Cine e Cecilia Bob, ispită la „Insula Iubirii”: „Când îți îmbunătățești senzualitatea, îți crești energia feminină” VIDEO
În noul sezon al show-ului „Insula Iubirii”, a cărui premieră a avut loc pe 22 şi 23 iunie, la Antena 1, ispitele își pun la bătaie toate atuu-rile ca să provoace cuplurile concurente. Cecilia Bob, una dintre ele, mizează nu doar pe farmec.
Cecilia Bob are 27 de ani, este instructor de pilates, videograf şi tatuator în Tenerife. Pare o persoană liniştită la prima vedere, însă se dezlănţuie atunci când dansează la bară, marea ei pasiune. Provine dintr-o familie de artişti, dar nu a avut noroc cu bărbaţii.
„De fiecare dată când îți îmbunătățești senzualitatea, îți crești energia feminină, frumusețea și înțelepciunea”, a scris, duminică, pe Facebook, Cecilia Bob.
Tânăra are pe Facebook o avalanșă de postări în ipostaze sexi, fotografii care i-au adus mii de aprecieri.
„Succes la Insula Iubirii! Te-am recunoscut imediat!”, i-a scris o persoană.
Nu lipsesc însă nici reacțiile răutăcioase, precum cele de la postarea de duminică, 25 iunie, care fac referire tot la ipostazele provocatoare în care apare.
„Am ajuns la ziua în care ceri poze îmbrăcată de la femeie”, a scris un utilizator Facebook.
Noul sezon „Insula Iubirii” le aduce aduce telespectatorilor o multitudine de surprize. Noi poveşti de viaţă, noi reguli, noi locuri de filmare, noi ispite şi multe provocări sunt doar câteva dintre ingredientele show-ului.
Două stațiuni exclusiviste din Phuket, cea mai mare insula din Thailanda , îi găzduiesc pe cei care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia la „Insula Iubirii“ și pe ispitele lor.
Sursa: adevarul.ro