În 2011, pe 19 septembrie, vestea că Johnny Răducanu s-a stins ne întrista pe toți. Avea 80 de ani, din care cei mai mulți au fost dedicați muzicii pe care a iubit-o. Johnny Răducanu a fost contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație român de etnie romă.

A făcut studii muzicale la Iași și Cluj, apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” la București, unde a studiat contrabasul. A fost considerat un veteran al muzicii românești de jazz.

Îi plăcea să spună că este „cel mai modest soldat din armata lui Dumnezeu”. Într-un interviu acordat revistei Formula As , maestrul a relatat despre marea lui dragoste, femeia cu care s-a căsătorit, dar de care a divorțat după 15 ani însă fără să se despartă cu adevărat.

Deși un erudit, a trăit modest și decent, iar faimanu a fost scopul lui ăn viață. Întrebat dacă ar putea tări „fără glorie”, el a răspus ferm: „Ba bine ca nu! Da ce, eu trăiesc din celebritate?”. „Mă vezi vreo mare vedetă, în garsoniera mea înghesuită și sărăcăcioasă, cu vecinii mei care-mi bat în țeavă, atunci când studiez și pentru care am înfășurat în fulare de lână ciocanelele pianului? Gloria mea nu-mi dă nimic! Nici speranță, măcar! Când sunt în necazuri, când sunt bolnav sau fără bani, nimeni nu mă sună, nimeni nu mă vizitează”, a mai spus el.

Geta Costin, marea lui iubire

În 2009, în ultimul interviu acordat aceleiași publicații, Johnny Răducanu era mai singur ca niciodată. Muzicianul suferea după pierderea soției sale, care i-a fost și cea mai bună proetenă. Despre el spunea mereu că a fost „creația” ei.

„Când ești tânăr, poți să uiți pentru o clipă, pentru că ai tinerețea și focul care ard în tine. Dar apoi, când îți reamintești, e și mai dramatic. Nu poți să te amăgești cu nimic. Îmi revăd în minte galeria prietenilor pierduți, ei tineri și glorioși, eu bătrân și singur, și îmi e tare dor de ei”, a spus el.

Apoi a amintit-o pe cea care i-a fost soție și prietenă și a cărei perideri l-a marcat. „Dintre toți, Geta Costin îmi lipsește cel mai tare și nu am cu cine s-o înlocuiesc. A plecat dincolo acum un an, înaintea Crăciunului, și de atunci nu prea mai am chef de nimic. Am trecut prin multe episoade grele în viața mea, dar moartea ei nu se compară, că intensitate a suferinței, cu nimic. Aproape cincizeci de ani am fost împreună, cincisprezece ani că soț și soție, iar apoi că foarte buni prieteni”, a mai spus el.

A fost „creația” soției lui

A mărturisti, apoi, că a învățat foarte mult de la soția lui.

„Tot ce știu am învățat de la ea. Și chiar dacă n-am fost un învățăcel prea bun, ba chiar unul din cei mai proști, tot am învățat ceva. De la ea am învățat să discern ce e rău și ce e mai bun. Nu știu dacă am fost îndeajuns de recunoscător pentru asta. Și nici regretele nu-și au rostul. Mi-aș da un pumn în cap, dar asta nu rezolva nimic. A fost de o toleranță și de o generozitate magnifică, indurandu-mi capriciile, nu ca pe o povara, ci că pe un dat de la Dumnezeu. Și-a făcut o datorie din a mă forma, din a-mi organiza mintea, din a mă face util și plăcut în societate. Așa mi s-a mai ascuțit și mie spiritul”, a mai spus el.

Și-a mai amintit apoi de promisiunile făcute în tinerețe, femeii pe care a iubit-o toată viața.

„Când am cunoscut-o, i-am promis că n-o voi părăsi nici în mormânt, așa că am făcut la Cernica un monument pentru amândoi. Ne vom odihni alături. Când am văzut că-i coboară coșciugul în groapă, i-am spus: „Viu și eu curând!”. Așa vreau și eu să mi se întâmple. Împuternicitul care mă va înmormânta, Ion Caramitru, să se ducă după trei zile la televiziune și să anunțe: „Acum trei zile l-am înmormântat pe Johnny Răducanu!””, a mai mărturisit el.

„Nu mă sperie deloc pragul acesta, dintre viață și moarte. Dar mi-am pus în gând să ajung la 80 de ani, la anul, și-atunci o să fac "tapaj" mare! După care, fie ce-o fi!”, a mai mărtusirit el.

Cine a fost Geta Costin

Apoi a relatat că suferea de diabet și că era insulino-dependent, iar starea lui de sănătate se deteriora constant.

Despre cea care i-a fost soție, are în minte o imagine extrem de frumoasă și spune că a fost iubirea vieții lui. El a descris apoi puțin din viața celei care i-a fost jumătat pentru aproape 50 de ani.

„Când am cunoscut-o, la începutul anilor '60, era genul acela de femeie, și frumoasă, blondă, înalta și subțire și deșteaptă. De formație filolog, a fost cea mai iubita studentă a lui George Călinescu. Colegă cu Monica Lovinescu, când aceasta a plecat la Paris, cu o bursă, Geta trebuia să meargă în Germania, la Universitatea de la Heidelberg. Nu s-a dus. A rămas acasă, din iubire pentru mama ei, o vieneză de neam mare, măritată aici cu un profesor universitar de la Iași”, și-a amintit el.

Apoi a dat detalii despre familia soției lui, despre care a spus că auvenit la București la începutul anilor '40, odată cu familia lui Ionel Teodoreanu și a altor intelectuali moldoveni de elită. „Dar s-a petrecut o nenorocire. Americanii le-au bombardat casa, tatăl Getei a murit, iar ea a rămas cu mama ei, până la sfârșit, dintr-un sentiment al datoriei care mă înfricoșa. La fel de puternic ca și calibrul ei intelectual”, a mai povestit el.

Împreună, la bine și la greu

Despre Geta Costin a mai arătat că avea o admirație profundă pentru femeia cu șapte ani mai mare decât el, care l-a iubit și l-a transformat în omul care a devenit.

„Era de o erudiție care te lasă fără respirație. Am traversat împreună perioada comunistă cea mai cumplită. N-a vrut copii, pentru că nu a vrut să-i aducă pe lume și să-i crească în comunism. Avea un apartament cu două camere, într-una stătea ea cu mama ei, într-una cântam eu la pian. Iubea foarte mult pisicile. Le iubeam amândoi. Ea a făcut puține greșeli la viața ei, dar una din cele mai mari a fost că a închis ochii, că să fie cu mine. Înțelegi, lumea a blamat-o pentru că m-a luat pe mine de bărbat, dar cred că i-a fost și milă de mine, așa, pentru că eram talentat, dar ignorant. Era, e-adevărat, cu șapte ani mai mare decât mine. Nu știu dacă m-a iubit, dar eu o iubeam foarte tare și o admiram enorm”, a mai spus el.

„Am știut că era singurul om care-mi voia binele. Atât de mult, încât a ales să se sacrifice. Să divorțeze de mine, pentru a-mi lasă libertatea de care aveam nevoie ca artist. Iar eu n-am fost destul de atent cu ea, ca un meridional puturos ce sunt. Cu toată originalitatea mea, ca personalitate completă, eu sunt creația ei. Fără ea, aș fi fost un simplu instrumentist și-atât. Sau, cine știe, poate aș fi fost pe alte meleaguri”, a mai spus artistul.

Activitate prodigioasă

Johnny Răducanu a fost membru al orchestrei Casei de discuri "Electrecord" (1957-1971); membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1971). Eminent instrumentist de jazz, Johnny Răducanu a abordat şi compoziţia, scriind numeroase piese de jazz, dar şi de muzică uşoară. Dintre creaţiile de muzică uşoară, amintim: "Vechiul port", "De mult într-o carte", "Nu veni, nu pleca", "Mă cheamă marea", "Iarnă, iarnă". A compus muzica de scenă la piesele: "Livada cu vişini", "Moliere" şi "Don Juan".

Ca instrumentist sau orchestrator şi-a adus contribuţia la realizarea majorităţii discurilor româneşti de jazz.

"Monstrul sacru" al muzicii de jazz din România a lăsat în urma sa o carieră impresionantă, întinsă pe mai bine de cinci decenii, concertele sale fiind memorabile. A cântat cu nume importante ale muzicii şi a lansat numeroase albume.

Pe lângă activităţile sale din domeniul muzical, Johnny Răducanu s-a remarcat şi pe scena teatrului. Astfel, a susţinut împreună cu Ion Caramitru spectacolul de teatru poetic "Dialoguri şi fantezii în jazz" pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, dar şi pe scene internaţionale, cum ar fi Teatrul Moliere-Maison de la Poesie din Paris, arată Agerpres.

Cărți autobiografice

A scris două cărţi autobiografice - "Singurătatea, meseria mea" (Regent House Printing & Publishing, 2002) şi "Ţara lui Johnny" (Editura Vivaldi, 2005).

A primit "Diploma de merit" oferită de Departamentul cultural al Statelor Unite pentru activitatea muzicală (1976). Fost elev al Societăţii Filarmonice Lyra, Johnny Răducanu a primit, la 13 octombrie 2008, diploma de membru de onoare al Societăţii Filarmonice "Lyra" şi medalia jubiliară "Lyra 125", în cadrul unei ceremonii organizate la Casa Tineretului din Brăila.