Cine e şefa Laurei Codruţa Kovesi: Ionela Denisa Florea, şefa DIICOT Alba

Cine e şefa Laurei Codruţa Kovesi: Ionela Denisa Florea, şefa DIICOT Alba

CSM a decis continuarea activităţii Laurei Codruţa Kovesi ca simplu procuror la DIICOT Sibiu, post pe care l-a ocupat înainte de octombrie 2006 când a fost numită Procuror General al României de către preşedintele Traian Băsescu. Dacă nu va fi delegată sau transferată pe un alt post de conducere în cadrul Ministerului Public şi va activa într-adevăr ca simplu procuror la DIICOT Sibiu, Kovesi o va avea ca şefă pe Ionela Denisa Florea, şefa DIICOT Alba. Biroul DIICOT Sibiu face parte din cadrul Serviciului teritorial DIICOT Alba. Postul de şef al DIICOT Sibiu este vacant în acest moment, potrivit site-ului CSM, scrie  G4Media.ro .

Potrivit presei din Alba, Ionela Denisa Florea este procuror de 14 ani şi înainte a fost avocat. A lucrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş, apoi a activat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Din 2010 a fost procuror judiciar la DIICOT Alba până în 2014 când a preluat postul de şef al serviciului teritorial, după ce fostul şef, procurorul Ioan Mureşan, şi-a dat demisia, fiind urmărit penal de DNA-ul lui Kovesi pentru abuz în serviciu şi represiune nedreaptă în legătură cu dosarul lui Traian Berbeceanu. Mureşan a cerut să rămână pe o funcţie de execuţie la Alba Iulia, adică de simplu procuror la DIICOT Alba Iulia.

Între timp, în iunie 2016, fostul şef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureşan, a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru fabricare de probe în dosarul comisarului de poliţie Traian Berneceanu. Sentinţa a fost apelată şi acum procesul este pe rolul Completului de 5 judecători al ICCJ. Următorul termen de judecată este pe 10 septembrie 2018. 

Înainte de 2006, Kovesi a lucrat la DIICOT Sibiu cu comisarul Traian Berbeceanu. Acesta a fost declarat nevinovat în dosarul fabricat de procurorul de la DIICOT Alba, Ioan MUreşan, însă nic în cazul lui sentinţa nu este definitivă.

 
 


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!