Chiriţoiu: Într-un fel mi-e frică de firmele primăriilor, serviciile s-ar putea să devină monopoluri leneşe şi scumpe

Chiriţoiu: Într-un fel mi-e frică de firmele primăriilor, serviciile s-ar putea să devină monopoluri leneşe şi scumpe

Îmi este frică că actuala criză va întări tendinţa primăriilor de a renaţionaliza serviciile municipale, iar aceste servicii ar putea deveni monopoluri leneşe şi scumpe, a declarat duminică preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la Digi24.

"Mi-e frică de firmele primăriilor, iar această criză nu ne va ajuta. De tendinţa de renaţionalizare a serviciilor municipale. De câţiva ani, primăriile au o tendinţă de a nu mai face licitaţii, de a selecta operatori prin licitaţie, ci de a-şi crea propriile lor companii. Exemplu faimos, firmele de la Primăria Municipiului Bucureşti. Într-un fel mi-e frică, nu vom mai avea piaţă, nu mai avem concurenţă, o să avem nişte servicii care nemaifiind supuse unor presiuni concurenţiale s-ar putea să devină nişte monopoluri leneşe şi scumpe. Pe de altă parte, îi înţeleg şi pe primari când au exemple de un operator privat care se comportă ca în Sectorul 1. Ce încredere să aibă primarul să zică da, am un contract, operez în baza contractului?", a afirmat Chiriţoiu.

În ceea ce priveşte conflictul dintre primăria Sectorului 1 şi operatorul de salubritate, şeful Consiliului Concurenţei a explicat că problema trebuie rezolvată în instanţă, nefiind una de concurenţă. Acesta a arătat că este vorba despre un monopol rezultat din lege care spune că pe o suprafaţă, un sector, este un singur operator care se ocupă de colectarea deşeurilor municipale ca să nu apară dubii cine trebuie să gestioneze cantitatea de gunoi. În mod ideal acesta ar trebui selectat prin licitaţie, a mai spus preşedintele autorităţii de concurenţă, care a menţionat, de asemenea, că la Sectorul 1 a fost ales prin licitaţie. Dacă contractul nu a fost respectat nu mai este treabă de concurenţă ci de respectarea Legii contractelor, consideră Bogdan Chiriţoiu.

"Avem o companie care are contract cu municipalitatea şi din varii motive nu îşi respectă obligaţia din contract. Este un subiect de Legea contractelor. Dacă părţile dintr-un contract nu se înţeleg, avem instanţe care trebuie să rezolve asta. Nu aş vedea-o ca pe o problemă de concurenţă. Noi am spus mai demult, şi ne-a luat ani buni în instanţă ca să câştigăm, am spus că trebuie să se realizeze licitaţii, în speţă la sectoarele 2, 3, 4 şi 6. Ne-a luat aproape 10 ani să câştigăm la Înalta Curte iar aceasta a spus acum vreo doi ani. La sectoarele alea încă nu s-au făcut licitaţii. Sectorul 5 susţinea că îşi gestionează singur lucrurile. La Sectorul 1 am spus că trebuie redusă durata contractului şi a fost redusă durata contractului şi s-a mai introdus o etapă intermediară în care primăria poate să spună dacă e mulţumită şi vrea să continue contractul", a explicat sursa citată.

El a amintit, în context, că Legea contractelor a fost îmbunătăţită, durata contractelor a fost redusă la 5 ani şi numai în condiţii excepţionale, dacă este vorba de investiţii foarte mari care trebuie recuperate, atunci se poate încheia un contract pe o durată mai mare.

Pe de altă parte, Chiriţoiu consideră că autoritatea care se ocupă de servicii comunale, ANRSC, ar trebui să ofere modele de contracte.

Contractul de la S1 a fost încheiat pe 25 de ani, în condiţiile în care legea permitea până în 49 de ani.

"La Primăria Sectorului 1 au avocaţi buni, se laudă că au câştigat toate procesele, şi pot vedea ce clauze pot folosi în privinţa companiei de salubritate. Compania de salubritate trebuie licenţiată de ANRSC. Dacă ANRSC spune: nu-ţi faci bine treaba poate să îţi ridice licenţa. Sunt anumite pârghii. Ce am mai discutat cu primăria: ne-au întrebat dacă faptul că au un preţ foarte mare nu este o problemă de ajutor de stat. Aş vedea lucrurile împărţite: dacă vorbim de preţul rezultat din licitaţie, a fost o licitaţie, prezumăm că ăla era, la vremea respectivă, preţul corect de piaţă indiferent cum a evoluat piaţa între timp. Dacă au apărut prestaţii suplimentare care nu au fost licitate, nu erau iniţial în contract, cum înţeleg că ar fi unele, sau cele legate de pandemie, pentru asta da, se pune problema dacă nu cumva preţul e excesiv. Ar trebui primăria să facă o verificare să vadă cam cât se plăteşte pentru aşa ceva, să facă o comparaţie şi să aibă grijă să nu plătească mai mult decât se plăteşte de obicei", a mai spus Chiriţoiu. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Voi ați citit ce scrie Rareș Bogdan despre „documentul” cu Simion?

4 Hm! Pe asta o știați?

5 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...