Oameni buni, să nu uităm cel mai important lucru, începutul și sfârșitul oricăror alegeri din România: astăzi, românii sunt cei mai săraci „cetățeni europeni”. Poate nu vă vine să credeți dar, după ce în ultimii ani, ni s-a tot spus că facem mari progrese, că i-am lăsat în urma noastră și pe bulgari și pe croați și pe greci, iată că am rămas tot pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința veniturilor, scrie profesorul Petrișor Peiu pe  SpotMedia.ro .

Cine se mai întreabă de ce au votat atât de puțini dintre români ar face bine să privească mai întâi tabelul de mai jos, cu veniturile medii pe gospodărie din țările UE:

Dacă mai era nevoie de traducere: o gospodărie românească are, în medie, un venit anual de 3.854 de euro, una bulgărească 4.224 de euro, una maghiară 5.872 de euro, iar una poloneză 7.142 de euro. Iar grecii ăia cu care se compară țanțoș politicienii noștri au, în fiecare familie, o medie de 8.200 de euro anual.

Românii cărora li s-a cerut votul pe 6 decembrie sunt atât de săraci încât sunt nevoiți să aloce pentru hrană peste un sfert din cheltuielile lor totale. Nu mai există așa ceva în toată Uniunea Europeană:

Ungurii și polonezii au nevoie, pentru hrana zilnică, să-și cheltuie doar 16% din bugete. În medie, un european își alocă doar 13% din buget pentru mâncare.

Evident că și la indicatorul „avuție financiară” suntem cei mai săraci „cetățeni europeni”: un român nu deține în medie decât 9.965 dolari SUA, un bulgar 26.072 dolari SUA, un ungur 24.514 dolari SUA, iar un polonez 18.574 dolari SUA.

Iată un  grafic cu cei mai săraci dintre „cetățenii europeni”:

Cum e posibil să avem cel mai sărac popor din UE, deși avem trei țări în urma noastră ca PIB/locuitor?

Sigur că depinde din ce unghi citești o statistică. Dacă vom compara românul din 2019 cu cel din 2010, evident că celui din 2019 îi este mult mai bine. Dar tot pe ultimul loc a rămas, pentru că lumea nu a stat în loc să ne admire pe noi. Și, totuși, România a ajuns, anul trecut, să aibă un PIB/locuitor de 69% din media UE, la egalitate cu Lituania, depășind Grecia și Croația (68%), dar și Bulgaria (53%). Țara produce valoare adăugată din ce în ce mai multă, dar noi rămânem cei mai săraci europeni.

Pentru a fi și mai clar: românii sunt „cetățenii europeni” cei mai expuși riscului sărăciei:

E simplu de tot, oameni buni: unul din doi pensionari români se află în riscul de sărăcie și doi din zece adulți români se află în pericol de a deveni săraci. Dar economia tot crește în acest timp și escaladează clasamentele europene. Pentru cine oare?

Hai să vedem acum și tabelul cu prezența la vot în alegerile parlamentare din Uniune:

Acum e clar? Uite d-aia n-a votat poporul, de sărăcie!

După alegerile din 6 decembrie 2020, s-a discutat extrem de intens despre ce scoruri au avut partidele concurente, despre cine și cu cine va fi la guvernare. Mai puțin s-a discutat, însă, despre cel mai important factor al acestor alegeri și anume poporul român. Așa că ar fi binevenit ca toți politicienii noștri să nu uite, totuși, că politica lor ar trebui să servească românilor, nu biografiilor lor. Niciunui politician nu i-a păsat însă de românii de la care își încasează salariile și șpăgile. Dacă i-ar fi păsat vreunuia de români, s-ar fi prins demult că poporul a început să plece din țară, fugind de sărăcie. Până să boicoteze votul, românii au plecat din țară cu milioanele. Nimeni n-a plecat de bine, toți cei care au plecat au fugit de sărăcie.

Motivul esențial al ruperii dintre clasa politică și societate, de zeci de ani de altfel, este că partidele ignoră total populația. Încă din 1990, românilor li se impune o agendă care nu are nimic în comun cu dorințele lor. Încă din 1990 suntem bombardați cu sloganul „reformelor”. O perioadă a fost moda „privatizare și reformă”, apoi a venit moda „anticorupției”, apoi ni s-a promis „o țară ca afară” și acum suntem bombardați cu autostrăzi la kilogram. Și românii văd că celelalte state europene au făcut reforme o perioadă, dar apoi s-au mai ocupat și de creșterea prosperității propriilor popoare. Tot românii au văzut că celelelate state europene s-au ocupat o parte cu „privatizarea”, dar la un moment dat au încetat și s-au ocupat cu creșterea prosperității propriilor popoare. Până și anticoprupția a lăsat, la un moment dat, loc pentru ceva bani în plus în buzunare. Pe la alții, desigur. Iar miile alea de kilometri de autostradă în numele cărora ni se cere să acceptăm orice, alții, cu politicieni mai puțin guralivi, le-au făcut demult.

Chiar nu înțelege nimeni dintre politicieni că românii au, de fapt, o singură agendă: ieșirea din sărăcie? Bine, nu e valabil și pentru cei 10-15.000 de inițiați, membri ai elitei de la București, care par mai degrabă interesați de decorarea propriilor amante decât de românii de sub bagheta lor. Dar, totuși, poporul nu mai vrea sărăcie. Înțelegeți asta, Ludovic Orban și Marcel Ciolacu? Dacian Cioloș și Hunor Kelemen? Înțelegi asta, Klaus Iohannis?

Atâta timp cât din exploatarea imenselor resurse naturale, din zecile de miliarde de euro fonduri europene, din reducerea decalajelor dintre noi și UE, populația nu se alege cu nimic, nu începe să scape de sărăcie, să-și permită și altceva din salariu în afară de hrană, medicamente și utilități, atunci participarea românilor la alegeri va rămâne mereu cea mai scăzută din Europa.

Nu depinde, însă, de popor să se creeze o legătură cu clasa conducătoare, ci de agenda celei din urmă. Dacă economia crește și se poziționează înaintea altor economii din UE, dar veniturile românilor rămân cele mai mici, atunci va persista sentimentul că beneficiul creșterii economice va răsplăti pe oricine altcineva decât pe români. Dacă veniturile companiilor de petrol și gaze cresc, dar românii rămân săraci, înseamnă că politicienii de la București nu au găsit justa proporție pentru împărțirea acestor venituri crescute. Dacă veniturile marilor rețele de supermarket cresc continuu, dar românii sunt la fel de săraci, atunci înseamnă că politicienii nu joacă corect cu propriul popor. Dacă banii europeni vin în țară, dar românii tot săraci rămân, înseamnă că acei bani se duc cu predilecție către firme străine. Și, pentru a vedea mai clar cum se împart beneficiile creșterii economice și de ce se întorc românii cu spatele la politicieni, hai să vedem cele mari probleme structurale ale țării.

Este vorba despre faptul că angajații români primesc doar 38,2% din valoarea adăugată nou creeată (față de 47,5% medie europeană), iar companiile (majoritar străine) primesc 52,3% (față de 40,6% medie europeană) din aceasta. Statului îi revin din impozite (TVA și accize) doar 9,5% (față de 11,9% medie europeană). După ce scădem contribuțiile și impozitul pe venit ale angajaților (17% din PIB) și impozitul pe profit al firmelor (5,5% din PIB) rămân 32% la stat, 21% la angajați și 45% la companii.

Foarte bine, veți zice, majoritatea companiilor sunt românești. Da, sigur, din cele 539.000 de firme din țară, 501.000 sunt românești. Singura problemuță este că cele 501.000 de firme românești realizează (2019), în total, o cifră de afaceri de 670 de miliarde de lei, iar cele 36.000 de firme străine realizează, în total, 808 miliarde de lei cifră de afaceri (diferența până la 539.000 de firme fiind companiile majoritar deținute de stat). Mai simplu spus, în medie o companie străină făcea (2019) 22 de milioane de euro pe an, iar una românească 1,3 milioane de euro (sursa:  AICI  ). De ce? Simplu, pentru că toate firmele românești care au fost mari au fost tocate în bucățele de băncile de aici, iar ce a mai rămas au desăvârșit procurorii. Foarte bine că au fost judecați și condamnați Sebastian Ghiță și Ion Nicolae, dar hai să vă mai dau încă o dată lista de firme străine prinse de procurori cu mâna în buzunarul statului și apoi uitate tot de procurori: EADS (actual Airbus), Microsoft plus Fujitsu Siemens Austria, Enel, Vivendi (deținătorul Apa Nova), OMV, Lukoil. Putem să mai adăugăm, le-am pus doar pe cele mai mari.

Poate vorbim un pic și de fondurile alea europene (cele pentru coeziune) pe care își bazează toate partidele promisiunile de dezvoltare a infrastructurii. În primul rând că, la lucrările mari de infrastructură nu au acces decât firmele străine. În astfel de contracte, cam 30-40% din bani se duc direct în Austria, Germania, Franța sau Italia, ca parte a leului pe care și-o iau antreprenorii generali, pentru „management de proiect”, „costul finanțării”  și „coordonarea lucrărilor”. Ce mai rămâne se împarte la subcontractorii români, după niște devize strânse-strânse. Firmele românești, din banii ăia primiți, puțini și neplătiți la timp, în primul rând cumpără oțel beton și bitum din străinătate, că aici „investitorii” străini au închis fabricile. Apoi plătesc ratele uriașe la leasing-ul utilajelor, importate și astea, că la noi s-au demolat demult fabricile. Abia apoi, dacă avem noroc, poate salopetele muncitorilor să fie cusute la Vaslui, nu la Wuhan. Iar salariile muncitorilor, doar dacă mai rămân ceva bani, așa subțire, cam 10% din salariul secretarei, „asistent manager” la firma străină posesoare de contract…

A, am uitat să spun că până și la retrocedări au avut prioritate cei cu pașaport străin, iar când a venit rândul amărâților de români, s-au terminat atât hectarele țării, cât și banii alocați Fondului Proprietatea.

Și-atunci, ne mai mirăm că suntem cei mai săraci „cetățeni europeni”? Și-atunci politicienii se mai miră de ce nu mai mergem la vot?

Vreți o soluție? N-o să vă placă, dar o să vă spun din nou: o țară ca afară! Ce înseamnă asta?

Uite-o în acest tabel:

Vedeți unde este soluția, voi, cei care v-ați lipit de scaunele puterii de 30 de ani? Nu prea vă place, nu-i așa?

Politicienii care ne conduc și care se miră că nu ne-am dus la vot au instituit un sistem defect: angajații români primesc cu un sfert mai puțin decât ceilalțialți europeni, patronii (cu predilecție străini) primesc cu un sfert mai mult decât în restul Europei, iar statul nostru se alege cu doar trei sferturi din ce își opresc alte state europene. Și firme românești au mai rămas doar la categoria „mici și foarte mici”, subcontractorii subcontractorilor marilor corporații.

Asta patronează politicienii, asta vor primi la alegeri. Mulți ani de acum înainte.

Distribuie Distribuie Comentarii