Chinezoaica Shuai Zhang continuă să surprindă la Openul Australiei

Chinezoaica Shuai Zhang continuă să surprindă la Openul Australiei

Jucătoarea chineză de tenis Shuai Zhang, care a eliminat-o pe românca Simona Halep în runda inaugurală a Openului Australiei, și-a continuat evoluțiile peste așteptări de la Melbourne, reușind să se califice în turul al treilea al acestui turneu de Mare Șlem, grație victoriei în două seturi, 6-3, 6-3, înregistrată în fața franțuzoaicei Alize Cornet, într-o partidă disputată joi. Zhang, în vârstă de 26 ani, ocupanta locului 133 în clasamentul WTA, a produs marți marea surpriză a actualei ediții a turneului de la Antipozi, impunându-se cu 6-4, 6-3 în fața lui Halep , favorita numărul 2 a competiției.

Acesta a fost, de altfel, primul succes al chinezoaicei într-un turneu de Grand Slam, după 14 înfrângeri suferite în primul tur. Ea trecut acum tot în două seturi de Alize Cornet, numărul 33 mondial, care părăsește prematur Openul Australiei, după ce săptămâna trecută reușise să câștige titlul în turneul de la Hobart.

Shuai Zhang o va avea ca adversară în turul al treilea pe americanca Varvara Lepchenko, învingătoare cu 7-6 (9/7), 6-4 în fața spaniolei Lara Arruabarrena.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989