Chirica: După decesul politic al lui Dragnea, a venit şi decesul politic al Vioricăi Dăncilă

Chirica: După decesul politic al lui Dragnea, a venit şi decesul politic al Vioricăi Dăncilă

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că se aştepta ca actuala guvernare să fie schimbată după ce s-au aflat rezultatele alegerilor europarlamentare din luna mai, el adăugând că s-au pierdut ultimele cinci luni din viaţa politică a României.

"Da, era de aşteptat să pice Guvernul Dăncilă pentru că moţiunea de cenzură a fost depusă în momentul optim, în momentul în care nivelul de nemulţumire a atins pragul maximal, şi sigur că da, ea a avut două motivaţii majore. Unu, finalizarea alegerilor europarlamentare, care a reaşezat scorul electoral total diferit faţă de ce s-a întâmplat în 2016 şi presiunea continuă pe care a pus-o asupra actualului guvern, atât din interior, poporul, prin votul de blam pe care l-a dat la europarlamentare, cât şi toate instituţiile externe care au arătat că nu suntem pe drumul cel bun. Era de aşteptat, mă bucură faptul că parte din parlamentarii PSD au realizat acest lucru şi s-au racordat la noua realitate a României. Din păcate, s-au mai pierdut încă cinci luni de zile. Acest lucru trebuia să se întâmple imediat după alegerile europarlamentare, care anunţau, prognozau această realitate. Un ochi plânge, un ochi râde. Un ochi plânge pentru faptul că am pierdut atâta timp din viaţa României, în care am fi putut face atât de multe lucruri, şi râde pentru că în sfârşit s-a finalizat. După decesul politic al lui Dragnea, a venit şi decesul politic al lui Dăncilă, care a răvăşit o întreagă clasă politică", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mihai Chirica.

În opinia sa, deşi PSD a pierdut guvernarea, această formaţiune politică încă mai este majoritară în Parlament.

"Să nu uităm faptul că grupul parlamentar PSD este încă majoritar în Parlamentul României. Deci, va fi o misiune aproape imposibilă. Cine va veni în locul guvernului Dăncilă va trebui să facă o guvernare cu un parlament în care PSD are majoritate şi este în opoziţie. Va trebui să facă faţă acestei provocări. Cred că este şi un timing pe care şi l-a luat PSD pentru a se reorganiza după alegerile prezidenţiale, care erau prognozate a fi un dezastru, şi probabil că încearcă o reorganizare pe această linie. Cu siguranţă vor apărea modificări în alegeri, se va reorganiza din rădăcini acest proces", a mai spus primarul Mihai Chirica. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”