Chiriţoiu, despre zvonurile privind înlocuirea sa cu Tudose: Noi ne vedem de treabă aici; e nevoie de avizul CE pentru modificări substanţiale

Chiriţoiu, despre zvonurile privind înlocuirea sa cu Tudose: Noi ne vedem de treabă aici; e nevoie de avizul CE pentru modificări substanţiale

O schimbare majoră a Legii concurenţei poate fi făcută doar cu avizul Comisiei Europene şi nu va putea afecta actualul mandat al preşedintelui Consiliului Concurenţei, a declarat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele instituţiei, într-o conferinţă de presă.

"Ce doresc să facă anumite persoane este bine să îi întrebaţi pe dânşii. Şi din ce ştiu au fost întrebări şi răspunsuri pe zona asta. Din punctul nostru de vedere, noi ne vedem de treabă aici", a răspuns Chiriţoiu, întrebat cum comentează zvonurile privind înlocuirea sa cu fostul premier Mihai Tudose.

El a mai spus că anual se pot face mici modificări la Legea concurenţei, însă este nevoie de avizul Comisiei Europene pentru schimbări substanţiale.

"Dacă se doresc schimbări majore ale legii, acestea trebuie abordate cu grijă, trebuie consultată Comisia Europeană, pentru că legislaţia de concurenţă nu este strict naţională. Sunt responsabilităţi partajate între România şi Comisie, suntem cumva parteneri. Noi, când dăm sancţiuni, uneori aplicăm legea românească, dar de multe ori aplicăm şi Tratatul Uniunii, astfel că orice modificare majoră va fi discutată cu Comisia", a arătat preşedintele Consiliului.

Chiriţoiu a susţinut că proiectul care acum este în dezbatere parlamentară privind modificarea Legii concurenţei a primit aviz negativ din partea Guvernului, în parte pentru că vizează schimbarea regulilor în timpul jocului, ceea ce ar fi neconstituţional.

"Deci dacă vor fi modificări, ele vor viza numai lucrurile care se întâmplă în viitor. Până una-alta, avem două mandate libere în Consiliu, dar toţi, inclusiv cei care au mandatele expirate, până când vor fi numiţi succesorii, şi noi ceilalţi cinci care avem mandatele în derulare, ne vedem de activitatea noastră", a continuat reprezentantul Concurenţei.

Proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară aduce modificări cu privire la structura Consiliului Concurenţei şi la modalitatea de numire a conducerii, precum şi privind competenţele pe care le are instituţia. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”