Cinci planete se aliniază pe cerul nopții într-un fenomen astronomic rar, ce poate fi urmărit de oriunde
La sfârșitul lunii martie, cinci planete din sistemul nostru solar se aliniază pe cerul nopții. Curioșii vor putea vedea fenomenul astronomic rar și marți seara, 28 martie, imediat după apusul Soarelui, relatează CNN .
Fenomenul astronomic va fi vizibil de marți Foto: Arhivă
De asemenea, acest fenomen astronomic va fi vizibil și vineri, 31 martie, și în următoarele două săptămâni, conform astrofizicianului Cameron Hummels.
Cele cinci planete sunt Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Uranus.
Astfel de alinieri apar la fiecare câțiva ani, conform lui Hummels, iar o mare parte din acest fenomen pot fi vizibil cu ochiul liber. De asemenea, poate fi observat în emisfera nordică și sudică.
Pentru a observa fenomenul, astrofizicianul a recomandat ca persoanele din emisfera nordică să privească spre sud-vest, în vreme ce cei din emisfera sudică ar trebui să privească spre nord-vest.
Planeta Venus va fi reperată ușor fiindcă este cea mai strălucitoare de pe cerul nopții, în afară de Lună. Uranus va fi în apropierea lui Venus, deși ar putea fi dificil să o priviți fără un binoclu sau telescop.
Sub Venus și Uranus se vor afla Jupiter și Mercur. Mercur poate fi dificil de surprins fără un echipament special, însă pentru observatorii atenți, ambele planete vor fi vizibile timp de circa 20 până la 30 de minute după apusul Soarelui, a afirmat Hummels.
Marte va fi ușor de observat datorită nuanței sale caracteristice, a mai precizat astrofizicianul.
O astfel de aliniere planetară poate apărea o dată la câțiva ani. Totodată, în luna iunie a anului trecut a avut loc o astfel de aliniere, prima de acest fel din anul 2004.
Sursa: adevarul.ro