Deși a activat într-o perioadă când cinematografia era cel mai important instrument de propagandă, Gheorghe Vitanidis a rămas în istoria filmului cu pelicule de excepție, cum ar fi: „Ciprian Porumbescu“, „Dimitrie Cantemir", „Burebista“ sau „Masca de argint“.

Gheorghe Vitanidis s-a născut la Mangalia, într-o familie de etnie greacă, la 1 octombrie 1929. După ce a absolvit Școala grecească din Constanța, a devenit, în 1953, student al Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Gheorghe Vitanidis FOTO Studiourile Buftea

Primul său succes în carieră a avut loc în anul 1958, la începuturile cinematografiei românești. Tânărul absolvent se lansa ca asistent de regie, alături de realizatorul francez Louis Daquin, cu filmul „Ciulinii Bărăganului”, pelicula fiind selecționată și nominalizată la Palme D'Or, în cadrul Festivalului de la Cannes din același an.

În 1961, Vitanidis a devenit profesor la IATC, desfășurând o activitate didactică de trei decenii, până în 1989. A condus o bună perioadă de timp și Catedra de Regie Film. Multe generații de regizori și producători români de film l-au avut ca dascăl și au colaborat apoi în cele 19 producții cinematografice semnate de Gheorghe Vitanidis.

Chiar dacă a regizat într-o perioadă când filmul era cel mai important instrument de propagandă, regizorul a reușit să lase câteva pelicule memorabile, care rămân și astăzi valabile, mai cu seamă dintre cele cu temă istorică și biografică. Filmele „Ciprian Porumbescu” (1972), „Dimitrie Cantemir” (1973), „Burebista” (1980) sau „Masca de argint” (1985) sunt repere incontestabile în filmografia românească, studiate în școală de tinerii regizori și încă vizionate de public.

Gheorghe Vitanidis a reușit prin distribuirea lui Vlad Rădescu, la acea vreme student, să ne lase cel mai tulburător film despre Ciprian Porumbescu. Filmul s-a numit iniţial „Balada“ și a avut premiera, în România, la 1 mai 1973. Gheorghe Vitanidis visa să realizeze un film dedicat tânărului compozitor încă din 1953, însă, din varii motive, n-a reuşit să să obţină aprobarea pentru intrarea în producţie decât în 1972. „Treptat, treptat, Ciprian Porumbescu începe să se reîncarneze pe platourile de la Buftea. Îşi caută întruchiparea printre contemporani. Se decide însă greu asupra interpretului său. Caută unul pe măsura lui, cu flacăra lui mistuitoare, cu geniul şi puterea lui de dăruire. Şi sunt, printre contemporani, mai mulţi care ard la aceeaşi temperatură cu el. Să vedem care va fi cel ales“, mărturisea regizorul în numărul din martie 1972 al revistei „Cinema“, preluat de Adevărul.

Gheorghe Vitanidis a scris şi scenariul peliculei, iar scriitorul Fănuş Neagu a realizat dialogurile. Filmările au început la scurtă vreme după aceea şi s-au încheiat în septembrie, la Buftea, Suceava, Stupca, Putna, Braşov şi Bucureşti. „Prin aceleaşi meleaguri în care a trăit compozitorul: în nordul Moldovei, la Viena, la Braşov, la Nervi... Încercăm să recompunem atmosfera şi spiritualitatea epocii cu sprijinul substanţial al entuziaştilor din Suceava şi Braşov şi al Conservatorului din Bucureşti, care îi poartă numele. Este o partitură grea, complexă, pentru fiecare compartiment în parte, care reclamă virtuozitatea soliştilor, deşi în dreptul fiecărui plan s-ar putea scrie «tutti quanti». Nu vă ascund propriile mele emoţii si uneori mă cutremur la gândul că aş putea greşi în redarea, pentru prima oară pe ecran, a lui Eminescu sau a lui Ciprian, pe care Fănuş Neagu, realizatorul dialogurilor, îi numeşte într-o replică destinată personajului Kogălniceanu: «Voievozi de drept în scaunul gândirii omeneşti»“, mai spunea Gheorghe Vitanidis.

Actorii principali, pe coperta revistei Cinema

Pelicula avea iniţial titlul „Balada“ şi include fragmente din opereta „Lăsaţi-mă să cânt“ de Gherase Dendrino, iar Sofia Vicoveanca a fost cea care a interpretat muzica populară din film.

Cernăuțiul, înlocuit cu „oraș universitar“

Pictorul sucevean George L. Ostafi, care a însoţit în permanenţă echipa de filmare, din potura de şef al Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, spunea că Gheorghe Vitanidis a făcut „un film de un patriotism exaltat“: „La vremea respectivă, se cânta des «Balada», are era o piesă cunoscută, dar puţini ştiau că era compusă de Ciprian Porumbescu. Cred că de aceea s-a şi schimbat s-a preferat numele compozitorului în titlul filmului, pentru a-l face cunoscut pretutindeni. În scenariu şi în film s-a evitat pomenirea numelui oraşului Cernăuţi, în care a studiat Ciprian Porumbescu, ca să nu lezăm sensibilităţile ruşilor. Mai ales că imaginile filmate au fost transpuse pe ecran panoramic în laboratoarele cinematografice de la Moscova“.

Astfel, în toate secvenţele care vizează Cernăuţiul s-a utilizat sintagma „oraş universitar“, iar sala de festivităţi a oraşului a fost reconstituită în Sala „Ştefan cel Mare“ a Palatului Administrativ din Suceava, clădire în stil baroc construită între anii 1903-1904.

În 1990, Gheorghe Vitanidis s-a aflat printre membrii fondatori ai Uniunii Elene din România (UER), fiind considerat una dintre personalitățile de etnie greacă care au contribuit la îmbogățirea culturii și spiritualității românești. A murit la vârsta de 65 de ani, pe 25 noiembrie 1994, în Atena.