Chiriac (CONAF): Guvernul să ia măsuri ferme pentru evitarea unui lockdown; vaccinarea trebuie accelerată

Chiriac (CONAF): Guvernul să ia măsuri ferme pentru evitarea unui lockdown; vaccinarea trebuie accelerată

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) încurajează Guvernul României să adopte măsuri ferme pentru evitarea unui nou lockown, iar pedala de acceleraţie a vaccinării, singura metodă validată ştiinţific, trebuie apăsată, susţine preşedintele organizaţiei patronale, Cristina Chiriac, într-un comunicat remis luni.

"Deşi macroeconomic economia creşte exponenţial, la nivel micro companiile româneşti sunt într-o situaţie mult mai proastă decât în criza anterioară, datoriile ajungând la cel mai ridicat nivel din istorie şi nimeni nu ştie cum vor fi plătite. Toate aceste lucruri vor exploda în următorii ani, pentru că există, economic vorbind, un decalaj de doi ani între o criză şi când încep să se vadă efectele. Ca urmare, încurajez Guvernul României să adopte măsuri ferme pentru evitarea unui nou lockdown. Mediul de business românesc şi societatea în ansamblu nu-şi mai permit să suporte costul unui nou lockdown care să afecteze economia. În prima parte a anului 2021, economia României a recuperat pierderea din 2020 şi este în interesul tuturor să fim proactivi pentru a menţine această tendinţă de revenire la normalitate. Cred că trebuie apăsată pedala de acceleraţie a vaccinării, singura metodă validată ştiinţific, care poate proteja societatea şi care se află într-un raport de interdependenţă cu starea de sănătate a economiei româneşti", a menţionat Cristina Chiriac.

Preşedintele CONAF a atras atenţia că antreprenorii au obosit să îşi ţină în viaţă afacerile.

"Şomajul nu arată şi impactul asupra pieţei muncii. Adevăratul impact, mult mai dur, l-a avut reducerea programului de lucru în majoritatea afacerilor, cât şi disponibilizările din cauza restrângerii sau închiderii activităţii în perioada pandemică. Antreprenorii au obosit să îşi ţină în viaţă afacerile", a transmis preşedintele CONAF.

Pandemia de COVID-19 a afectat serios economia României, astfel că societăţile comerciale susţin că nu vor mai rezista la încă un lockdown, se menţionează în comunicatul CONAF.

"România, ca de altfel întreaga lume, se află la 19 luni de la primul val al pandemiei de COVID, cel care a dus, în martie 2020, la decretarea primelor stări de urgenţă, la primele măsuri drastice de limitare a interacţiunilor, la carantina cunoscută acum în întreaga lume ca 'lockdown'. După 19 luni, autorităţile nu mai au scuza unei situaţii noi şi încă neexplorate, au văzut contestaţiile, publice sau legale, au beneficiat de experienţa altora şi au avut suficiente pârghii pentru a interveni", atrage atenţia organizaţia patronală.

Prima carantină, instituită de autorităţi în primăvara anului 2020, s-a soldat cu un impact puternic nu doar asupra vieţii sociale, dar şi asupra activităţii antreprenoriale, arată CONAF.

"Suntem cu toţii de acord că distanţarea fizică este necesară şi imperativă pentru sănătatea întregii comunităţi. În egală măsură, trebuie să recunoaştem şi faptul că această măsură are un efect secundar în mediul de business, devastator pe alocuri, manifestat asupra multor afaceri care se bazau pe interacţiunea cu publicul pentru a-şi desfăşura activitatea. De la hoteluri la restaurante, de la mici buticuri de haine şi cadouri, la florării, saloane de înfrumuseţare şi servicii de curăţătorie, companiile au fost nevoite să-şi amâne strategiile pe care se bazau în mod obişnuit şi să găsească, contra-cronometru, noi soluţii de supravieţuire. Unele au reuşit, altele nu!", se precizează în comunicatul CONAF.

În luna aprilie 2020, mediul de afaceri din România a înregistrat o scădere drastică în ceea ce priveşte iniţiativa antreprenorială, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul de înfiinţări de firme ajungând la cel mai mic nivel din ultimii 5-10 ani, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, notează CONAF.

Conform studiului "Cum s-au descurcat companiile româneşti în 2020", realizat de Association of Risk Professionals, cele mai afectate afaceri au fost cele din industria de spectacole culturale şi recreative (scădere cu 37% a cifrei de afaceri), hoteluri şi restaurante (minus 35%), industria extractivă (scădere de 21%), urmată de învăţământ (minus 17%), industria prelucrătoare şi cea din sectorul de transport şi depozitare, conform CONAF.

De asemenea, studiul indică faptul că cei mai mari contributori la bugetul de stat au înregistrat pierderi importante ale cifrei de afaceri.

În ceea ce priveşte evoluţia IMM-urilor, acestea au avut o scădere semnificativă a ritmului de creştere: în 2019, IMM-urile înregistrau un plus al afacerilor cu 30%, în timp ce anul trecut ele erau în scădere cu 46%. Dacă în cazul marilor companii evoluţia pe industriile de mai sus indică scăderi sub 50%, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul IMM-urilor, care au avut pierderi de 60% sau chiar 80% în cazul industriei textile.

Sectorul IMM a fost unul dintre cele mai afectate sectoare pe timpul crizei, atât în România, cât şi la nivel global. Acest lucru a determinat guvernele statelor lumii, inclusiv din România, să ia măsuri urgente pentru menţinerea lor pe linia de plutire. Potrivit statisticilor oficiale, în România, trei din zece companii sunt în zona de risc, având cheltuieli mai mari decât veniturile, potrivit Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari, situaţie care implică 850.000 de angajaţi, adică o cincime din numărul total de angajaţi în sectorul privat.

În acelaşi timp, numărul angajaţilor din administraţia publică şi de apărare a crescut în pandemie cu 42%. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, în august 2021, numărul posturilor publice se cifrează la peste 1.230.000, din care aproximativ 780.000 de locuri de muncă în administraţia publică centrală şi peste 450.000 de locuri de muncă în administraţia locală. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”