Chivu spune adio Interului după 6 ani: răspuns engimatic privind următoarea sa destinație

Chivu spune adio Interului după 6 ani: răspuns engimatic privind următoarea sa destinație

Fostul internaţional român, Cristian Chivu (43 ani), a anunţat că se desparte de Inter Milano, club la care a activat în ultimii şase ani ca antrenor al echipelor juvenile.

Cristi Chivu, un fost fotbalist emblematic pentru Inter Milano. FOTO: Facebook

Cristi Chivu, un fost fotbalist emblematic pentru Inter Milano. FOTO: Facebook

"Am început cu (echipa) Under-14, cei din 2005 (...). Aş spune că aici se încheie parcursul meu la Inter. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au permis să fac acest lucru şi celor trei grupuri fantastice de băieţi cu care am avut norocul să lucrez. Gata, acum mergem înainte'', a spus Chivu după ce echipa pe care o pregătea, Inter Primavera, a pierdut în semifinalele campionatului Italiei.

Chivu a jucat pentru Inter între 2007 şi 2014, câştigând tripla campionat, Cupa Italiei, Liga Campionilor în 2010, sub comanda lui Jose Mourinho. În 2018, fostul fundaş al naţionalei României a revenit ca antrenor la club, pregătind pe rând echipele U14, U17, U18, U19.

În privinţa viitorului său, Chivu nu a oferit prea multe detalii. ''Ideile nu lipsesc şi nici oportunităţile. Acum voi lua câteva zile de pauză, au fost şase ani fantastici, în care am pus suflet şi toate cunoştinţele pe care le aveam. Am încercat să transmit ceva şi în acelaşi timp am învăţat multe de la aceşti băieţi minunaţi'', a mai spus Chivu, citat de portalul FC Inter News.

Chivu a mai jucat în cariera sa la CSM Reşiţa, Universitatea Craiova, Ajax Amsterdam şi AS Roma.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Mircea Geoană, desființat într-un editorial de un cunoscut jurnalist

2 Dispariția misterioasă a unui bancher a provocat o undă de șoc. Apoi a venit o factură de 11 milioane de dolari

3 Soția lui Gigi Mulțescu / „După al doilea vaccin, boala lui s-a accelerat“

4 Sprijinite de tancuri și acoperite de avioane de luptă cu bombe cu planare, trupele ucrainene au străpuns linia defensivă din Kursk într-un nou punct …

5 Motivul bizar pentru care o femeie din Hawaii vrea să se mute în România. Ce sfaturi îi dau străinii stabiliți în țară și românii