Chiril Gaburici, felicitat de Dmitri Medvedev prin intermediul ambasadorului Rusiei la Chișinău

Chiril Gaburici, felicitat de Dmitri Medvedev prin intermediul ambasadorului Rusiei la Chișinău

Premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, a fost felicitat de către omologul său rus, Dmitri Medvedev, pentru învestirea sa recentă în funcție, într-un mesaj care i-a fost transmis prin intermediul ambasadorului Federației Ruse în Republica Moldova, Farid Muhametșin, potrivit unui comunicat al executivului moldovean, citat miercuri de mass-media locale.

'Mizam pe faptul că activitatea dumneavoastră în această funcție va contribui la dezvoltarea unui dialog constructiv moldo-rus și la intensificarea colaborării bilaterale în diverse domenii', menționează Medvedev, în mesaj.

Primindu-l pe ambasadorul rus la guvern, Chiril Gaburici a subliniat importanța dezvoltării relațiilor moldo-ruse în toate domeniile de cooperare, potrivit aceluiași comunicat de presă. 'Acest dialog trebuie să fie construit pe bază de parteneriat, la nivel guvernamental, astfel încât să fie asigurată o cooperare eficientă în interesul cetățenilor din cele două state', a mai spus Gaburici. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor