Barajul Gura Apelor din Retezat (video) a fost construit în 11 ani și se numără printre locurile spectaculoase, de văzut în România. Câteva caracteristici uimitoare fac din uriașul baraj un loc unic în România.

Barajul Gura Apelor din Retezat a fost construit în peste un deceniu, în perioada 1975 – 1986 și a rămas una dintre marile amenajări hidrotehnice din România. Barajul uriaș și lacul Gura Apelor din Retezat, aflate la circa 40 de kilometri de orașul Hațeg sunt două dintre marile atracții din Parcul Național Retezat și printre locurile de văzut în România.

Barajul Gura Apelor din Retezat a fost construit din anrocamente (bolovani şi pietriş), grohotiş, argilă, granit, roci stâncoase și era cel mai mare astfel de baraj din Europa anilor ´80.

Are o înălţime maximă de 168 de metri, o lungime la coronament de 480 de metri, o lăţime maximă la bază de 574 de metri şi o lăţime la coronament de 12 metri. Barajul este situat la cota 1.078,5 metri. Lacul Gura Apelor din Retezat, întins pe circa 420 de hectare, are o adâncime maximă de peste 160 de metri şi un volum de până la 210 milioane de metri cubi de apă.

Iată cinci lucruri uimitoare care fac din Barajul Gura Apelor din Retezat un loc unic în România.

Barajul Gura Apelor din Retezat, în cel mai sălbatic loc din Carpați

Barajul Gura Apelor din Retezat și lacul său de acumulare au fost amenajate într-unul dintre cele mai sălbatice locuri din Carpați.

Zona aleasă pentru amenajarea hidrotehnică făcea parte din Parcul Național Retezat, primul teritoriu din România declarat rezervație științifică, încă din anul 1935.

Înainte de a începe amenajarea hidroenergetică, ţinutul ocupat de lacul de acumulare Gura Apelor şi de marele baraj din Retezat era un loc sălbatic, scăldat de apele râului Lăpuşnicul Mare şi ale afluenţilor săi, cunoscut ca traseu turistic important în Retezat.

În valea unde urma să fie amenajat Lacul Gura Apelor din Retezat, după ce lăsa în urmă o pantă abruptă şi întinsă, râul Lăuşnic – rămăşiţă a celui mai puternic fluviu de gheaţă din Carpaţi – îşi recăpăta cursul normal, intrând în Lunca Berhină (1.156 m), un loc în care păstorii își puteau odihni turmele, la poalele culmii Slăveiului.

În această zonă, se uneau două trasee turistice, unul care cobora dinspre lacul Bucura din Retezat pe spinarea Slăveiului şi altul care însoţeşte cursul Lăpuşnicului, coborând dinspre gura Bucurei spre Lunca Berhină.

„Locul este important de reţinut pentru turismul de munte, deoarece aici, în marea pustietate a masivilor dimprejur, se află cabana Gura Apei. În punctul Gura Apei (945 m) se adună, ca într-un bogat mănunchi, râurile de munte care brăzdează versanţii împăduriţi şi abrupţi ai celor trei masivi ce par să-şi contopească aici fiinţa lor: Retezatul Mare, Ţarcu şi Godeanu; sunt apele învolburate ale Lăpuşnicului Mare, Lăpuşnicului Mic, Râului Şes, Corciovei şi Murariului”, scria publicistul Ion Ionescu Dunăreanu, în „Ghid în Munţii Retezatului” (1957)

De la Gura Apei, unde râul Lăpuşnicul Mare se unea cu râul Lăpuşnicul Mic (Branul), valea căpăta numele de valea Râului Mare (video).

Ţinutul unde avea să fie construit marele baraj din Retezat impresiona atât prin vasta reţea hidrografică şi pădurile virgine care îl ocupau, dar şi pentru fauna sălbatică bogată.

Peste 50 de oameni au murit pe șantierul din Retezat

Peste 5.000 de oameni au muncit pe șantierul barajului Gura Apelor din Retezat, în anii ’70 și ’80. Mulți dintre muncitori au locuit în coloniile înființate în Retezat, la Brădățel, Brazi, Baraj, Râușor. Accidente de muncă de pe șantier au făcut aproape 50 de victime.

„Au fost multe accidente, mulți vătămați și morți. Majoritatea s-au datorat angajamentului uman în scopul realizării acestor mari lucrări care s-au desfășurat adeseori în condiții foarte grele sub presiunea timpului, strădanii lăudabile dar care nu au ținut cont suficient de riscuri și pericole. Multe dintre accidente au avut drept cauză neștiința, lipsa de experiență, nesupravegherea corespunzătoare. Au fost și accidente în care fatalitatea a fost o cauză de netăgăduit”, arăta Ioan Radu, în volumul „Hidroconstrucția – Sucursala Râul Mare Retezat” (2013)

Inundaţiile, prăbușirile de stânci şi alunecările de teren frecvente au cauzat și ele întârzieri, la fel și insuficiența forței de muncă, într-unul dintre cele mai industrializate județe ale României. Sute de elevi din Hunedoara au fost folosiți și ei, în timpul vacanțelor de vară, la lucrările din Retezat.

De ce a fost construit din stânci, bolovani și argilă

În anii ’70, costurile amenajării hidroenergetice Râul Mare – Retezat au fost estimate la peste 250 de milioane de dolari.

Proiectanții au ales materiale locale, ca piatră și argilă, din mai multe motive. Pe lângă impactul redus al acestora asupra mediului, folosirea anrocamentelor implica și costuri mai mici de realizare a investiției.

„De ce s-a adoptat această soluţie? Merită relevat un fapt interesant, pe care-l deţinem de la şeful de proiect, inginerul Nicolae Florescu, de la Institutul de studii şi proiectări hidrotehnice. În alegerea variantei optime de baraj s-a luat în considerare și calculul energetic, mai precis, consumul de combustibili primari — motorina, benzina etc — precum şi de energie electrică, încorporat în materialele de construcție, în transportul şi punerea lor în operă, cum spun tehnicienii. Tocmai acest calcul a pledat cu putere pentru varianta aleasă în final, fără a mai vorbi de faptul că ea duce la o considerabilă economie de ciment”, informa Lionel Nițescu, în revista Flacăra (1973).

La fundația barajului au fost excavate aproape două milioane de metri cubi de rocă și pământ, până când constructorii au ajuns la un strat de fundare extrem de dur.

De asemenea, la construcția barajului au fost folosiți peste nouă milioane de metri cubi de rocă scoasă din munte, argilă folosită la etanșare și bolovani de râu – materialele ecologice menite să înlocuiască pe cât posibil utilizarea betonului.

„Nu trebuie să fii specialist pentru a-ţi da seama cât ciment ar înghiţi un baraj de beton de dimensiunile celui care urmează să zăgăzuiască apele Râului Mare, în inima Retezatului,. Amatorilor de cifre le putem însă preciza că acest ciment ar fi trebuit transportat în 49.000 vagoane, deci în circa 700 trenuri. Dacă s-ar forma o singură garnitură uriaşă, s-ar întinde de la Bucureşti la Timişoara”, arăta Revista Flacăra.

Barajul Gura Apelor din Retezat într-o zonă cu potențial seismic

O stație seismică funcționează în zona barajului Gura Apelor din Retezat, una cu risc seismic ridicat, potrivit specialiștilor. Potrivit unui raport al Hidroelectrica, necesitatea supravegherii seismice permanente a Barajului Gura Apelor se datorează mai multor factori.

Amplasamentul barajului Gura Apelor este situat în apropierea a trei zone cu seismicitate semnificativă: zona Câmpulung – Făgăraş – Oltenia (a doua ca activitate seismică după Vrancea), zona Banat şi zona Transilvania.

„Amplasamentul barajului se află sub incidenţa atât a cutremurelor normale din cele trei zone seismice menţionate, cât şi a cutremurelor intermediare vrâncene”, arată un raport al instituției.

De asemenea, Amenajarea hidroenergetică Gura Apelor Retezat are mai multe caracteristici tehnice deosebite: barajul este din anrocamente cu miez de argilă, având o înălţime de 168 de metri şi o lungime la coronament de 460 de metri, iar lacul de acumulare are un volum de 210 milioane de metri cubi

Barajul Gura Apelor face parte din categoria barajelor de importanţă excepţională (A) care necesită urmărire specială, arăta același raport.

Viitura catastrofală, atenuată de baraj

În vara anului 1999, una dintre cele mai puternice viituri din istoria recentă a României a avut loc pe valea Râului Mare din Retezat și a ucis 14 oameni, care locuiau în colonia muncitorească de la poalele barajului.

În zilele de 12 – 14 iulie 1999, în masivele Retezat, Godeanu şi Ţarcu, care înconjoară lacul de acumulare, au avut loc ploi intense, care au provocat viituri, al căror vârf, înregistrat în dimineaţa de 12 iulie 1999, a însemnat un debit, nemaiîntâlnit în această regiune, de peste 1000 metri cubi de apă pe secundă.

„Torentul a spălat deluviul până la rocă, a dezrădăcinat copaci şi a târât totul pe platforma locuită a coloniei. Copaci şi bolovani imenşi au izbit şi străpuns dintr-o parte în alta pereţii unor barăci locuite, situate în dreptul torentului. Au fost omorâţi 14 oameni, printre care au fost şi copii. Nenorocirea s-a produs în timpul nopţii de 11/12 iulie 1999, moment în care toată lumea dormea, reacţia de apărare împotriva dezastrului fiind practic nulă”, scria inginerul Augustin Vlaiconi, în articolul „Viitura din iulie 1999 produsă în Retezat”, publicat în revista de specialitate Energetica.

În lipsa barajului Gura Apelor, care a atenuat undele de viitură, debitul maxim al acestora de 1.345 metri pe secundă ar fi produs inundaţii catastrofale, arăta inginerul.

„Efectele dezastrului s-ar fi extins la toată populaţia şi la obiectivele sociale şi economice amplasate pe lunca Râului Mare şi a Streiului până la vărsarea în Mureş, pe sectorul Brazi – Simeria”, scria inginerul Augustin Vlaiconi.