Cinci ţări europene resping, la ONU, decizia americană de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan

Cinci ţări europene resping, la ONU, decizia americană de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan

Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia şi Polonia, membre europene ale Consiliului de Securitate al ONU, au respins marţi, într-o declaraţie, decizia americană de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, transmite AFP.

În aplicarea rezoluţiilor ONU, ''noi nu recunoaştem suveranitatea Israelului asupra teritoriilor ocupate de Israel după iunie 1967, incluzând Platoul Golan'', au subliniat ambasadorii celor cinci ţări menţionate.

''Noi nu le vom considera ca făcând parte din teritoriul statului Israel'', au insistat ei, făcând referire la Înălţimile Golan.

''Anexarea unui teritoriu cu forţa este interzisă de dreptul internaţional. Orice declaraţie privind schimbarea unilaterală a frontierei este contrară regulilor de drept internaţional şi Cartei Naţiunilor Unite'', se mai arată în textul citat.

Înălţimile Golan - zonă bogată în apă - au fost cucerite şi ulterior anexate de statul evreu de la Siria în 1967. Preşedintele american Donald Trump a semnat, luni, la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu, decretul prin care recunoaşte oficial suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”