Cinci întrebări despre politica prin DNA
Pe post de bun venit acasă am ascultat marți seara în taxiul de la Otopeni pe Sorin Roșca Stănescu, eliberat condiționat pe motiv de bună purtare din penitenciar fără a fi restituit nimic din sutele de milioane cu care statul a fost prejudiciat în dosarul Rompetrol (de grupul din care SRS făcea parte), explicând vocal prin talk-showuri la Realitatea cum că e imoral ca Victor Ponta, un om deocamdată doar urmărit penal de DNA, să ne mai discrediteze în Europa ca premier al României.
Nu m-am mirat așa de tare, că am observat mai demult că editorialele lui Roșca figurează la loc de cinste pe Facebookul PNL și echipa lui de comunicare face mai departe kompromatele și ce mai e necesar pe la liberali. Dacă în sfârșit DNA o să ajungă să îl lege pe Ponta pe subiectul ștergerii datoriei Rompetrol lăsată moștenire de Patriciu, cred că nu ziaristul de investigație Daniel Befu, autorul, sau eu, editoarea acestei dezvăluiri, vom fi primii prin studio să ne felicităm, ci tot SRS și compania, țeparii din ciclul precedent. Că țeapa la români evoluează prin cicluri electorale.
Ponta, desigur, trebuia să plece de când a făcut mizeriile cu migrația și votul din diaspora. Dar cum n-a plecat, iată că suntem în situația de a încerca să-l dăm afară pentru un dosar de fraudă minoră, nu corupție, în care DNA nu ar fi trebuit normal să aibă jurisdicție deloc (prejudiciul e de vreo 30.000 de lei, Șova plus asociații, adică mult sub limita DNA) și în care cea mai serioasă acuzație e că au țepuit statul umflându-și notele de plată, dar nu e vina lor că statul le-a acceptat, că ei erau în opoziție și nu aveau cum să le bage pe gât rapoartele lor. Niciunul din noi nu acceptă ca zidarul sau instalatorul să ne umfle nota de plată, numai statul are acest obicei și privilegiu, fie că la mijloc sunt politicieni din opoziție sau de la putere (cazul Alinei Gorghiu sub guvernarea PNL). Cum remarca just colegul meu Gabriel Bejan de laRomânia liberă, nu sunt mari diferenţe dintre contractele de asistenţă juridică încheiate în 2009 de şefa PNL cu AVAS, instituţie condusă de fostul ei şef Teodor Atanasiu, şi cele ale lui Ponta şi Şova cu Rovinari şi Turceni.
Ei, aici se deschid întrebările și dilemele noastre, pentru cine mai are scrupule să și le pună. Sincer, cred că am rămas puțini scrupuloși și și mai puțini interesați. Și asta e prima: e permis să folosim politic DNA contra lui Ponta, doar pentru că Șova și tabăra lor sunt dușmanii anticorupției și independenței procuraturii? Cu alte cuvinte, de ce nu ar fi permis să folosești metode dinafara statului de drept contra dușmanilor statului de drept? Sau persoane – mi se pare uimitor că doar presa lui Voiculescu se agită cu procurorul Emilian Eva, când noutatea că doar folosind un procuror corupt am reușit să-l condamnăm pe Voiculescu e totuși de interes public.
Rețineți această primă întrebare că o să vreau răspuns la ea.
A doua mi-a venit în minte la întrebarea foarte naivă a unui ziarist străin foarte bine intenționat. Omul m-a întrebat dacă suntem pe cale să răzbim corupția, acuma că a ajuns DNA la primul ministru. Și nu a înțeles de ce întâi am râs, și pe urmă m-am enervat. Că nici la bunii cunoscători devotați ai țării noastre imaginația lor limitată de occidentali cumsecade nu ajută să priceapă felul în care avansează românii, ca acei prizonieri care sapă tuneluri să evadeze și după ce le cad de n ori în cap sau se reia acțiunea de la capăt ca în video gamescând faci vreo greșeală, tot descoperi după vreo doi ani de săpat că ai mers, ca abatele lui Monte Cristo, din cauza unei mici erori geometrice, nu spre libertate, ci spre un alt zid. Zidul mai din spate, cel după care e stânca.
Ați auzit sigur cu toții propaganda foarte zgomotoasă a filmului lui Tudor Giurgiu De ce eu?,despre procurorul Cristian Panait. Filmul nu e prea bun: dar Dan Tapalagă și Laura Ștefan au ales să-l facă un mare exemplu care să inspire și pe alți bravi procurori în lupta cu mafia și să-l deosebească pe răposat de Victor Ponta, colegul său de atunci care și-a arătat caracterul nesărind la rândul lui pe fereastră. Cum filmul bate viața numai când e veridic și de mare calitate, nu a ieșit mai nimic. Dar zilele astea a apărut adevărata capodoperă, o proză scrisă de una din cele mai talentate prozatoare (nelaureată, nu face parte din nicio gașcă literară), Dollores Benezic, cu o poveste mult mai autentică sintetizând cinsprezece ani de luptă la CEDO a APADOR Comitetul Helsinki, pentru a redresa o eroare judiciară pornită de procurorul Panait pentru care o femeie nevinovată și-a văzut viața și familia distruse, și unde procurorii, până foarte recent, primele instanțe și mai ales românii, niște martori falși entuziaști când vine vorba de interesul lor, și-au dat mâna pentru a face o nedreptate. Pentru cine nu știe, indicele de condamnări nu se citește la sută la sută succes, ca la popice, și specialiștii internaționali în drept comparat consideră că un stat unde judecătorii din curțile penale dau condamnări de sută la sută așa cum cer procurorii NU are o justiție independentă. Pentru mine întreaga istorie, dincolo de calitatea persoanelor, de la femeia nedreptățită, Daniela, o luptătoare de mâna întâi, la avocații de la APADOR CH, care de un sfert de veac luptă pentru deținuții din pușcării și oamenii abuzați de poliție, nu a fost o surpriză așa mare. Calitatea procurorilor de la Sectorul 1 București îmi e cunoscută demult, ei sunt cei care nu au avut ani de zile curaj să închidă o plângere penală contra mea a lui Ghiță Funar cum că fac analize false (nu e nici un articol în vreun cod contra, dar au fost așa de deștepți că mi-au cerut ”metodologia” analizelor mele), în schimb au dat NUP să îl protejeze pe Oprescu și șefii de la Eurocontruct la demolarea Halei Matache, spunând că nu se poate identifica obiectul crimei – te cred, că hala e demolată). DNA îi și umflase pe ăștia de la Euroconstruct între timp, și procurorii de la 1 tot cu asta o țineau, așa cum, după ce eroina are deja decizie CEDO și merge pentru reabilitare în instanță, procuratura bravă îi cere iar condamnarea. La fel, eram psihiatru lucrând la o teză pe sinucidere (niciodată terminată) și redactor șef la Expres când s-a sinucis dl Panait, și ca atare am citit toate detaliile și știam de atunci că omul e bolnav, să nu credeți cumva că vreun om normal, oricît de stresat, fuge de lângă familia lui și sare de pe marginea terasei sub ochii lor. Nu am scris nimic când cu filmul, că familia aceea o mai fi pe aici și mi-am zis că le ajunge, dar mi-am dorit ca România să aibă, ca SUA, o instanță care să aprobe filmele și să nu permită folosirea unei boli psihice în scop propagandistic.
Dar sigur, o să spuneți, propaganda e justificată? La cât aruncă A3 pe DNA și anticorupție, de ce nu avem și noi dreptul să facem propagandă contrară, e pentru o cauză bună, deci e acceptabil ca faptele să fie doar un pretext? Și asta e întrebarea a doua.
Dar nu e ultima.
În luna noiembrie am înfrânt mașina de traseism a PSD prin vot. Și o să o facem ori de câte ori trebuie, numai să avem pe cine vota. De atunci însă, văd că mecanismul schimbării lor de la putere nu a mai mers. E adevărat că nu am ieșit îm stradă, noi, societatea civilă, și în parlament nu e majoritate. Dar acesta să fie un motiv pentru care la legile electorale, la salariile demnitarilor, la pensiile privilegiate pentru militari, poliție, diplomați și chiar staff parlamentar s-a realizat un blat perfect între PNL și PSD? Și dacă așa stau lucrurile, e oare normal ca Ponta și Dragnea să fie atacați doar judiciar, și nu pe mari dosare; unul că și-a umflat factura ca avocat, iar altul că a a vrut să organizeze o tombolă pe care nu a mai organizat-o (v-am prezis din 2012 că Dragnea nu va fi găsit vinovat la chestia cu mobilizarea electorală prin telefon, că se întâmplă și în America)? Pe lângă că asemenea atacuri în afara alegerilor scutesc pe cei care profită de ele să mai convingă pe cineva că au vreun merit (destul că ăia pe care vor să îi dea jos sunt criminali) se pune întrebarea: chiar vrem să avem prim miniștri și președinți înlocuiți nu prin alegeri, ci prin hărțuiri judiciare, crede cineva că asta e calea pentru statul de drept și democrație? În fond, dosarul lui Ponta poate merge la instanță oricum și vom vedea ce va găsi instanța. Dar tare mă tem că, dacă asta e tot ce avem contra lui, nu vor găsi mare lucru, iar noi creăm un precedent care poate fi folosit și mai departe. În cuvintele lui Daniel Morar, intervievat deAdevărul ”… mie mi-a atras cineva atenţia cât eram şef al DNA-ului şi vreau să spun şi eu lucrul acesta mai departe. În acest moment, ca şi în anii anteriori, DNA-ul a început şi s-a bucurat de atâta credibilitate încât orice acţiune a DNA-ului pare dorită, pare corectă, pare justificată ş.a.m.d. Trebuie foarte mare atenţie pentru ca la adăpostul acestei credibilităţi să nu se comită greşeli şi mai ales abuzuri. E un moment în care toată lumea validează ce face DNA-ul, e un lucru la care n-am sperat în urmă cu zece ani, dar acum trebuie să ne gândim la risc. Adică trebuie să facem lucrurile normal. Nu trebuie să mizăm pe această credibilitate pentru că nimic nu durează la nesfârşit” Și ”… când din partea SRI au apărut ameninţări directe la Curtea Constituţională sau ameninţări prin articole de presă, atunci deja s-a depăşit un cadru legal. … Nu, n-au puterea să ameninţe instituţiile statului şi nu trebuie să se mai ajungă aici. La fel cum o declaraţie a unui reprezentant al SRI-ului că urmăreşte dosarul până la soluţionarea definitivă este de neacceptat şi de neînţeles. .. Încerc să evit să vorbesc despre ce se întâmplă acum la DNA, din motivelele pe care vi le-am spus. Dar puteţi avea un răspuns din modul cum am procedat eu. Niciodată în comunicatele DNA-ului, în vremea când eram şef al DNA, nu a existat că „Acest dosar s-a realizat cu sprijinul SRI”. … (Iar) în dimineaţa zilei următoare ultimei decizii de respingere a legii „Big Brother 3”, legea privind securitatea cibernetică, domnul Greblă a fost ridicat şi dus la DNA ”.
Și așa ajungem la ultimele întrebări : chiar credeți că numai PSD încearcă să influențeze justiția? Cum a ajuns anticorupția noastră să fie bazată așa de mult pe niște servicii despre care știm că nu sunt sub control civil, ci mai degrabă – cazurile Mihai Răzvan Ungureanu sau Victor Ponta, ca să nu mai spun de alții – ele îi selecționează pe oamenii politici care vor ajunge în funcții? Când ai un om ca Daniel Morar, mai bine îl asculți atent. Că la ora asta nu poate spune nimeni că motivul pentru care Elena Udrea a intrat în pușcărie în ianuarie în acest an și nu anul trecut e altul decât că serviciile l-au abandonat pe fostul șef al statului, Traian Băsescu, și au încetat protecția apropiaților acestora. Or, asta înseamnă clar că a existat un control politic, limitat, dar a existat. Exercitat prin servicii, care prin natura muncii lor, nu sunt transparente.
Iată de ce, cu toate micile satisfacții când mai e ridicat câte unul despre care scriu de peste 15 ani, nu cred că România e la începutul vreunui cerc virtuos vara asta. Despre adevăratele cercuri virtuoase și țările care au reușit totuși să controleze corupția, data viitoare.
