Ciclonul Boris a făcut prăpăd în Chișinău. Circulația autobuzelor și troleibuzelor a fost sistată
Ciclonul Boris a afectat și Republica Moldova, Chișinăul fiind luat pe sus de ape, iar circulația autobuzelor și troleibuzelor a fost sistată
Ciclonul Boris a făcut prăpăd în Chișinău FOTO Facebook/ Regia Transport Electric Chișinău
Conform Regiei de Transport Electric Chișinău (RTEC), râul Bâc care traversează Chișinăul a ieșit din albie în urma ploilor puternice de sâmbătă, iar mai multe străzi din capitală au fost inundate.
De asemenea, din cauza ploilor puternice, 13 localități din 3 raioane: Orhei – 1, satul Pelivan; Cantemir – satele Capaclia, Cania, Lărguța, Samalia, Iepureni, Stoianovca, Haragîș, Vișniovca; Leova – satele Cupcui, Romanovca și Sărata Nouă sunt deconecatate de la energia electrică, iar transportul în comun a fost întrerupt, potrivit informațiilor de la Guvern.
În plus, în satul Romanovca, digul unui bazin de acumulare s-a rupt, iar apa s-a scurs într-un iaz din apropiere, iar pentru lichidarea consecințelor din zonele afectate au fost trimiși 204 angajați și 76 unități de transport.
O altă localitate afectată a fost Roșcani, unde circulația este și acum blocată, iar în satuș Recea a căzut un mal de pământ, aproape de o biserică.
Anterior, premierul Dorin Recean a convocat o ședință la Centrul Anticriză al Ministerului de Interne la care au participat toți reprezentanții structurilor de forță și ai autorităților publice locale din zonele afectate de ploile torențiale.
În continuare IGSU îndemnă populația să fie prudentă , să urmărească cu atenție buletinele meteo, să evite deplasările pe trasee dificile și să-și monitorizeze cu grijă copii. În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
Sursa: adevarul.ro