Cine a lăsat România pe mâna sovieticilor. Soarta țării noastre a fost hotărâtă înainte de terminarea războiului

Cine a lăsat România pe mâna sovieticilor. Soarta țării noastre a fost hotărâtă înainte de terminarea războiului

După al Doilea Război Mondial România a intrat în sfera de influență a sovieticilor, sub infama „Cortină de Fier”. Marile Puteri ale vremii au fost cele care au decis soarta României, pe baza intereselor economice și geostrategice. Documentele vremii arată motivele care au dus la această decizie.

Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta FOTO Adevărul

Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta FOTO Adevărul

După cel de-al Doilea Război Mondial, Regatul României intra sub sfera de influență a Uniunii Sovietice. Lăsată pe mâna comuniștilor și agenților sovietici, România va ajunge în scurt timp stat comunist, regim care va caracteriza țara noastră din punct de vedere social, politic și cultural timp de aproape jumătate de secol, cu adânci prefaceri și traume pe termen lung. Decizia de a lăsat România pe mâna sovieticilor și în mrejele comunismului a aparținut marilor decidenți ai vremii, cei care de altfel câștigaseră războiul. De altfel, România se aflase într-o situație delicată și complicată, o bună parte în tabăra inamicilor, nevoită să capituleze necondiționat.

Ciopârțită, aliată a Germaniei Nazistă, capitulare necondiționată

Deși era un aliat tradițional al Angliei și Franței, România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial , în anul 1941 de partea Germaniei Naziste. Decizia acestei alianțe controversate a fost luată de mareșalul Ion Antonescu, la rândul său un personaj controversat al istoriei românilor. Mareșalul își justificase decizia prin teama față de URSS dar și prin izolarea politică a României după bltizkrieg-ul german și capitularea Franței. De altfel, România Mare fusese mutilată. Prin Dictatul de la Viena dar și prin pactul Ribbentrop Molotov, România rămăsese fără Basarabia, Transilvania de Nord-Vest, Bucovina de Nord și Cadrilaterul. Românii au luptat alături de naziști până aproape de finalul războiului suferind un adevărat dezastru în campania din Rusia, cu speranța că Germania va învinge iar România va primi înapoi provinciile pierdute.

Având în vedere schimbarea sorților războiului, cu aceea contra-ofensivă nimicitoare a sovieticilor dar și a presiunii anglo-americane pe frontul de vest, românii și-au reconsiderat poziția. Cu rușii peste granițele țării, la 23 august 1944, regele Mihai dar și oamenii politici ai vremii decid arestarea lui Ion Antonecu și întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste. Din inamic, România devine aliat al URSS și pleacă contra foștilor aliați, în forcing-ul către Berlin. Deși România a terminat războiul cumva în tabăra învingătorilor, nu i-a fost de mare ajutor. După 1945, țara noastră a fost dată pe mâna sovieticilor și „stalinizată”.

România, 90% în sfera de influență sovietică

După război lumea avea să fie împărțită între marile puteri învingătoare. Adică Marea Britanie, Statele Unite și Rusia Sovietică . Era de fapt două mari sfere de influență, cea sovietică și cea democratică, reprezentantă în special de britanici dar mai ales de americani. Artizanii acordurilor de procentaj au fost de fapt doi mari oameni politici care hotărâseră soarta războiului, Winston Churchill și dictatorul sovietic Iosif Stalin. La cea de-a patra conferință de la Moscova, din octombrie 1944, care reglementa acordurile de procentaj, s-a stabilit oficial soarta anumitor state. Inclusiv a României. La Moscova s-a hotărât ca România să fie 90% în sfera de influență sovietică și doar 10% în cea britanică, ca un fel de garanție a integrității acesteia. Grecia era 90% în sfera de influență britanică, iar Iugoslavia și Ungaria în proporții egale. Bulgaria a fost dată și ea, total pe mâna sovieticilor. Deși într-un procent mai mic decât al României. Această situație a fost consfințită la Yalta între 4 și 11 februarie, celebra conferință găzduită la Palatul de la Livadia, în Crimeea. La aceea întâlnire Stalin s-a întâlnit cu Roosevelt, președintele american dar și cu Churchill,primul ministru britanic. Lumea era împărțită în sfere de influență, iar România alături de alte câteva state balcanice și central europene au ajuns sub „Cortina de Fier”.

România, un stat inutil pentru britanici și americani

Cărțile fuseseră făcute însă dinaintea acestor conferințe și întâlniri oficiale. Iar maestrul de ceremonii a fost Winston Churchill. În zadar încercaseră diplomații români să scoată România în condiții favorabile din război. Zarurile erau deja aruncate. România nu prezenta niciun interes pentru britanici și americani. În schimb Grecia, da. Avea deschidere la Marea Mediterană, foarte importantă pentru britanici. Iar Stalin pusese clar condiția, ori Grecia, ori România. Primul-ministru britanic a ales fără ezitare Grecia. ”Este vorba de decizia lui Churchill de a oferi zona de influenţă lui Stalin în Bulgaria şi România în schimbul unei zone de influenţă în Grecia, pentru asigurarea drumului Imperiului Britanic în Mediterana. Astfel, în timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo şi la Stockholm să obţină un armistiţiu care să salveze independenţa şi suveranitatea ţării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt şi obţinea vânzarea României”, scria, în ”Agonia României”, avocatul Nicolae Baciu, contemporan cu evenimentele.

La rândul lor, americanii nu erau interesați să intervină în Europa de Est sau Balcani, fiind mai degrabă preocupați de vestul Europei. „Statele Unite nu trebuie să facă nimic care să angajeze sau antreneze forţele americane în Balcani, un teatru de operaţii secundar”, se arăta în memorandumul prezentat la 8 martie 1943 de Stimson, de ministrul Apărării din SUA. La rândul său președintele american Roosevelt preciza, tot în 1943. ”Statele Unite nu se vor amesteca în treburile interne în Balcani, regiunea nefiind un obiectiv natural al Statelor Unite”, adăuga în același an Ministerul Apărării al SUA, document prezentat în lucrarea ”Records of War”. Stalin se angajase ca în statele intrate în sfera de influență sovietică să fie organizate alegeri libere . Evident, sovieticii nu s-au ținut de cuvânt, alegerile fiind falsificate sau manipulate în mod grosolan în favoarea partidelor comuniste.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…