Cîmpeanu: Elevii de clasa a VIII-a şi de liceu - o teză mai puţin; ordinul trimis la Monitorul Oficial
Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a informat vineri, într-o conferinţă de presă, că a semnat ordinele care prevăd ca elevii de clasa a VIII-a şi cei de liceu să susţinută cu o teză mai puţin, iar numărul de note necesar încheierii mediei să fie micşorat.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, că, în situaţia în care vor apărea cazuri speciale, mediile vor putea fi încheiate după revenirea elevului în şcoală, chiar dacă aceasta are loc în cel de-al doilea semestru.
"Am semnat şi am trimis la Monitorul Oficial cele două ordine de ministru, care reglementează structura anului şcolar şi care reglementează modificările aduse Regulamentului de organizare şi funcţionare în învăţământul preuniversitar (ROFUIP), în sensul în care se micşorează numărul de note necesar încheierii mediei pentru fiecare elev. (...) De asemenea, am transmis în teritoriu către Inspectoratele Şcolare Judeţene lista tezelor care vor fi susţinute în acest an. Elevii din gimnaziu, mai exact elevii de clasa a VIII-a, vor avea o teză mai puţin, iar elevii de liceu vor avea, de asemenea, o teză mai puţin. De la patru teze în general s-a redus la trei teze, cu excepţia elevilor din învăţământul profesional, care aveau deja trei teze", a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, elevii din clasele a V-a, a VI-a şi a VII-a vor susţine în continuare teze la două discipline - Limba Română şi Matematică. AGERPRES/(A, AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)