Ciclism - Turul Franței: Liderul Chris Froome, victorie detașată la atacul Pirineilor
Britanicul Chris Froome (Sky), liderul Turului ciclist al Franței, a dominat clar etapa a 10-a, prima de munte înalt, din Pirinei, Tarbes - La Pierre-Saint-Martin (167 km), câștigând în 4h22'07", victorie care a făcut prăpăd în clasamentul general, după ce toți ceilalți favoriți au dat distanțe apreciabile.
Ziua de pauză de luni, de la Pau, a priit, se pare, în primul rând echipei Sky, care are la dispoziție și condiții deosebite de odihnă, folosind în această ediție a Marii Bucle patru autocare speciale, dotate deosebit. Dovada a fost evidentă în finalul etapei, pe pantele înclinate la 10 la sută dinspre prima sosire în cățărare, La-Pierre-Saint-Martin, de categoria specială, la 1.610 m altitudine.
În pofida tuturor tentativelor, Chris Froome nu a putut fi devansat, mai mult, el a țâșnit din micul pluton de frunte cu 6 kilometri înaintea liniei de sosire. Cu o frecvență de pedalare neverosimilă, britanicul născut în Kenya și-a mărit constant avansul, trecând linia de sosire detașat, la 59 de secunde de coechipierul său australian Richie Porte, altfel cu un sezon mediocru până acum, și la 1'04" de al treilea clasat în etapă, columbianul Nairo Quintana, singurul dintre adversarii de temut care s-a dovedit capabil să țină pasul.
În rest, ceilalți cicliști cu nume au pierdut timp prețios, în primul rând spaniolul Alberto Contador (2'51"), și câștigătorul de anul trecut al Turului, italianul Vincenzo Nibali (4'25").
Chris Froome are acum un avans de 2'52" față de americanul Tejay van Garderen (BMC) și 3'09" de Nairo Quintana, care a urcat pe 3, secundat, la rândul lui, de coechipierul de la Movistar, spaniolul Alejandro Valverde, aflat pe 4 la 4'01" de lider.
Diferențe importante, dar nu decisive, ceea ce poate face mai interesantă competiția, ajunsă la aproape jumătate din traseu, dar de-abia în prima zi de mediu preponderent pentru 2015, muntele înalt. Sunt de așteptat replici puternice în zilele ce vor urma.
Prima dintre aceste replici ar putea fi dată chiar miercuri, în etapa a 11-a, Pau-Cauterets — Vallee de Saint-Savin (188 km), în care plutonul are de străbătut două vârfuri legendare pentru Le Tour, Aspin (categ. 1), o cățărare de 12 km cu pantă medie de 6,5%, și, mai ales, Tourmalet, 17,1 km de urcuș continuu, cu 7,3% înclinație medie și sosire la 2.117 m, primul vârf pe care au ajuns vreodată cu peste 100 de ani în urmă "ocnașii șoselelor" din Marea Buclă. AGERPRES