Ciclism: Alejandro Valverde a parcurs 90.000 km în cariera sa, de două ori şi jumătate înconjurul lumii

Ciclism: Alejandro Valverde a parcurs 90.000 km în cariera sa, de două ori şi jumătate înconjurul lumii

Ciclistul spaniol Alejandro Valverde (Movistar), la cei 42 de ani, continuă să adauge date semnificative la cariera sa sportivă, astfel că la a doua sa participare la Il Giro, el a acumulat deja peste 90.400 km, ceea ce echivalează cu înconjurul lumii de două ori şi jumătate, informează agenţia EFE.

Valverde, care participă la a 31-a sa cursă de trei săptămâni (2 în Turul Italiei, 14 în Turul Franţei şi 15 în Turul Spaniei), a acumulat deja 90.368 km într-un total de 569 de etape, din care rezultă cifre ce i-ar fi permis să înconjoare lumea de două ori şi jumătate.

Ciclistul originar din Murcia, campion mondial pe şosea în 2018, şi-a prezentat bicicleta în a 10-a etapă a Turului Italiei, între Pescara şi Jesi. Marca ce construieşte bicicletele pentru Movistar a conceput o bicicletă cu harta tuturor victoriilor sale, în special la marile clasice şi la Mondialele din 2018, unde predomină culorile alb şi verde.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?