Cinci morți și 25 de răniți după un atac într-un club LGBTQ din Colorado. Un client a folosit arma atacatorului pentru a opri masacrul
Cinci persoane au fost ucise şi 25 rănite sâmbătă seara într-un atac armat într-un club de noapte frecventat de comunitatea LGBTQ în Colorado Springs, statul american Colorado, a anunţat duminică poliţia locală, transmit AFP şi Reuters. Oamenii din club au fost considerați eroi pentru că au imobilizat atacatorul, notează BBC.
Haine pătate de sânge la intrarea in Club Q Foto AFP
Primarul din Colorado Springs, John Suthers, a declarat că un client a luat arma atacatorului și l-a lovit cu ea în timpul împușcăturilor din Club Q, sâmbătă seara.
Un alt client al clubului ar fi ajutat să îl țină imobilizat pe atacator până la sosirea poliției.
Suspectul, numit de poliție ca fiind Anderson Lee Aldrich, în vârstă de 22 de ani, se află acum în custodia poliției.
„Act incredibil de eroism”
Primarul Suthers a descris intervenția mai multor persoane care se aflau în club drept un „act incredibil de eroism”.
„Apelul la poliție a fost făcut la ora 23:57. Poliția a ajuns la fața locului la ora 12:00 - un răspuns uimitor de rapid”, a declarat el pentru CNN.
„Acest incident s-a încheiat la ora 12:02, iar acest lucru se datorează în mare parte intervenției a cel puțin unuia, posibil două persoane foarte eroice care l-au supus pe acest tip... se pare că i-au luat pistolul și l-au folosit pentru a-l aduce în stare de inconștiență... nu pentru a-l împușca, ci pentru a-l lovi cu arma.
Dar pentru asta, oricât de tragic ar fi acest incident, pentru că este o crimă oribilă, dar ar fi putut fi mult, mult mai rău dacă nu ar fi fost acești eroi”, a adăugat primarul.
Guvernatorul statului Colorado, Jared Polis, care este homosexual, i-a lăudat pe „indivizii curajoși care l-au imobilizat pe bărbatul înarmat, salvând probabil vieți în acest proces”.
Matthew Haynes, unul dintre proprietarii clubului, a declarat pentru New York Times că „zeci și zeci de vieți” au fost salvate.
La o conferință de presă anterioară, șeful poliției, Adrian Vasquez, a făcut comentarii similare.
„Probele inițiale și interogatoriul indică faptul că suspectul a intrat în Club Q și a început imediat să tragă în oamenii din interior, pe măsură ce se deplasa mai departe în club.
În timp ce suspectul se afla în interiorul clubului, cel puțin două persoane eroice din interior s-au confruntat și s-au luptat cu suspectul și au reușit să îl oprească să continue să ucidă și să facă rău altora. Le datorăm o mare recunoștință”, a declarat Vasquez.
Poliția încă încearcă să confirme exact câți oameni au fost răniți, adăugând că unele persoane au mers singure la spital.
O anchetă este acum în curs de desfășurare pentru a stabili dacă împușcăturile au fost o crimă motivată de ură și dacă au fost implicate mai multe persoane.
O declarație de pe pagina de Facebook a Clubului Q a mulțumit „clienților eroici care au avut o reacție rapidă, imobilizând atacatorul și punând capăt acestui atac motivat de ură”.
„Club Q este devastat de atacul fără sens asupra comunității noastre”, se mai arată în declarație.
Localul găzduia o petrecere în momentul atacului și plănuia să organizeze un eveniment duminică seara pentru a sărbători Ziua de comemorare a transsexualilor.
Mărturii ale persoanelor din club
Joshua Thurman, în vârstă de 34 de ani, se afla în club în momentul atacului.
La început a crezut că împușcăturile făceau parte din muzică, a declarat el pentru Colorado Sun, dar ulterior a fugit să se adăpostească în vestiarul clubului.
„Când am ieșit, erau cadavre pe podea, sticlă spartă, pahare sparte, oameni care plângeau”, a spus el.
„Nimic nu l-a împiedicat pe acel om să intre să ne ucidă. De ce a trebuit să se întâmple asta? De ce? De ce a trebuit ca oamenii să își piardă viața?”.
Barmanul Michael Anderson a declarat că a auzit trei lovituri și a văzut „conturul unei arme” în mâinile suspectului.
„Ceea ce nu mă pot opri să nu mă gândesc este imaginea din seara aceea. La cadavre, la sânge, la geamurile sparte, la măcelul de acolo și la faptul că am văzut un loc sigur transformat într-o zonă de război”, a declarat el pentru KKTV.
Președintele Joe Biden: „Nu pot și nu trebuie să tolerez ura”
„Nu este vorba de un act de violență. Locurile care ar trebui să fie spații sigure de acceptare și sărbătoare nu ar trebui niciodată să fie transformate în locuri de teroare și violență. Cu toate acestea, se întâmplă mult prea des.
Trebuie să eliminăm inechitățile care contribuie la violența împotriva persoanelor LGBTQI+”, a spus președintele Biden într-o declarație de la Casa Albă.
În 2016, 49 de persoane au fost ucise într-un schimb de focuri de armă la clubul gay Pulse din Orlando, Florida. La momentul respectiv, a fost cel mai sângeros atac armat în masă din istoria SUA.
Statul Colorado a mai fost martor la alte împușcături în masă, inclusiv la un supermarket din Boulder în 2021, în care au fost ucise zece persoane.
Sursa: adevarul.ro