Cinci ruși suspectați de terorism au fost arestați la Kiev

Cinci ruși suspectați de terorism au fost arestați la Kiev

Cinci cetățeni ruși au fost arestați la Kiev, conform autorităților ucrainene ei fiind bănuiți de apartenență la o organizație teroristă internațională, a anunțat marți Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), citat de agenția EFE. Potrivit SBU, pe numele unuia dintre ei a fost anterior emis și un mandat internațional de arestare. În apartamentul închiriat de presupușii teroriști, forțele de securitate au găsit pistoale, muniții, o grenadă de mână, temporizatoare pentru declanșarea exploziilor, baterii electrice, elemente și scheme pentru producerea de dispozitive explozive.

SBU a mai anunțat că investighează posibilitatea ca suspecții să fi pregătit o serie de atentare teroriste la Kiev, dar nu a dezvăluit identitatea lor.

Justiția ucraineană a deschis dosare penale pe numele celor cinci ruși, care vor rămâne în arest preventiv, ei fiind anchetați pentru 'constituirea unui grup sau a unei organizații teroriste'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?