Prima mare sărbătoare a anului îl cinstește pe Sfântul Vasile, apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele“.

În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Conform tradiției, dacă prima persoană care intră în casă pe 1 ianuarie este bărbat vei avea noroc tot anul.

Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul. Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

La trecerea dintre ani şi pe 1 ianuarie, copiii obişnuiesc să meargă cu sorcova din casă în casă, pentru a le ura oamenilor bogăţie şi sănătate. Deşi sorcova era confecţionată, la început, din rămurele de pomi fructiferi sau din trandafiri, în prezent, ea este făcută din hârtie colorată şi beteală.

„Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilica” sunt alte texte cu care se urează în prima zi din an.

Cine a fost Sfântul Vasile

Vasile s-a născut în anul 330 d Hr , într-o bogată familie din Cappadocia, o regiune din centrul Anatoliei, Turcia de astăzi. Era o familie de greci stabilită în această regiune care în acele vremuri făcea parte din Imperiul Roman, mai precis, din regiunea Asia Minor.

Familia lui Vasile era foarte respectată în orașul Caesarea, o adevărată capitală a Cappadociei, un centru urban puternic din punct de vedere economic și cultural. Era unul dintre cei 10 copii ai lui Vasile cel Bătrân, un important avocat și orator dar și al Emiliei de Caesarea.

Familia din care provenea era una deosebit de pioasă, și în ciuda averii și a poziției importante pe care o deținea în această parte a imperiului, adoptaseră creștinismul încă de la început.

Înaintașii lui Vasile înduraseră inclusiv persecuțiile anti-creștine din timpul perioadei de anarhie militară a imperiului. Bunica sa maternă a devenit martir creștin, cu numai câțiva ani înainte ca împăratul Constantin cel Mare să recunoască religia creștină pe parcursul imperiului.

Vasile a fost crescut de bunica sa paternă, la rândul său o femeie foarte pioasă, numită Macrina.

Primul învățător al lui Vasile a fost propriul tată. Acesta era și profesor de retorică, fost elev al Sfântului Grigore cel Făcător de Minuni. Mai apoi, la vârsta adolescenței părăsește Caesarea natală și pleacă pentru a-și desăvârși educația și studiile în marile centre răsăritene ale vremii. Studiază la Constantinopol și Atena, inclusiv filosofie și retorică antică greacă.

După ce termină studiile la Atena, călătorește în Siria și Egipt pentru a învăța la noi școli filosofice și oratorice dar și pentru a cunoaște alte mari centre culturale. Se întoarce acasă și alege să urmeze o carieră laică. Mai precis, devine orator, avocat și profesor în Caesarea.

După numai un an de practică ca profesor și avocat, Vasile alege o altă cale. Mai precis sub influența bunicii sale Macrina, dar și după ce l-a cunoscut pe Eustatius de Sebaste, episcop în Armenia, un personaj foarte carismatic și un foarte cunoscut ascet, Vasile alege drumul credinței.

Devine ucenic al episcopului Eustatius, dar nu se regăsește în această formă de ascetism. În anul 357 d Hr, la vârsta de 27 de ani, pleacă în Palestina, Egipt, Siria și Mesopotamia tocmai pentru a studia diferitele stiluri de viață monahală și pentru a-și găsi calea.

Se întoarce după un an de peregrinări și ajunge la concluzia că traiul de ascet, însingurat, nu i se potrivește și că preferă mai degrabă devoțiunea față de Dumnezeu în comunități monastice.

În anul 358 d Hr, întemeiază la Annesi, în Pontus( n.r. pe coasta de sud a Mării Negre, în Turcia de astăzi), pe un domeniu al familiei, o comunitate monastică unde atrage numeroși prieteni și membrii ai familiei.

Aici lucrează alături de Grigore Teologul la o colecție de lucrări ale lui Origen și totodată se dedică unor scrieri privind organizarea vieții monahale. Aceste lucrări devin baza organizării vieții monahale în răsărit, de o importanță capitală, reformatoare.

În această perioadă petrecută la Annesi, Vasile se implică și în disputele teologice ale vremii, devenind un aspru critic al arianismului, o învățătură a lui Arie din Alexandria, considerată la primul Conciliu de la Niceea din 325, o erezie. Propriu-zis arianismul susținea în mare că Tatăl și Fiul nu sunt egali și nici nu ar fi din aceeași substanță. Vasile ajunge inclusiv să se opună unor înalți ierarhi ai Bisericii care se dovedeau a fi toleranți cu învățăturile arianiste.

Viața Sfântului Vasile se schimbă în momentul în care este chemat ca prezbiter al Bisericii în anul 365 d Hr. Întors la Caesarea, Vasile luptă pentru combaterea arianismului și mai ales pentru unitatea confesională creștină.

După numai 5 ani. Eusebius, episcopul de Caesarea moare iar Sfântul Vasile este nominalizat în locul acestuia, dată fiind priceperea și succesul său pe teren teologic și administrativ.

Ca episcop al Caesareei, Sfântul Vasile s-a dovedit a fi un ierarh puternic, impetuos și corect, neîmpăcat adversar al ereziilor de orice fel, mai ales a arianismului. Ca episcop al Caesareei, Sfântul Vasile deține puteri de exarh al Pontului dar și de episcop metropolitan. În timpul activității sale, Sfântul Vasile contribuie puternic la buna administrare a Bisericii, la respectarea regulilor ecleziastice, a normelor monahale.

Deși era episcop, Sfântul Vasile trăia în sărăcie autoimpusă și ascetism strict. Le cerea de asemenea membrilor clerului să nu fie tentanți de bogății și nici de viața prea lumească. În plus, avea grijă să selecteze în funcții ecleziastice doar pe cei merituoși. Predica personal la utrenie și vecernie în biserica în care slujea, în fața unor mulțimi impresionante care veneau să-l asculte, fiind și un orator desăvârșit.

Ca episcop, Sfântul Vasile a dat dovadă de un curaj ieșit din comun. Nu se sfia să critice public oficiali imperiali care nu-și făcea treaba în administrația laică sau mai ales în justiție. A intrat în conflict și cu împăratul Valens.

Deși împăratul era un adept al arianismului, Sfântul Vasile cel Mare, chiar cu amenințări directe de exil și înlocuire, a transformat Cappadocia într-un adevărat bastion al ortodoxismului, criticând deschis orice erezie. Exasperat de opoziția lui Episcopului Vasile din Caesarea, împăratul Valens și-a trimis prefectul, pe Modestus să-l convingă să ajungă la un compromis. Evident, Sfântul Vasile a refuzat orice compromis.

Puterea episcopului era atât de mare, încât niciun ordin de alungare a acestuia emis de împărat nu a avut vreun efect. Contrariat, Valens a venit să-l asculte în persoană pe Sfântul Vasile. L-a ascultat în timp ce oficia Sfânta Liturghie. A rămas atât de impresionat de episcopul din Caesarea, încât nu numai că a încetat să-l mai preseze, dar i-a donat și o suprafață considerabilă de teren pentru un proiect social gândit de Sfântul Vasile.

Un binefăcător al săracilor

Pe lângă activitatea sa ca reformator, bun administrator al Bisericii dar și teolog cu numeroase scrieri fundamentale pentru creștinism, Episcopul Vasile de Caesarea s-a remarcat prin activitățile sale caritabile deosebite.

A construit lângă Caesarea, chiar pe terenul oferit de Valens, un complex uriaș numit Vasiliada. Era de fapt un loc al carității destinat îngrijirii celor bolnavi și nevoiași. Acest așezământ cuprindea un spital, un azil și un soi de cantină pentru săraci, fiind considerată o adevărată minune a lumii sale, din punct de vedere al carității.

În perioadele de secetă organiza adevărate cantine în aer liber prin care erau hrăniți sute de oameni afectați de foamete. A fost deasemenea un cunoscut critic al sclaviei, susținând că „niciun om nu se naște sclav”. Totodată milita pentru egalitatea dintre sexe, un lucru rar întâlnit în aceea epocă.

Moștenirea sa literară și teologică este inestimabilă, renumite fiind lucrările sale „De spiritu sancto”, „Moralia” și „Asketica”. Sfântul Vasile a subliniat importanța studierii filosofiei și retoricii antice grecești dar și învățătura sfinților de dinaintea sa.

Sfântul Vasile a murit în jurul anului 379 d Hr, în urma unei boli a ficatului. La înmormântarea sa au participat mulţi creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a popularităţii sale.

Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul "basileios”, care la rândul lui înseamnă "rege”, "împărat”, "bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.