu gardă joasă fapt pentru care traseul se parcurge pe jos. Este impresionantă râvna ierarhului BOR, aflat la vârsta de 67 de ani, să poposească la aceste Bisericuţe”, spune Nicușor Ilie.

Audius, născut în anul 301 din părinţi creştini mesopotamieni, a fost hirotonit Episcop în preajma Sinodului de la Niceea, din 325, de către Episcopul „donatist” Silvan de Cirta. Episcopul Audius a participat la Sinodul din Niceea care ar fi trebuit să fie o constituire a trei confesiuni deja separate pentru a rezolva problema arianismului.

Audius, pe atunci de doar 24 de ani, aducea ca argument în combaterea arianismului „declaraţia antropomorfismului lui Hristos, Dumnezeul întrupat”. Ierarhul nu a menționat și originea explicaţiei sale, fapt pentru care Sinodul l-a declarat eretic.

„Audius condamna lipsa de dreptate desăvârşită, nevrând să aibă comuniune cu episcopii şi preoţii care posedă averi, aur şi argint, precum şi pentru că sărbătoresc paştele la aceeaşi dată cu evreii”, este unul dintre pasajele preluate de Nicușor Ilie din „Polyhronion”, lucrarea girată de BOR.

Unele lucrări de istoria religiei vorbesc despre audieni ca despre o sectă de creștini localizați în Siria și Sciția, numită după fondatorul lor Audius. Audianismul a fost interzis în data de 30 mai 428.

„După decesul Împăratului Constantin şi urcarea pe tron a fiului său, Constanţiu, Audius a fost exilat în Dobrogea de unde avea să se stabilească în părţile judeţului Buzău de astăzi, mai exact în arealul carpatin de la Bozioru. Aici sunt păstrate până astăzi peste 29 de urme ale unor Bisericuţe din acea perioadă de secol IV, dintre care doar o mică parte au mai rezistat în urma cutremurelor, calamităţilor sau erodării”, scrie Nicușor Ilie pe blogul asociației creștine.

Înaintea creştinilor, în locurile acestea au trăit civilizaţii care se lasă cu greu descifrate. Datele arheologice prelucrate până în prezent evidenţiază perioade diferite de locuire, mergând până în epoca bronzului, cultura Monteoru, sau începutul primei epoci a fierului, Hallstatt, atestarea documentară certificând însă doar perioada care începe cu secolul XVI.

În grotele din masivul Crucea Spătarului au locuit, la doar 300 de ani după Hristos, primii misionari creştini sosiţi din Orientul Mijlociu, pentru a propovădui învăţătura lui Hristos.

Cea mai veche aşezare rupestră este grota numită Fundul Peşterii, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. Istoricii şi teologii susţin că aceasta arată că "unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică", formând o zonă sacră, unde se adorau armele, apa şi soarele.

Ulterior au devenit patria asceţilor geto-daci, care ulterior le-au cedat "misionarilor veniţi din părţile Ciliciei" şi asceţilor creştini, ca apoi să se închege aici cea mai puternică vatră sihăstrească, după Dobrogea.

Peste 200 de simboluri sunt desenate pe pereţii grotei Fundul Peşterii, pentru care s-a folosit tehnica inciziei şi a zgârierii pe perete a figurii, obiectului sau simbolului.

Sunt redate arme: vârfuri de lănci, de săgeţi sau suliţe, cu sau fără coadă de lemn, pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară, cum ar fi Basarabi şi Clisura Dunării, sau în străinătate, respectiv Spania, Franţa şi Italia.

Peste acestea, care sunt preistorice şi majoritare, s-au suprapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume în neogreacă sau litere chirilice.