Cine e cu adevărat Klaus Iohannis?
Cel putin dezamagitoare decizia presedintelui Iohannis de a promulga fara obiectii legea care desfiinteaza conflictul de interese. As zice ca este o decizie ingrijoratoare si nu pot decat spera ca nu e simptomatica.
Legea promulgata nu numai ca schimba denumirea infractiunii din conflict de interese in folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane, dar ii restrange foarte mult sfera de actiune: "interventiile efectuate de catre Camera Deputatilor asupra art.301 si art.308 C.pen. modifica atat structura, cat si continutul infractiunii conflictului de interese, sub aspectul intinderii incriminarii, ceea ce echivaleaza practic cu dezincriminarea infractiunii de conflict de interese, cu consecinte atat asupra dosarelor aflate pe rolul instantelor, cat si asupra dosarelor aflate in lucru la procurori", a avertizat Ministerul Public.
Procurorul general Augustin Lazar este unul dintre specialistii in aceasta infractiune si recent a lansat o carte pe aceasta tema, ocazie cu care a facut inca un apel la mentinerea infractiunii asa cum fusese reglementata.
Opozitia a reusit sa se mobilizeze si sa atace legea la CCR, demers fara sansa in conditiile in care Curtea Constitutionala a devenit in ultima vreme cel mai solid aparator al antiJustitiei. Si ceea ce era de asteptat sa se intample s-a intamplat: CCR a dat unda verde dezincriminarii conflictului de interese.
In aceste conditii, speranta a ramas la presedintele Iohannis care sa refuze promulgarea. Argumentele fusesera deja formulate de procurorul general, este clar ca ne aflam in fata unei modificari a legislatiei anticoruptie, ceea ce implica si o incalcare a MCV.
Sigur ca peste refuzul presedintelui se putea trece la reexaminarea legii, la a doua trimitere spre promulgare aceasta fiind obligatorie. Dar daca o luam asa, promulgarea devine o institutie inutila, strict formala. Ceea ce mi se pare gresit.
Daca presedintele refuza promulgarea tragand un semnal sever de alarma, acesta ar fi putut coagula o reactie publica impotriva legii, exact ca in iarna impotriva celor doi "elefanti". Atunci presedintele nu i-a oprit prin utilizarea propriilor prerogative, ci cu ajutorul societatii care a reactionat.
Asta putea incerca presedintele si acum, cu atat mai mult cu cat unul dintre pilonii mandatului sau, cel putin asa sustine, este apararea statului de drept si lupta impotriva coruptiei.
Dar presedintele n-a cracnit si a promulgat legea fara cea mai mica obiectie, ceea ce prespune ca este pe deplin de acord cu ea, o viziune total incompatibila cu a presedintelui in geaca rosie.
Si nu e prima cedare fara nicio opozitie a presedintelui, cel putin in ultima vreme. A procedat la fel cu Legea salarizarii, cu desemnarea premierului Tudose contrar tuturor criteriilor fixate de chiar domnia sa. Daca ne ducem putin in urma, ne aducem aminte de Legea alegerilor locale, cand nu a avut nicio obiectie fata de alegerea primarilor intr-un tur de scrutin, desi avertismente in privinta efectelor au existat.
Asa ca eu ma intreb cine este adevaratul Klaus Iohannis?
Pentru un autentic aparator al statului de drept, pentru un om cu principii ferme, cedarile acestea mi se par inexplicabile.
Ele sunt explicabile numai pentru un oportunist care nu crede sincer in anumite valori si principii, dar si-a ales un public tinta si practica discursul adecvat acestuia, iar in spatele lui aluneca spre intelegeri si compromisuri, ori de cate ori are interesul si vigilenta electoratului e la cote mici, de exemplu, la vreme de vacanta.
Nu mi-e deloc clar daca dl Iohannis chiar crede in statul de drept sau nu. Daca este un autentic aparator al acestuia sau doar un ipocrit oportunist. Insa stiu ca semnalul dat de aceasta promulgare nu este deloc incurajator.
De ce a facut-o? Explicatiile pot fi multe, inclusiv un blat cu PSD care in schimb sa livreze altceva sau un cadou facut alesilor locali liberali care trebuie sa il sustina in campania din 2019.
Am sentimentul ca pentru dl Iohannis nu doar principala, ci unica motivatie a actiunilor este obtinerea celui de-al doilea mandat si tot ceea ce face este subsumat acestui obiectiv indiferent de consecintele pentru tara.
Presedintele puncteaza spunand ca PSD ar trebui sa se hotarasca ce vrea, face opozitie la sange, nu? Dar cand avea ocazia sa afle ce are in cap premierul Tudose si cum va arata programul de guvernare, cand a avut ocazia sa cumpaneasca ce e mai bine pentru tara a semnat fara ezitare, fara minim timp de gandire.
Asta dupa ce atunci cand ar fi avut sansa sa il anihileze pe Dragnea, prin deznodamantul crizei Grindeanu, pare sa se fi gandit in primul rand cum sa nu aiba in Sorin Grindeanu sau Victor Ponta un rival pentru 2019.
S-a gandit la ce premier si ce guvern va primi Romania sau s-a gandit la pozitia ideala in care se va plasa in raport cu un guvern foarte slab si un premier foarte vulnerabil si ce bine ii va fi cu un PSD fara prezidentiabil?
Am din ce in ce mai mult sentimentul ca actiunile presedintelui sunt dictate strict de obiectivul maximizarii sanselor si anihilarii potentialilor rivali in perspectiva lui 2019, calcule in care Romania nu are intotdeauna loc sau, in orice caz, nu e pe primul loc. SURSA: Ioana Ene Dogioiu/ Ziare.com
