Cine a făcut parte din juriul care a ales logo-ul plagiat al Bucureștiului

Cine a făcut parte din juriul care a ales logo-ul plagiat al Bucureștiului

Concursul iniţiat de Primăria Capitalei pentru realizarea unui logo reprezentativ al Bucureştiului a fost câştigat de un designer din Timişoara, în vârstă de 32 de ani, care va primi premiul de 50.000 de lei, suma reprezentând cedarea drepturilor de autor în favoarea municipalităţii pentru utilizarea lucrării.

În presă au apărut imagini care arată că noul logo se aseamănă cu cel folosit în New Taipei, din Taiwan.

Juriul care a premiat noul logo al Bucureștiulu este format din: primarul Capitalei, Gabriela Firea, profesor Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, sectia de Arte, Arhitectura si Audiovizual, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucuresti, Anca Boeriu, lector la departamentul Grafica al UNARTE, dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Ioana Ciocan, vicepresedinte Uniunea Artistilor Plastici, Dochita Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”, Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”, Corina Vintan, managing partner „Links Associates” si Mirel Palada, sociolog, scrie  Flux24 .




populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!