Cifră ȘOCANTĂ! Voiculescu: Peste 43.000 de specialiști în sănătate au cerut acte pentru a emigra din 2007 până în prezent
Peste 43.000 de specialiști din sănătate au solicitat ministerului de resort, din 2007 până în prezent, documentele necesare pentru a emigra, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la Palatul Victoria, cu prilejul lansării Strategiei Naționale pentru Resurse Umane în Sănătate.
El a adăugat că spitalele se confruntă cu un deficit major de personal și că localități întregi nu au medic de familie, media numărului de medici și asistenți medicali din România fiind mult sub media europeană.
"Cu toate acestea, România pregătește anual mii de absolvenți ai învățământului medical. Un studiu efectuat de OMS, pe care l-am solicitat imediat ce am venit la MS, ne arată cât costă pregătirea unui absolvent român de studii medicale. Suma este de 81.000 de lei și această sumă nu ia în calcul rezidențiatul, care implică de asemenea la rândul său sume foarte mari", a mai spus Voiculescu.
El a adăugat că un calcul efectuat pentru cei peste 43.000 de specialiști din domeniul medical pe care România i-a pierdut în perioada 2007—2016 este de peste 3,5 miliarde de lei.
"Incapacitatea statului român de a motiva absolvenții să practice în România face ca aceste cheltuieli să fie nu o investiție, ci o pierdere, o pierdere irecuperabilă", a mai spus ministrul Sănătății.
Acesta a spus că, în prezent, ministerul pe care îl conduce are elaborat un plan multianual pentru dezvoltarea strategică a resurselor umane 2017-2020, un plan care are ca scop să ofere o dezvoltare strategică pe patru domenii mari: guvernanță, formare, gestionare și motivare.
Potrivit lui Voiculescu, îmbunătățirea guvernanței se referă la consolidarea capacității ministerului de a gestiona resursa umană, ajustarea cadrului legislativ, dar și colaborarea cu autoritățile publice locale și implementarea politicilor OMS. Ajustarea formării personalului medical vizează, conform ministrului, "necesitatea preluării abordărilor centrate pe competențe și pe mixt de aptitudini".
Strategia mai prevede îmbunătățirea și simplificarea procedurilor de recrutare a personalului medical, îmbunătățirea mediului de muncă a personalului medical, precum și crearea și implementarea unui mecanism eficient de planificare a resursei umane în sănătate.