SS poartă asupra sa cumplita povară a crimelor de război înfăptuite pe toate câmpurile de luptă ale Europei. Și români au făcut parte din trupele SS.

Ideea creării Waffen SS îşi avea originea în unităţile Freikorps organizate în primii ani de după 1918. Mulţi dintre liderii nazişti de frunte acţionaseră în aceste formaţiuni paramilitare, ultranaţionaliste, anticomuniste şi animate de spiritul revanşei.

Conform unui documentar publicat de cercetătorul Manuel Stănescu în Historia , Schutztaffell (SS), care în traducere înseamnă „eşalon de protecţie”, a fost creat în 1925. Ascensiunea acestui grup, care iniţial nu depăşea 10 oameni, a început la 20 ianuarie 1929, când Heinrich Himmler a fost numit „Reichsführer SS”. În doar un an, SS a ajuns de la 280 de membri la aproape 3.000.

Pentru Himmler, SS urma să fie mai mult decât o forţă paramilitară, o poliţie politică menită să vegheze la menţinerea principiilor naţional-socialiste. SS trebuia să devină o mişcare quasi-religioasă, cu rădăcini în mitologia şi istoria germanică precreştină.

Instalat din 1933 în castelul de la Wewelsburg, SS sau „ordinul negru” cum era cunoscut (simbolizat de două rune, litere ale vechiului alfabet germanic, sub forma unor fulgere) avea să cunoască o dezvoltare permanentă, pe măsură ce influenţa lui Himmler în eşaloanele superioare ale regimului nazist creştea.

La 19 martie 1935, Hitler a anunţat reintroducerea serviciului militar obligatoriu, armata urmând să fie compusă din 36 de divizii. A ordonat, de asemenea, ca SS-Verfügungstruppe (trupe de înlocuire) să fie organizată ca o forţă armată.

Între 1933 şi 1939, SS a cunoscut o dezvoltare considerabilă, fiind recrutaţi mii de voluntari, iar condiţiile erau foarte stricte. Aplicanţii trebuiau să aibă o condiţie fizică ireproşabilă, o origine etnică „ariană” şi un cazier imaculat.

În 1939, când Polonia a fost invadată, SS-Verfügungstruppe avea 18.000 de oameni, integraţi în diferite formaţiuni ale armatei regulate.

Din martie 1940, înrolarea în Waffen SS era considerată ca fiind o obligaţie militară a fiecărui membru al Partidului Nazist.

Trupele SS au participat la două dintre cele mai importante bătălii ale celui de-Al Doilea Război Mondial: Kursk şi Normandia.

Atât pe frontul de est cât şi în vest, în Normandia şi în timpul bătăliei din Ardeni, au existat numeroase atrocităţi care au determinat Tribunalul Internaţional de la Nürnberg să considere atât SS, cât şi Waffen SS, drept organizaţii criminale.

Divizie Waffen SS formată din voluntari români

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, câţiva mii de soldaţi români au luptat, ca voluntari, pentru armata Germaniei hitleriste.

Acest lucru s-a întâmplat după evenimentele din 23 August 1944 , când România a întors armele împotriva nemţilor, foştii aliaţi. La Viena a fost creat atunci un obscur guvern românesc în exil, condus de Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare. El era format în mare parte din legionarii care se refugiaseră în Germania după ianuarie 1941.

Cu această ocazie, a luat fiinţă şi o pseudo-organizaţie intitulată „Armata Naţională Română“, alcătuită exclusiv din voluntari români, fie dintre cei dornici să lupte în continuare împotriva Armatei Roşii , fie dintre prizonierii luaţi de către Wehrmacht.

Printre cele 38 de divizii ale Waffen SS au existat unităţi formate din voluntari proveniţi şi din România. Un regiment a fost format din prizonieri români aparţinând Diviziei 4 infanterie, care fusese incercuită şi nevoită să se predea pe malul Tisei, în octombrie 1944.

Ea reprezenta „Armata Naţională” aflată sub conducerea guvernului legionar de la Viena, iar comandantul ei, generalul Platon Chirnoagă, era fostul comandant al Diviziei 4 infanterie, singurul general român căzut prizonier pe frontul de vest.

La 20 octombrie 1944, generalul Chirnoagă a căzut prizonier la nemţi în timpul luptelor de pe râul Tisa şi a fost recrutat apoi din lăgar.