"Cico" Dumitrescu, despre implicarea lui Iliescu în Mineriadă: Eu zic că nu-i vinovat
Amiralul (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu a fost audiat joi la Parchetul General în dosarul "Mineriada", el declarând că fostul președinte Ion Iliescu nu este vinovat pentru ce s-a întâmplat în iunie 1990.
Emil "Cico" Dumitrescu, fost membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne, a fost chemat la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
"Nu am spus nimic procurorilor. Nu am fost acolo. Dacă dumneavoastră găsiți undeva că eu am participat, eu vin și recunosc: am fost un mare mincinos. Eu eram șeful Direcției Generale de Presă și Sport. Ce legătură aveam eu? În dosar m-au băgat așa, că au vrut să mă bage. Am aici un 'prieten' procuror. Pe cuvânt de onoare că eu nu am fost nicăieri. Eu nu eram în clădirea Ministerului de Interne, eram în sediul din strada Beldiman, vizavi de Poliție. Le-am spus că, ce am avut de declarat cândva, am declarat. Acum nu le-am spus nimic. Ce am avut de spus, am spus odată", a declarat Emil "Cico" Dumitrescu, la ieșirea din sediul Parchetului.
Întrebat dacă Ion Iliescu va fi pedepsit pentru Mineriada din 13 — 15 iunie 1990, "Cico" Dumitrescu a spus: "Nu sunt jurist, sunt inginer. Eu zic că nu-i vinovat. De ce nu-i întreabă nimic pe cei care au dat foc la clădirea Poliției? Erau pe puțin 200 de oameni".
Foști conducători din perioada iunie 1990 sunt chemați la Parchetul General pentru a li se aduce la cunoștință faptul că au calitatea de inculpat în acest dosar.
În dosarul "Mineriada" sunt cercetați penal, printre alții, fostul președinte Ion Iliescu , fostul premier Petre Roman , fostul director al SRI Virgil Măgureanu , Nicolae Dumitru — fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu — fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susțin că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat "un atac generalizat și sistematic", lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
"Atacul" din 11 — 15 iunie 1990 a avut următoarele consecințe: uciderea prin împușcare a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei; vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1.269 de persoane; privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1.242 de persoane, arată procurorii.
AGERPRES