Cîmpeanu: Testarea de către personal medical în şcoli ar bloca acest proces de screening; MS să elaboreze procedura
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri că testarea elevilor de către personal medical în şcoli ar bloca în prima clipă acest proces de screening, adăugând că Ministerul Educaţiei nu are competenţă pentru administrarea testelor şi aşteaptă de la Ministerul Sănătăţii o procedură înainte de distribuirea acestor teste, în caz contrar ar fi "un dezastru".
"Susţinem total testarea gratuită în şcoli, atât pentru elevi, preşcolari, personal didactic, nedidactic şi didactic auxiliar. (...) Personal specializat înseamnă personal medical. Ştiţi foarte bine că în România avem deficit de personal medical în general, cu atât mai mult în şcoli. Deci, testarea de către personal medical în şcoli ar bloca în prima clipă acest proces de screening atât de necesar pentru siguranţa sanitară în şcoli. Exclusă posibilitatea. Am solicitat Ministerului Sănătăţii şi aşteptăm procedura de administrare a acestor teste", a afirmat Cîmpeanu la Parlament, întrebat în legătură cu solicitările din sistemul de educaţie ca aceste teste să nu fie administrate elevilor sub supravegherea cadrelor didactice.
Despre ce variante ar avea Ministerul Sănătăţii în acest sens, Cîmpeanu a spus: "Nu vreau să răspund la această întrebare. Ministerul Educaţiei nu are competenţă pentru administrarea testelor".
"Am solicitat elaborarea acestei proceduri la nivelul Ministerului Sănătăţii. Trebuie să o avem la timp, înainte de venirea testelor în şcoli, pentru că ar fi un dezastru să avem testele în şcoli şi să nu ştim cum să le folosim", a adăugat Cîmpeanu. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)