Dacă ne uităm la abilitatea de a produce „valoare adăugată”, în anul 2019, România a ieșit din grupul țărilor codașe ale Europei și a intrat în grupul țărilor-speranță ale continentului.

Performanța sa este cu atât mai lăudabilă cu cât Uniunea Europeană începe să fie marcată de discrepanțe din ce în ce mai mari. Deși cele mai importante fonduri cheltuite de Comisia Europeană sunt fondurile pentru coeziune, tocmai coeziunea începe să lipsească naţiunilor europene.

Uniunea Europeană are 10 țări bogate și performante, cu o populație și ea bogată și cu mare putere de cumpărare. Acestea sunt cele 10 națiuni europene care au un PIB/locuitor mai mare decât media Uniunii Europene: Luxemburg, Irlanda, Danemarca, Olanda, Austria, Suedia, Germania, Belgia, Finlanda și Franța - în această ordine.

Urmează un grup de opt state cu un nivel de peste 85% din media Uniunii Europene: Malta, Italia, Republica Cehă, Slovenia, Lituania, Cipru, Estonia și Spania, în ordinea aceasta.

Grupul de șase state care au un PIB/locuitor de aproximativ trei sferturi din media europeană este compus din șase națiuni: Portugalia, Polonia, Ungaria, Letonia, România și Slovacia, în ordinea scrisă aici.

Grupul săracilor din UE are doar trei state, cele cu indicatorul de performanță globală PIB/locuitor mai mic de două treimi din media Uniunii: Grecia, Croația și Bulgaria.

În toată contemporaneitatea extinsă, de după cel de-Al Doilea Război Mondial adică, Germania, Franța și Italia, de exemplu, aveau puteri comparabile de a produce valoare.

Iar de câțiva ani au început să se depărteze una de alta, Germania ajungând să fie aibă o economie „mai bună” cu o zecime decât cea franceză și cu un sfert decât cea italiană.

După mai puțin de două decenii în formula actuală și după două crize trăite împreună, Estul fost comunist glisează către Vest, se apropie de Vest: cehii îi egalează pe italieni.

Deja jumătate din statele estice au depășit Spania și Portugalia și toată lumea, cu excepția bulgarilor, i-a depășit pe greci. Lumea mediteraneană se afundă, încet dar sigur, spre sărăcie și sub-performanță.

Iar România noastră, pe care o criticăm zilnic și din care au plecat patru milioane de oameni, ei bine, România scapă definitiv de pozițiile ultime din clasamentul european, detașându-se, pentru al doilea an consecutiv de trio-ul codașelor (Grecia, Croația și Bulgaria) și consolidându-și avansul față de Slovacia.

Din 2019 începând, România a intrat în altă grupă valorică europeană, ieșind din zona subsolului continental!

Cei care produc mai mult au bani și consumă mult, numai că sunt națiuni europene care consumă mult peste ceea ce produc: italienii consumă cam 97% din media UE, deși nu produc decât 94% din media valorii adăugate a Uniunii, lituanienii și ciprioții produc doar 87% din media Uniunii, dar consumă 96%, respectiv 98% din media continentală. Și portughezii și polonezii stau mai bine în clasamentul consumului decât în cel al producției, în vreme ce românii se dovedesc și ei mari consumatori, cu 79% consum din media UE și cu 72% valoare adăugată produsă față de media Uniunii.

Evident că și cele trei codașe ale UE consumă mai mult decât produc, cu o mențiune specială pentru greci care au un consum de 78% din media Uniunii față de o valoare adăugată produsă de doar 64% din media aceleiași UE!

Dar cine sunt frugalii continentului?

Mai întâi luxemburghezii (131% la consum, 266% la producție), irlandezii (94% la consum față de 211% la valoarea adăugată ) și ungurii (69% la consum și 74% la valoarea adăugată).

Am avea suficiente motive să ne desfacem o sticlă de șampanie și să savurăm imaginea unei Europe a discrepanțelor, dar căreia noi ne-am adaptat și pe care o impresionăm cu ritmurile noastre de creștere.

Totuși, cele mai bune situări ale României de până acum nu depășeau nivelul de două treimi din media Vestului (63% în 1913 și aproximativ 65% între 1975 și 1977), iar față de Slovacia actuală am avut toată istoria un handicap serios.

Dar nu ar fi corect să ne amăgim pe noi înșine.

Țara are încă multe deficiențe. Țara nu are o infrastructură la nivel european și nu are, încă, puterea de a-și prelucra propriile resurse, mai cu seamă pe cele energetice. Dar, înainte de toate, nu are încă o structură „europeană”. Și distanța față de specificul continental se poate măsura în mod concret.

Să nu uităm că trăim, până la urmă, într-o Uniune Europeană care are anumite obiective, în număr de 17, toate cuprinse sub pălăria celebrului SDG (Sustainable Development Goals - Obiectivele dezvoltării sustenabile). Primele 10 sunt și cele mai importante pentru o analiză a stadiului de dezvoltare:

Obiectivul 1: eradicarea sărăciei (sdg 1)
Obiectivul 2: eradicarea foametei (sdg 2)
Obiectivul 3: sănătate bună și o condiție generală bună (sdg 3)
Obiectivul 4: Educație de (sdg 4)
Obiectivul 5: Egalitate de gen (sdg 5)
Obiectivul 6: Apă curată și salubritate (sdg 6)
Obiectivul 7: Energie curată și disponibilă (sdg 7)
Obiectivul 8: Muncă decentă și creștere economică (sdg 8)
Obiectivul 9: Industrie, inovare și infrastructură (sdg 9)
Obiectivul 10: Reducerea inegalităților (sdg 10).

Ultimele șapte obiective, nu mai puțin importante ca primele 10, sunt mai puțin legate de economie și exprimă într-o măsură mai mică buna guvernare a economiilor, motiv pentru care le lăsăm deoparte în analiza curentă.

O trecere în revistă a principalilor indicatori atașați celor 10 obiective mai sus enumerate ar arăta gradul în care economia noastră s-a și dezvoltat, nu s-a limitat doar la a crește.

1. Eradicarea sărăciei - aici cel mai important indicator este ponderea populației aflată în risc de sărăcie sau de excluziune socială:

În 2020, oameni buni, eram pe locul doi în Uniune la acest indicator, cu peste 30% din populație aflată în risc de sărăcie. Mai mult, trei sferturi din cei aflați în risc de sărăcie rămân cu venituri insuficiente și după ce primesc transferurile sociale de la stat:

2. Eradicarea foametei. În mod comic, pentru eradicarea foametei, cel mai important indicator este ponderea obezilor în populația de peste 18 ani. Și aici, culmea, suntem pe primul loc în UE. Asta o fi de rău (nu e bine să fii obez), dar nu cred că indică o mare suferință cauzată de foame, ci mai degrabă o calitate scăzută a hranei:

3. La capitolul „sănătate bună”, cel mai important indicator este speranța de viață sănătoasă la naștere, indicator unde ocupăm a 18-a poziție în Uniune. 60 de ani sănătoși pot spera cei care s-au născut în 2019:

4. La obiectivul „educație de calitate” stăm cel mai prost: pe locul III în UE la abandon școlar (peste 15% din copii părăsesc școala prea devreme):

Suntem pe ultimul loc în UE la ponderea tinerilor între 25-34 de ani cu studii superioare (mai puțin de 25%):

Și suntem pe locul III din UE la ponderea școlarilor care nu au cunoștințele necesare pentru citit, științe și matematică (peste 40% din copiii de 15 ani):

5. În schimb suntem vice-campioni europeni la egalitatea de gen, cu poziția secundă la cele mai mici diferențe de salariu între femei și bărbați:

6. Compensăm cu faptul rușinos că suntem națiunea din UE cu cel mai mare procent de populație fără baie, duș sau toaletă cu apă:

7. Ne găsim pe locul 6 din coadă în clasamentul UE la consumul final de energie/locuitor (pentru încălzire și electricitate), cu 400 kg de petrol echivalent/an. Dar după noi vin bulgarii. Dar și grecii, spaniolii, maltezii și portughezii, care trăiesc într-o climă mult mai caldă:

8. Cu aproape 10.000 euro/an/locuitor ne aflăm abia pe locul penultim din UE la indicatorul PIB/locuitor în valori reale:

9. În ceea ce privește obiectivul 9, avem o performanță amestecată. Deși suntem țara din UE cu cea mai scăzută alocare bugetară pentru cercetare-dezvoltare:

Avem, totuși, a 11-a cea mai mare pondere a gospodăriilor cu conexiune la Internet de mare viteză:

Și ne găsim pe poziția a șaptea în UE la ponderea călătorilor tereștri transportați de tren sau autobuz:

10. Cât privește venitul gospodăriilor/locuitor la prețuri comparabile, aici ne aflăm pe poziția a șaptea din coadă în interiorul Uniunii, avându-i în urma noastră pe bulgari, croați, letoni, unguri, greci și slovaci:

Corect este, așadar, să evaluăm după mai multe obiective poziția României în interiorul unei Uniuni cât se poate de divergentă ca dezvoltare.

Iar motivele de bucurie sunt amestecate cu tristețea unor recorduri de neinvidiat. Concluzia este că viteza cu care producem valoare adăugată nu se reflectă și în gradul de dezvoltare social. Dacă suntem pe locul 23 în Uniune ca valoare adăugată produsă/locuitor, nu ar trebui să fim pe locul întâi la lipsa apei curente sau pe locul doi la sărăcie sau pe locul III la neîndeplinirea unor standarde de cunoaștere.

Creșterea economiei nu s-a transferat, în mod convingător, spre calitatea vieții. Aducerea valorii produse de economie în slujba intereselor globale ale societății ar trebui să fie principala politică în România anilor viitori. Trecerea de la creștere economică la dezvoltare națională.

SURSA: Petrișor Peiu/SpotMedia.ro

Distribuie Distribuie Comentarii