Cine a câștigat alegerile în marile orașe din România. Surprize notabile la Brașov, Slatina și Ploiești

Cine a câștigat alegerile în marile orașe din România. Surprize notabile la Brașov, Slatina și Ploiești

În majoritatea centrelor urbane ale țării, primarii în funcție au câștigat un nou mandat din partea alegătorilor, dar au fost și surprize notabile: Allen Coliban a pierdut Brașovul, iar PNL, prin Mario De Mezzo, a spart hegemonia PSD în Oltenia, câștigând Slatina.

Alegeri locale 2024 Arhivă

Alegeri locale 2024 Arhivă

La București, victoria de necontestat îi aparține lui Nicușor Dan , care rămâne primarul Capitalei pentru încă un mandat, cu un scor de aproape 47%. El a fost candidat independent, fiind susţinut de Alianţa Dreapta Unită. Nicușor Dan a recunoscut în fața oamenilor că a greșit, menționând că în cei patru ani de mandat a luat multe decizii care, poate, nu au fost dintre cele mai înțelepte. „Ce pot să vă spun e că niciodată, deci niciodată, nici eu, nici colegii care au venit în administrație cu mine nu ne-am bătut joc și nu ne vom bate joc de mandatul pe care ni l-ați dat.”

Emil Boc, la al șaselea mandat

Emil Boc a obţinut al șaselea mandat de primar la Cluj, cu 45% din voturi. „Dragi clujeni, cuvintele sunt prea puţine pentru a putea exprima mulţumirea pentru faptul că duminică dumneavoastră mi-aţi acordat încredere, mi-aţi acordat votul, astfel încât să pot continua munca la Primăria municipiului Cluj-Napoca“, le-a transmis el alegătorilor.

Emil Boc

Emil Boc

În funcţia de primar al Iaşiului a fost reales Mihai Chirica (PNL), cercetat pentru mai multe fapte de corupție. În urmă cu doar câteva luni, primarul municipiului Iaşi a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un dosar care vizează emiterea unor autorizaţii de construire.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a salvat onoarea partidului, obținând un nou mandat. El a spus că, la nivel naţional, în urma alegerilor locale de duminică, se vede clar că a fost respinsă coaliţia actuală de guvernare şi că este evident că românii caută o alternativă la PSD.

Constanța rămâne cu amiralul

Fostul amiral al Constanței Vergil Chițac (PNL) a rămas să conducă orașul de la malul mării, deși a fost contestat pe perioada mandatului chiar și de către cei care i-au fost alături. Pe locul secund s-a clasat Stelian Ion, candidatul ADU. „Proiectele de care are nevoie municipiul Constanţa nu se pot face de pe o zi pe alta, ele necesită timp, de cele mai multe ori exced un mandat de primar. Din momentul conceperii primelor studii până când se finalizează, recepţionează sau se pun în funcţiune trec mai mult de patru ani. Ăsta este motivul pentru care avem nevoie de continuitate. (...) Mizez pe continuitate şi, mai mult de toate, nu avem voie să ne întoarcem de unde am plecat în 2020. Drumul Constanţei este unul singur, investiţii în infrastructura publică“, a spus Vergil Chiţac.

Vergil Chițac

Vergil Chițac

Lia Olguța Vasilescu (PSD) a fost, și de această dată, preferată de craioveni să ocupe scaunul de primar al orașului pentru încă patru ani. Lia Olguța Vasilescu a avut anterior două mandate de primar și a ocupat funcția de ministru al Muncii înainte ca această poziție să fie preluată de Marius Budăi.

Allen Coliban, marele perdant

Primarul în funcție al Brașovului, Allen Coliban (USR), a pierdut în fața lui George Scripcaru (PNL), la o diferență de câteva mii de voturi. „Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat. Pentru toată energia. Pentru toate încurajările. Pentru curajul pe care l-ați avut, mulți dintre voi, de a vă asuma o susținere publică a campaniei mele. Doar cine nu a locuit în Brașov în ultimii 20 de ani nu înțelege dimensiunea curajului vostru”, a scris, pe Facebook, Allen Coliban.

Allen Coliban Arhivă Adevărul

Allen Coliban Arhivă Adevărul

Cristian Gentea (PSD) a fost reales în funcția de primar al Piteștiului, avându-i contracandidați pe liberalul Mihai Coteț și pe Ionuț Moșteanu de la USR.

Lucian Daniel Stanciu Viziteu (USR) va fi și în următorii patru ani primarul Bacăului. Zece politicieni s-au înscris în total în cursa electorală pentru fotoliul de primar, opt pentru partide politice și doi independenți. Primăria Oradea a fost câștigată de Florin Birta (PNL), iar la Galaţi, fotoliul de primar a fost câştigat de edilul în funcţie Ionuţ Pucheanu (PSD), care obține astfel al treilea mandat. Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, rămâne încă patru ani în acest fotoliu.

Un independent la Ploiești

Candidatul independent Mihai Polițeanu este noul primar al Ploieștiului, înlocuindu-l pe Andrei Volosevici (PSD). „Dragi ploieşteni, vă mulţumesc pentru că vă pasă de oraşul nostru. Sunt copleşit şi onorat de încrederea pe care mi-aţi acordat-o! (...) Dragi ploieşteni, această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt, osificat de 3 decenii la conducerea Ploieştiului. Echipa mea a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit la nivel naţional arătând că o echipă de cetăţeni oneşti şi determinaţi poate trezi la viaţă o comunitate care să privească spre viitor cu speranţă. De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie – noul Primar al Ploieştiului”, este mesajul noului edil pentru electoratul său.

Ion Doldurea , tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, a fost reales primar la Caracal, iar PNL va avea pentru prima dată după Revoluție primar la Slatina. Mario De Mezzo a obținut mandatul cu jumătate din voturile exprimate. Victoria lui De Mezzo este surprinzătoare și vine după o campanie extrem de agresivă, inclusiv în ziua votului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod