Cinci morți în urma incendiilor și furtunilor violente din Italia. Doi bătrâni au fost găsiți carbonizați în casă

Cinci morți în urma incendiilor și furtunilor violente din Italia. Doi bătrâni au fost găsiți carbonizați în casă

Cel puţin cinci persoane au murit în Italia după furtunile violente produse în nord şi în urma incendiilor din Sicilia. Guvernul ar putea decreta starea de urgenţă în regiunile cele mai afectate.

Incendiu de pădure în Sicilia, în apropiere de Palermo FOTO EPA EFE

Incendiu de pădure în Sicilia, în apropiere de Palermo FOTO EPA EFE

„Am aflat cu tristeţe vestea tragică a două accidente provocate de vremea nefavorabilă în decursul cărora o adolescentă de 16 ani a fost ucisă într-un tabără de cercetaşi din Brescia (nord), iar o femeie şi-a pierdut viaţa la Lissone (nord) în urma unor căderi de arbori'', a scris prim-ministrul Giorgia Meloni pe Twitter.

Vânturi violente, cu viteze ce au atins și 110 kilometri pe oră, precipitaţii puternice şi grindină s-au abătut marţi dimineaţă asupra orașului Milano, capitala economică a Italiei, inundând străzi şi dezrădăcinând arbori care s-au prăbuşit, cei mai mulţi, pe carosabil.

Compania publică de transport a precizat că sunt pagube importante la reţeaua electrică, iar un jurnalist AFP a constatat o întrerupere temporară a alimentării cu apă curentă în centrul istoric al oraşului.

În timp ce nordul ţării este lovit de furtuni, sudul este cuprins de un val de caniculă şi de temperaturi care au ajuns luni la 47,6 grade Celsius în Catania, Sicilia, potrivit protecţiei civile locale. Trupurile a doi septuagenari au fost descoperite carbonizate într-o locuinţă cuprinsă de flăcări, iar o femeie în vârstă de 88 de ani a decedat la Palermo, a relatat presa marţi seară.

Pompierii sicilieni au luptat în noaptea de luni spre marţi cu mai multe incendii, dintre care unul izbucnit foarte aproape de aeroportul din Palermo, închis pentru mai multe ore în cursul dimineţii.

Preşedintele regiunii siciliene, Renato Schifani, a precizat că doreşte să solicite Guvernului, care se reuneşte miercuri în Consiliul de Miniştri, decretarea stării de urgenţă pe insula mediteraneeană.

„Una din cele mai complicate zile din ultimele decenii”

Potrivit înregistrărilor difuzate pe reţelele de socializare, flăcările ameninţau o autostradă în faţa călătorilor şocaţi în apropiere de Siracuza în timp ce o furtună a fost înregistrată de mai multe persoane în apropiere de Verona (nord).

Potrivit institutului european care studiază furtunilei violente și care recenzează astfel de fenomene, o bucată de gheață de dimensiuni-record -19 centimetri - a fost măsurată luni seară la Azzano Decimo în provincia Pordenone (nord-est).

Transportul feroviar este de asemenea afectat de incendii. „Ne confruntăm în Italia cu una dinte cele mai complicate zile din ultimele decenii: inundaţii, tornade şi grindină gigantică în nord, căldură extremă şi incendii devastatoare în sud'', a scris marţi pe Facebook ministrul pentru Protecţie Civilă, Nello Musumeci.

„Perturbările climatice care s-au abătut asupra ţării noastre ne impun tuturor, fără niciun fel de alibi, o schimbare de atitudine'', a adăugat ministrul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…