Chiricheş dă tonul calificării la Euro: „Vom termina pe primul loc în grupă!“




Chiricheş dă tonul calificării la Euro: „Vom termina pe primul loc în grupă!“

România n-a mai participat la un turneu final din 2008, însă tricolorii îşi pun toate speranţele în calificarea la Euro 2016, mai ales că grupa de calificare de acum este mai mult decât accesibilă, iar la turneul final se califică direct, în premieră, primele două clasate din fiecare grupă.

În asemenea condiţii, jucătorii naţionalei lui Piţurcă sunt încrezători în şansele lor şi cred că pot ajunge la turneul final de pe primul loc în grupă. "Încercăm la echipele de club să jucăm cât mai bine, să ne ridicăm la nivelul dorit şi să venim la naţională cu un psihic bun şi într-o formă fizică foarte bună. Eu vreau să terminăm pe primul loc în grupa de calificare, chiar cred lucrul ăsta. E o grupă bună pentru noi, cu toate că nu cred că în grupa asta există favorite. Poate doar Grecia, care e calificată la Campionatul Mondial şi ai putea spune că are o mică şansă în plus. E o grupă echilibrată şi putem reuşi să ne calificăm", a spus căpitanul Vlad Chiricheş la Digi Sport.

România face parte din grupa F a preliminariilor Euro 2016, alături de Grecia, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord şi Insulele Feroe. Tricolorii vor juca pe 7 septembrie, în Grecia, prima partidă din noua campanie de calificare, urmând ca peste patru zile să întâlnească pe teren propriu Ungaria, la Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”