Cine au fost teroriștii de la Revoluția din 1989? Acei oameni care au tras în mulțime la București, dar și în alte localități din țară. Este o întrebare la care nu există încă un răspuns fără echivoc și fără controverse. Sunt specialiști care vin însă cu propriile ipoteze.

Conform raportului din anul 2005 al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR), instituție a Guvernului României , la Revoluția din decembrie 1989, au murit 1142 de oameni. Alți 3138 au fost răniți, mulți dintre ei mutilați și cu sechele pe viață. Potrivit datelor oficiale, numărul celor care au fost împușcați după 22 decembrie 1989, adică momentul în care Nicolae Ceaușescu fugea cu elicopterul din București, era de șapte ori mai mare decât al victimelor înregistrate anterior, adică în perioada 16-22 decembrie 1989. Un paradox, având în vedere că regimul comunist se prăbușise odată ce dictatorul plecase din sediul CCR. Cine a tras în români după 22 decembrie 1989? Este o întrebare care a rămas și astăzi fără un răspuns fără echivoc, cu multe controverse și ipoteze.

Țapi ispășitori au fost scoși „teroriștii” despre care vorbea toată lumea în acele zile de foc. Inclusiv la televizor oamenii aflau despre ferocitatea teroriștilor și mișcările acestora pe teritoriul României. Cine erau acești ”teroriști" care au semănat moarte? Tot mai mulți specialiști în istorie și cu precădere în istoria evenimentelor din decembrie 1989 spun că, de fapt, teroriștii nici măcar nu au existat. Adică nu au fost nici arabi, nici copiii lui Ceaușescu antrenați în tabere secrete, nici alte forțe externe. Românii s-au împușcat între ei, mânați de o mulțime de informații contradictorii, de o psihoză generală apărută pe fondul vidului de putere și a haosului instalat. Se presupune că Armata și Securitatea s-au luptat cauzând victime și în rândul populației civile. Sunt și cei care cred că oricine pusese mâna pe armă și identifica un posibil terorist, în accepțiunea sa, nu ezita să tragă. Era o vânătoare de teroriști, cu multe victime colaterale. Un război fraticird care a durat până pe 25 decembrie 1989.

Teroriștii ”s-au născut” în orașul controlat de Nicu Ceaușescu

Pe lângă Timișoara și București, Sibiul a avut o rol central în povestea evenimentelor din decembrie 1989. Din mai multe motive. Sibiul era fieful ”prințului moștenitor" Nicu Ceaușescu, cel despre care se spunea că urma să preia funcția de președinte al României Comuniste de la tatăl său, grav bolnav și despre care medicii spuneau că nu apuca anul 1991. Nicu Ceaușescu era prim-secretar la Sibiu încă din 1987.

Pe străzile din Sibiu, la Revoluție, erau destui care scandau: „Să plece tăticu', vrem să vină Nicu!". În plus, la Sibiu, așa cum spun istoricii, s-a născut și psihoza „teroriștilor" în România, cea care va face cele mai multe victime la Revoluție, aproximativ 100 de morți. Psihoza teroristă cea care a făcut atât de multe victime a fost fie o diversiune controlată și deliberată, fie un rod al confuziei și al hazardului. Există încă destule opinii contradictorii în acest sens. Ceea ce recunosc toți este că punctul zero al ”terorismului revoluționar" din decembrie 1989 a fost Sibiul.

Lucrurile simplificate arată cam așa: fie din cauza unei diversiuni, fie din cauza haosului, la Sibiu a izbucnit un adevărat război între trupele de Securitate și cele ale Armatei. Securiștii au ajuns să fie catalogați drept teroriști și vânați în toată țara, dar cu precădere la București. În plus, s-a născut psihoza „teroriștilor" care puteau fi oriunde și puteau să se deghizeze în orice. Vânătoarea de teroriști a făcut multe victime, inclusiv nevinovate. Totul a început cu manifestațiile de la Sibiu de pe 22 decembrie. Ele erau o continuare a celor începute cu o zi înainte. Peste 30.000 de sibieni se strâng în fața Casei de Cultură. Mai mulți manifestanți i-au cuvântul și vorbesc mulțimii. Alte câteva mii de sibieni se adună fața sediului Miliției și al Securității. De precizat că sediul Securității se afla peste drum de Unitatea Militară 01512, condusă de colonelul Aurel Dragomir. Mulțimea de protestari încearcă să intre în sediul sediul Miliției și al Securității. Practic, îl iau cu asalt.

Oameni necunoscuți în combinezoane negre și o diversiune ca la carte

Din punctul în care mulțimea ia cu asalt sediul Miliției și al Securității, adevărul privind apariția psihozei ”teroriștilor" la români, în decembrie 1989, se împarte în mai multe puncte de vedere. Există un curent de opinie, bazându-se pe o serie de mărturi, care indică faptul că totul a fost o diversiune bine pusă la punct. Mai precis, pe acoperișul Casei de Cultură și pe cel al Miliției și Securității din Sibiu s-ar fi aflat persoane necunoscute în combinezoane negre care ar fi tras în mulțime, inclusiv asupra unității militare, de dincolo de stradă. În acest context, colonelul Aurel Dragomir crede că este atacat de trupele de Securitate și ripostează, adică ordonă soldaților să tragă asupra sediului Securității și al Miliției. Ia naștere un adevărat măcel.

Peste 25 de cadre ale Miliției și Securității sunt ucise, iar sediul acestora e transformat într-o ruină. Alți 500 de milițieni și securiști au fost prinși și băgați într-un bazin golit de apă. Au fost ținuți acolo fără hrană și medicamente. În plus, colonelul Dragomir anunța la București că Securitatea a atacat Armata. Urmează o vânătoare de ”securiști-teroriști" care va degenera într-o psihoză generală. Lumea își imagina comandouri libiene sau trupe secrete ale regimului Ceaușescu care omorau lumea pe stradă. Diversiunea ar fi fost alimentată și de Televiziunea Română Liberă. Prin vocea lui Teodor Brateș erau aruncate tot felul de zvonuri. ”Securitatea trage în Armată” este cel mai semnificativ pentru tot ce se întâmplase la Sibiu.

„A fost rezultatul unei confuzii și a unei stări de haos”

Sunt tot mai mulți istorici care cred că de fapt ceea ce s-a întâmplat la Sibiu și declanșarea psihozei teroriste își are originile în haosul și confuzia de după fuga lui Ceaușescu. Istoricul Mădălin Hodor de la Consiliului Național pentru Studierea Arhivei Securității spune că, în mod paradoxal, vina este tot a regimului comunist. După fuga lui Ceaușescu, nimeni nu mai știa ce să facă, fiind dependenți în permanență de ordinele de la centru, învățați să nu gândească singuri, ci doar să respecte ordine clare pe care să nu le comenteze. Atunci când manifestanții au luat cu asalt sediul Miliției și al Securității, cadrele din interior au deschis focul şi probabil o parte a cartușelor au ricoșat către unitatea militară.

În acel moment, colonelul Dragomir a considerat că Securitatea trage în Armată. ”Și eu am avut de-a lungul timpului multe ipoteze pe care le-am urmat și am cercetat. Acum, concluzia mea este că pur și simplu a fost rezultatul unei confuzii și a unei stări de haos, care paradoxal este tot vina regimului Ceaușescu, fiindcă odată plecat Ceaușescu din clădirea CC-ului întreg eșafodajul de decidenți a rămas fără conducător. Nimeni nu a mai știut ce este de făcut. Ceaușescu nu a lăsat niciun ordin, a plecat, a existat o stare de confuzie. Armata s-a repliat mai rapid decât Securitatea, pentru că, normal, Armata nu era atât de urâtă precum Securitatea. Și a existat acel episod de la Sibiu. Eu am făcut o cronologie a evenimentelor pe ore și pot spune cu certitudine că acest concept de terorist, care era de fapt conceptul de securist-terorist, nu a fost lansat de la București, ci a fost lansat la Sibiu, de comandantul Dragomir. În momentul în care la București oamenii sărbătoreau victoria Revoluției, la Sibiu începuse să se tragă. Era 12.10. După fuga lui Ceaușescu. Acolo niște revoluționari au pătruns în curtea Inspectoratului Județean de Miliție și Securitate. S-a deschis focul. Dragomir a crezut că Securitatea și Miliția trage în unitatea militară, și a dat ordin soldaților să tragă asupra sediului Miliției și Securității”, spune Mădălin Hodor pentru „Adevărul”.

Mai apoi, colonelul Dragomir, spune Mădălin Hodor, transmite mai departe la București povestea cu atacul Securității asupra Armatei. În acel moment apare ideea de ”securist-terorist". Armata s-a repliat mai bine, având o imagine mult pozitivă față de Securitate în ochii românilor de rând, și trece de partea poporului. De cealaltă parte era Securitatea, iar securiștii deveneau ”teroriști". Psihoza generală s-a răspândit iar românii din diferite structuri au început să se împuște între ei. La mijloc cădea populația adunată pe străzi pentru a face Revoluție. Erau victimele colaterale a unui război fraticird, născut din haos și confuzie. Practic, teroriștii nu au existat, două structuri ale statului român s-au luptat pe străzi, mulți civili devenind victime colaterale.

„Dragomir a raportat la București că este atacat de Securitate și Miliție. Și vă puteți uita pe înregistrări, Brateș spune pe la 12.30 că, <<la Sibiu, Securitatea a atacat Armata. Acești securiști-teroriști atacă armata>>. Și de aici a început rostogolirea narativului că teroriștii sunt securiști. S-a creat aceea psihoză împotriva Securității, după care această psihoză a fost amplificată în toate direcțiile. Ba că erau arabi, că erau copiii lui Ceaușescu antrenați și care stăteau la subsol. Ideea este că a prins această psihoză și toată s-a luptat și s-a împușcat cu acești teroriști inexistenți. Fiecare identificând pe ceilalți ca fiind posibili teroriști”, spune Mădălin Hodor.

Psihoza alimentată de ordine bizare, dar mai ales de informații false

Procurorii care au anchetat crimele Revoluției au ajuns la aceeași concluzie. Teoriștii au fost doar o psihoză care a bântuit societatea românească în acele zile de după fuga lui Ceaușescu. De fapt, a fost un război fraticird. Dar procurorii nuanțează și spun că acestă psihoză a "teroriștilor" ar fi fost alimentată în mod bizar de diferite personaje, inclusiv de la TVR. „Psihoza teroristă ce a atins cote paroxistice în rândurile militarilor și civililor înarmați, coroborată cu multe ordine militare ce au prezentat caracter diversionist (deplasări de trupe ale unor unități militare, ordonate în general pe timpul nopții), au avut drept rezultat numeroase situații de foc fratricid și de deschidere a focului asupra unor persoane ce nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare", precizau procurorii militari.

Printre cei bănuiți și acuzați de acțiuni diversioniste au fost și Cico Dumitrescu, căpitan de marină, rang I, parte a comandamentului militar de la TVRL, pe 22 decembrie 1989, dar și Iosif Rus, comandant al Aviației Militare Române, la aceeași dată. Iosif Rus ar fi dat, pe 22 decembrie, ”ordine cu caracter diversionist”. Mai precis ar fi cerut ca în sprijinul garnizoanei de la Aeroportul Otopeni să fie trimisă o subunitate a trupelor de Securitate. Procurorii spun că Rus nu avea dreptul să emită un astfel de ordin, mai ales că aeroportul avea propriul plan de apărare. În condițiile în care circulau tot felul de zvonuri privind "securiștii-teroriști", zvonuri pornite de la Sibiu, dar și a confuziei și a haosului, între militarii de la Aeroportul Otopeni și trupele de Securitate trimise acolo, ca sprijin, a izbucnit o luptă în toată regula.

În plus, Teodor Brateș, de la TVRL, anunța în noaptea de 22 spre 23 decembrie, că ”se îndreaptă trei camioane de teroriști spre Otopeni”. Cu alte cuvinte, trupele de Securitate trimise în sprijin au fost identificate ca teroriști, iar militarii de la Otopeni au încercat să se apere în baza acestor informații false. În urma schimbului de focuri, 48 de persoane au fost ucise iar alte 15 rănite, arăta Parchetul General. Psihoza teroriștilor a dus la abuzuri, victime colaterale numeroase, mutilări, lipsire de libertate și multe altele. În ciuda anchetelor și a proceselor, problema ”teroriștilor", dar și a pedepsirii vinovaților pentru dezinformarea, haosul și crimele din decembrie 1989 este departe de a se fi rezolvat.