Chiriţoiu, despre plafonarea preţurilor la energie: Să ne păstrăm calmul, să nu facem paşi înapoi, să găsim măsuri cu sens economic
Plafonarea preţurilor la energie ar însemna un pas înapoi în dezvoltarea pieţei, iar autorităţile ar trebui să ia măsuri care au sens economic, prin care să fie ajutaţi doar consumatorii care au nevoie, a afirmat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
El a participat la conferinţa "Energia în priză", organizată de ziarul Bursa.
"Se discută mult de plafonare. Nu putem influenţa bursele de energie, piaţa angro, care sunt parte din piaţa europeană. Unde putem şi vrem să luăm măsuri este relaţia între furnizori şi clienţi, industriali sau casnici, pe asta o putem influenţa. Putem să ne uităm la taxe, să subvenţionăm o parte din ele, ce se propune în momentul de faţă, dar nu putem afecta bucăţi care nu sunt sub controlul nostru. În al doilea rând, asta este o preferinţă personală: nu aş vrea ca din criza asta să facem un pas înapoi, să ne întoarcem în cerc. Trebuie să ne păstrăm calmul, să găsim măsuri care au sens economic, adică pe cele care ţintesc ajutorul", a susţinut Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, dacă la gaze creşterile de preţ sunt trecătoare, la electricitate tarifele vor rămâne mari mai mulţi ani de acum încolo.
"Trebuie să îi ajutăm doar pe cei care au nevoie, să nu mai venim cu măsuri, cum am făcut până acum, care împrăştie acest ajutor şi îl fac foarte scump. Ajungem să îi ajutăm şi pe cei care au nevoie, dar şi pe cei care au mai puţină nevoie şi se pot descurca şi singuri. Am mai dat exemplul meu. Dacă mie îmi creşte factura la electricitate cu 50 de lei, nu este o chestie pe care să nu o pot suporta. Deci, nu oameni ca mine trebuie să beneficieze de această protecţie a statului. Decizia o vor lua Parlamentul, Guvernul, dar recomandarea mea de politică publică va fi ca de data aceasta să ţintim ajutoarele pentru cei care sunt vulnerabili şi au nevoie de ele şi să nu risipim resurse", a continuat el.
Mecanismele concurenţiale trebuie să rămână pe piaţă, iar autorităţile să încurajeze consumatorii să aleagă furnizorii cu cea mai ieftină energie, a adăugat acesta. Totodată, preţurile la energie ar fi şi mai mari dacă nu am avea importuri, a menţionat Chiriţoiu. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)