Cine ar putea să îl înlocuiască pe Boris Johnson dacă va fi destituit: posibili succesori

Cine ar putea să îl înlocuiască pe Boris Johnson dacă va fi destituit: posibili succesori

În cazul în care Johnson pierde votul de încredere va fi destituit, ceea ce va însemna că Partidul Conservator va organiza alegeri interne pentru un nou lider. Reuters a întocmit o listă de posibili succesori, în cazul în care actualul premier britanic pierde la vot .

Liz Truss

Liderul diplomaţiei britanice se află în topul preferinţelor exprimate de membrii partidului conservator. De-a lungul timpului, Truss a avut grijă de imaginea sa publică. Politiciana în vârstă de 46 de ani a fost ministru al comerţului internaţional în primii doi ani ai mandatului premierului Boris Johnson, iar în anul 2021 a fost numită negociator-şef cu Uniunea Europeană. Truss a declarat luni că îl sprijină 100% pe Johnson şi şi-a încurajat colegii să facă la fel.

Jeremy Hunt

Fostul ministru de Externe, Hunt, în vârstă de 55 de ani, s-a plasat pe locul al doilea după Boris Johnson la alegerile interne din anul 2019. Conform Reuters, el ar oferi o conducere mai puţin controversată şi mai serioasă.

De asemenea, el a declarat că dorinţa sa de a deveni prim-ministru încă nu „s-a şters complet”.

Rishi Sunak

Până anul trecut, ministrul finanţelor a fost principalul favorit la succesiunea lui Borish Johnson. Sunak a fost lăudat pentru pachetul de redresare economică din timpul pandemiei de COVID-19, măsuri care includeau salvarea joburilor şi stoparea unei creşteri în masă a şomajului cu costuri uriaşe.

Cu toate acestea, el a fost criticat pentru că a neglijat costul de viaţă al gospodăriilor britanice şi a primit o amendă pentru încălcarea restricţiilor din timpul lockdown-ului.

Sunak a afirmat luni că îl susţine pe premierul Boris Johnson.

Nadhim Zahawi

Este în prezent ministru al Educaţiei şi s-a făcut remarcat ca ministru însărcinat cu campania de vaccinare anti-COVID-19, pe vremea când Regatul Unit avea una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din lume.

Nadhim Zahawi este un fost refugiat irakian ajuns în Marea Britanie când era copil.

Penny Mordaunt

Este fostul ministru al Apărării şi a fost destituită de Boris Johnson când acesta a devenit prim-ministru, după ce ea îl sprijinise pe Jeremy Hunt la competiţia internă din 2019 din Partidul Conservator. Ea a catalogat drept „ruşinoase” petrecerile organizate în plin lockdown în Downing Street, iar luna trecută a afirmat că alegătorii britanici doresc să vadă „profesionalism şi competenţă” din partea guvernului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 „Noi acum nu i-am spus „nu” nu numai lui Georgescu, ci și lui Simion. Fraților, fasciștii nu vor candida în alegerile din această țară”